ICCJ. Decizia nr. 642/2008. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 23 februarie 2007, reclamanta SC H.B.S.I. SRL Cluj Napoca a chemat în judecată D.G.F.P. a județului Cluj solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 276.583,14 euro cu titlul de profit nerealizat din activitatea comercială, cu dobânzi de la data de 02 ianuarie 2005 până la data plății efective a sumei datorate, la plata sumei de 20.000 de euro reprezentând daune morale pentru prejudiciul de imagine adus administratorului societății reclamante, numitul B.H.S.
în motivarea cererii reclamanta a învederat că prejudiciul pretins a fost cauzat de refuzul ilegal al pârâtei, de rambursare a T.V.A. - ului aferent operațiunilor sale comerciale, potrivit procesului - verbal de verificare necesar rambursării de T.V.A. încheiat în data de 02 iulie 2003, refuz de rambursare care a fost sancționat ulterior de Instanța de judecată, astfel că în cele din urmă pârâta a fost obligată să dea curs cererii reclamantei, la mai bine de 3 ani și 5 luni de la data solicitării.
în acest interval de timp reclamanta, din cauza nerambursării T.V.A. - ului de către pârâtă și a lipsei la momentul oportun a sumelor de bani necesare, nu a putut onora două contracte pe care le avea în derulare cu partenerul străin de afaceri, profitul brut nerealizat în consecință fiind de 276.582,14 euro.
Prin completarea de acțiune din data de 16 aprilie 2007, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei și la plata dobânzilor legale aferente sumelor nerambursate la timp, pe perioada cuprinsă între data la care pârâta era obligată la plată și data la care s-a făcut plata efectiv.
Pârâta a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, raportat la dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 486/2006, care stabilesc faptul că M.E.F. este instituția care acoperă cheltuielile privind despăgubirile, inclusiv cele provenite din aplicarea legislației privind creanțele fiscale administrate de M.F.P. - A.N.A.F., precum și alte daune stabilite ca fiind datorate de M.F.P. și A.N.A.F., din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat pe anul 2007.
De asemenea, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru despăgubiri, raportat la termenul prevăzut de art. 19 alin. (1) coroborat cu termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, precum și excepția tardivității formulării acțiunii, prin raportare la prevederile art. 19 alin. (2) coroborat cu art. 11 alin. (2) și (5) din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la fondul cauzei, pârâta a învederat faptul că daunele interese nu trebuie să cuprindă decât ceea ce este o consecință directă și necesară a actului administrativ generator; că nu există raport de cauzalitate între actul administrativ și contractele pretins neonorate.
Referitor la cererea de acordare a daunelor morale, pârâta invocă faptul că daunele morale nu pot fi acordate unei persoane juridice, o entitate abstractă care nu există în materialitatea ei și care a fost considerată "persoană" printr-o ficțiune a legii.
Prin sentința civilă nr. 364/2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, acțiunea a fost admisă în pare, pârâta a fost obligată la 11.508,68 lei cu titlul de dobânzi legale aferente sumei de 24.774,1 lei pentru perioada 6 iulie 2003 - 2 noiembrie 2006. Au fost respinse ca prescrise pretențiile reclamantei privind profitul nerealizat în sumă de 276.583,14 euro cu dobânzile aferente, precum și cele privind plata dobânzilor aferente sumei de 19.044,3 lei. Pretențiile privind plata daunelor morale au fost respinse pentru lipsa calității procesuale active și s-au respins excepțiile pârâtei privind excepția tardivității acțiunii și cea privind excepția lipsei calității procesuale pasive. Pârâta a fost obligată la 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Instanța a reținut: că din cuprinsul dispozițiilor art. 21 alin. (1) teza I din Legea nr. 486/2006 nu rezultă că M.E.F. ar avea calitate procesuală pasivă în locul pârâtei, deoarece textul consacră doar obligația M.E.F. să asigure de la bugetul de stat sumele necesare unor plăți; că alin. (1) al art. 19 din Legea nr. 554/2004 se referă în mod expres la un termen de prescripție pentru cererea de despăgubiri formulată ulterior acțiunii în anulare a actului administrativ, iar alin. (2) al aceluiași text legal stabilește la un an termenul de prescripție, care începe să curgă de la data la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Referitor la suma 190.443.460 ROL (T.V.A.) s-a reținut că pârâta a fost obligată să restituie această sumă prin sentința nr. 793/2004 a Tribunalului Cluj, irevocabilă conform Deciziei nr. 4319/2004 a Curții de Apel Cluj; că suma a fost restituită la data de 17 august 2004, dată la care reclamanta a cunoscut întinderea pagubei și în termen de un an trebuia să formuleze acțiunea în pretenții, adică până la data de 17 august 2005.
Referitor la suma de 247.741.000 ROL (TVA), s-a constatat că dobânzile solicitate nu sunt prescrise și cererea este întemeiată, deoarece pârâta a fost obligată la plata prin Decizia nr. 1269 din 20 septembrie 2006, acțiunea a formulat-o în termenul de prescripție de un an - 23 februarie 2007, iar dobânzile sunt datorate de la data de 6 iulie 2003, dată la care pârâta trebuia să le achite și a refuzat în mod nejustificat, plătindu-le la data de 2 noiembrie 2006, temeiul legal al acestor pretenții constând în dispozițiile art. 120 C. proc. fisc.
în ce privește suma de 276.583,14 euro plus dobânzile aferente, sumă reprezentând beneficiu realizat de reclamantă datorită imposibilității de onorare a unor contracte externe, Curtea de Apel a reținut că pretențiile sunt prescrise, întrucât contractele s-au derulat în anii 2002 și 2003, iar acțiunea a fost formulată peste termenul de prescripție de un an socotit de la data la care reclamanta a cunoscut întinderea pagubei:cel târziu 31 decembrie 2003 pentru primul contract și cel târziu 31 decembrie 2004 pentru al doilea contract.
De asemenea, Instanța a reținut că administratorul societății, B.H.S. nu are calitate procesuală activă, întrucât nu a promovat cerere de obligare la 20.000 euro daune morale pentru prejudiciu de imagine.
împotriva acestei sentințe au declarat recursuri în termen ambele părți.
Reclamanta a arătat, în esență, în motivarea recursului, că nu s-a prescris dreptul la acțiune pentru pretențiile respinse de către Instanță, deoarece acțiunea în despăgubiri nu poate fi decât subsecventă soluționării irevocabile a acțiunilor în anularea actelor administrative, Decizia nr. 912/2003 și Decizia nr. 228/2004 ale D.G.F.P. Cluj.
în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ. s-a discutat în Instanță motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. privind competența Tribunalului Cluj, secția contencios administrativ, de soluționare a cauzei, având în vedere că actele administrative a căror anulare s-a solicitat și în baza cărora reclamanta a formulat separat prezenta cerere de despăgubiri, au fost emise în anul 2003, respectiv în anul 2004 fiind supuse controlului Instanței în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 29/1990 în vigoare la acea dată, lege ale cărei dispoziții se coroborau cu prevederile art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. d) cu referire la art. 3 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
De asemenea, recurenta reclamantă, prin apărător, a precizat că, potrivit Legii nr. 29/1990, termenul de prescripție este termenul comun de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
D.G.F.P. Cluj, a arătat, în esență, în motivarea recursului: că în mod neîntemeiat Instanța a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive față de dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 486/2006 care conferă această calitate M.F.P.; că, de asemenea, în mod neîntemeiat s-a respins ca inadmisibilă excepția tardivității formulării acțiunii, deoarece termenul de prescripție este de 6 luni și nu de un an, astfel cum rezultă din coroborarea art. 19 cu art. 11 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004.
Verificând cauza, înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat pentru motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., analizat conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Se reține că reclamanta a formulat o cerere de rambursare T.V.A. (din 6 iunie 2003), cerere soldată cu întocmirea de către D.G.F.P. Cluj a procesului - verbal de verificare pentru rambursarea/ restituirea T.V.A. încheiat la data de 02 iulie 2003.
Procesul - verbal a consacrat refuzul pârâtei de rambursare a T.V.A. - ului în sumă totală de 438.184.460 ROL.
împotriva acestui refuz, reclamanta a formulat contestație, finalizată cu adoptarea de către D.G.F.P. Cluj a Deciziei nr. 912 din 09 decembrie 2003, prin care, pentru suma de 190.443.460 ROL s-a respins contestația ca neîntemeiată, iar cu privire la diferența de 247.741.000 ROL s-a desființat procesul - verbal contestat, dispunându-se întocmirea unui nou act de control.
Reclamanta a contestat în Instanță Decizia nr. 912/2003, exclusiv în ceea ce privește respingerea ca neîntemeiată a contestației pentru suma de 190.443.460 ROL.
Prin sentința civilă nr. 793/ C din 16 martie 2004 a Tribunalului Cluj, irevocabilă urmare a respingerii recursului prin Decizia civilă nr. 4319/2004 a Curții de Apel Cluj, a fost admisă acțiunea reclamantei și anulată parțial decizia contestată, cu privire la suma menționată mai sus, reținându-se dreptul reclamantei la rambursarea T.V.A. în sumă de 190.443.460 ROL.
Cu privire la diferența de 247.741.000 ROL, pentru care s-a dispus întocmirea unui nou act de control, prin procesul - verbal de verificare pentru rambursarea T.V.A. din data de 30 iulie 2004 s-a menținut soluția adoptată inițial, aceea de refuz a rambursării T.V.A.
în soluționarea contestației formulată de reclamantă și împotriva acestui nou proces - verbal de verificare, s-a emis decizia nr. 228 din 04 noiembrie 2004 a D.G.F.P. Cluj, prin care s-a respins contestația ca neîntemeiată.
Reclamanta a contestat și această decizie și prin Decizia civilă nr. 1269 din 20 septembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, pârâta D.G.F.P. Cluj a fost obligată la rambursarea către reclamantă a T.V.A. - ului în sumă de 247.741.000 ROL.
Actele administrativ fiscale mai sus precizate și contestate de reclamantă au fost analizate conform dispozițiilor Legii nr. 29/1990 în vigoare la data emiterii lor și soluționate ca atare de instanța de contencios administrativ.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 29/1990, coroborat cu dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. d) cu referire la art. 3 pct. 1 C. proc. civ., acțiunile privind anularea acelor acte au fost soluționate în primă Instanță de Tribunalul Cluj și în recurs de Curtea de Apel Cluj.
Despăgubirile solicitate de reclamantă în acțiunea de față își au izvorul în actele fiscale sus - precizate, emise de pârâtă la data de 2 iulie 2003, respectiv la data de 30 iulie 2004, legea aplicabilă fiind Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, în vigoare la data emiterii actelor.
Respectând principiul de drept "tempus regit actum", pentru acțiunea prezentă aplicabile fiind dispozițiile Legii nr. 29/1990, competența materială de soluționare în primă Instanță revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în conformitate cu dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. d) cu referire la art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și la art. 5 și art. 12 din Legea nr. 29/1990.
Potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 29/1990 termenul de prescripție pentru cererea de despăgubiri formulată ulterior acțiunii în anulare a actului, curge de la data la care persoana vătămată a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei. Cum textul legal nu precizează durata termenului de prescripție, se aplică norma comună, respectiv Decretul nr. 167/1958.
în temeiul acestor norme legale Instanța competentă, Tribunalul Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, va analiza acțiunea și va verifica apărările părților.
Pentru considerentele expuse recursul reclamantei va fi admis întrucât este fondat, sentința se va casa și cauza va fi trimisă spre competentă soluționare Tribunalului Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.
Având în vedere că sentința recurată a fost pronunțată de o Instanță necompetentă material, a fost admis și recursul declarat de D.G.F.P. Cluj, iar motivele de recurs ale acesteia, precum și primul motiv invocat de reclamantă în cererea scrisă de recurs, au fost analizate ca apărări de către tribunal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3266/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 127/2008. Contencios → |
|---|
