ICCJ. Decizia nr. 835/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 835/2008
Dosar nr. 1132/35/200.
Şedinţa publică din 29 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta P.A. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Bihor, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta şi pe calea contenciosului administrativ să dispună anularea Hotărârii nr. 13184 din 18 mai 2007 emisă de aceasta din urmă şi obligarea ei să-i recunoască calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la Arhivele Naţionale s-a făcut o gravă confuzie între tatăl său B.P. domiciliat în Peştera şi o altă persoană cu acelaşi nume, domiciliat în Chistag.
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa nr. 165/CA 2007 – P din 8 octombrie 2007, a admis acţiunea formulată de P.A., dispunând anularea hotărârii nr. 13184 din 18 mai 2007 emisă de pârâta şi obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, deşi în cauză lipsesc actele oficiale, reclamanta a făcut dovada existenţei unei persecuţii etnice în sensul art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 astfel că pârâta va fi obligată să-i recunoască reclamantei această calitate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că, din actele depuse la dosar intimata-reclamantă nu a făcut dovada unei persecuţii etnice şi nici a situaţiei de strămutare sau de refugiu în altă localitate decât cea de domiciliu, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Astfel, susţine recurenta, din Extrasul nr. 200 din 12 februarie 2007 eliberat de către Direcţia Judeţeană Bihor a Arhivelor Naţionale, rezultă că numitul B.P. a avut calitatea de persoană refugiată din localitatea Chistag în localitatea Timişoara, la acea dată respectiv 17 martie 1942, fiind în vârstă de 27 ani.
De asemenea, se susţine că nici declaraţiile martorilor nu prezintă relevanţă juridică, deoarece în faţa instanţei martorul S.T. declară că nu-şi aminteşte cu exactitate, când s-a refugiat intimata, iar martorul V.P. declară în faţa notarului că intimata s-a refugiat în perioada 1940 -1943 iar în faţa instanţei, că nu cunoaşte cu exactitate perioada când intimata s-a întors din refugiu.
Recursul este fondat urmând să fie admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1, lit. c)].
Prin art. 6 din ordonanţă s-a stabilit că „dovada situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".
În cauză instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia pe un probatoriu incomplet, atât declaraţiile martorilor cât şi înscrisurile depuse fiind neconcludente în soluţionarea cauzei.
Astfel, din conţinutul fişei nr. 6580 din 17 martie 1942 comunicată de către Direcţia Arhive Naţionale Centrale Bucureşti rezultă că numitul B.P. a avut calitatea de persoană refugiată din localitatea Chistag, în localitatea Timişoara, şi avea vârsta de 27 de ani la momentul respectiv, în timp ce ceilalţi membri ai familiei, respectiv B.A. în vârstă de 54 ani şi B.C. în vârstă de 20 de ani au rămas pe teritoriul cedat Ungariei.
Pe de altă parte, din declaraţiile martorilor S.T. şi V.P., date în faţa notarului public, rezultă că reclamanta împreună cu tatăl său B.P. a fost refugiată în perioada 1940-mai 1943 din localitatea Pestera în localitatea Fisca ceea ce înseamnă că B.P. din actul emis de Arhivele Naţionale este cu totul altă persoană decât cea de care au cunoştinţă martorii, declaraţiile acestora fiind contrazise de actele oficiale depuse la dosar.
De altfel, prin Notele scrise depuse de intimata-reclamantă în dosarul de recurs (fila 8) rezultă că aceasta nu a primit nici la această dată, precizări privitoare la identificarea tatălui său, deşi a înaintat către Arhivele Naţionale două adrese, în acest sens.
Se constată aşadar, în raport de dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., că instanţa de fond, fiind lipsită de rol activ, nu a administrat probele necesare pentru stabilirea faptelor şi aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, încât pentru admiterea recursului pârâtei, se va dispune casarea sentinţei şi trimiterea dosarului spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea completării probelor şi pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 165/CA/2007-P din 8 octombrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 februarie 2008
| ← ICCJ. Decizia nr. 4805/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2147/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
