ICCJ. Decizia nr. 592/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 592/2008

Dosar nr. 5126/3/2007

Şedinţa publică de la 15 februarie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 13 februarie 2007, reclamantul M.F. a solicitat obligarea pârâtei Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale la plata sumei reprezentând prima de concediu pe anii 2001-2002, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în calitate de funcţionar public, are dreptul pentru anii 2001-2002 să primească o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, conform art. 34 din Legea nr. 188/1999, republicată.

Reclamantul a mai arătat că drepturile privind prima de concediu au fost suspendate prin legile bugetului asigurărilor sociale de stat aferente perioadei 2001-2005, dar suspendările dispuse şi-au încetat aplicabilitatea, fiind îndreptăţit să primească prima de vacanţă, pentru care pârâta a refuzat nejustificat cererea sa.

Sesizat iniţial, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2452 din 16 aprilie 2007, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 1617 din 12 iunie 2007, prin care a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantului prima de vacanţă pe perioada 2001-2002, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Instanţa de fond a constatat că acţiunea este întemeiată, întrucât reclamantul a fost angajat în calitate de funcţionar public al instituţiei pârâte şi are dreptul, conform art. 34 din Legea nr. 188/1999, republicată, la acordarea primei de concediu pentru anii 2001-2002.

Instanţa de fond a apreciat că normele prin care s-a dispus suspendarea primei de concediu contravin art. 41 şi art. 53 din Constituţie, dreptul de remunerare a muncii neputând fi restrâns în mod discriminatoriu. Totodată, instanţa de fond a apreciat că suspendarea acestui drept nu echivalează cu stingerea sa, având ca efect numai imposibilitatea temporară a realizării acestuia.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, solicitând modificarea hotărârii atacate în baza art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant.

Recurenta a criticat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999, republicată, privind dreptul funcţionarilor publici la prima de concediu, cu motivarea că instanţa de fond nu a avut în vedere suspendarea aplicării acestor prevederi legale prin O.U.G. nr. 33/2001 şi prin legile bugetare anuale din perioada 2001-2005.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 304¹ C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 34 din Legea nr. 188/1999, republicată, funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

Acordarea acestui drept a fost suspendată prin art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2001 până la data de 01 ianuarie 2002 şi ulterior, până la data de 31 decembrie 2005 prin legile bugetului asigurărilor sociale de stat adoptate în perioada 2002-2005.

Instanţa de fond a constatat corect că prevederile legale privind suspendarea acordării primei de concediu nu mai produc efecte juridice după data de 01 ianuarie 2006, dată de la care intimatul este îndreptăţit la valorificarea dreptului său recunoscut de statutul funcţionarilor publici.

Domeniul de aplicare a actelor normative de suspendare a acordării primei de concediu a fost determinat expres în cuprinsul lor, astfel încât după data de 01 ianuarie 2006 nu există un temei legal pentru refuzul recurentei de a aplica dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 188/1999, republicată, în sensul plăţii către intimat a sumelor corespunzătoare acestui drept.

De altfel, recurenta nici nu a invocat existenta unui asemenea temei juridic după data de 01 ianuarie 2006 şi nu a argumentat în drept susţinerile sale privind nelegalitatea hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

În consecinţă, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinţei civile nr. 1617 din 12 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2008.

← ICCJ. Decizia nr. 589/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi...		ICCJ. Decizia nr. 594/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ: