ICCJ. Decizia nr. 2147/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2147/2008

Dosar nr. 1465/33/2007

Şedinţa publică din 28 mai 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 27 august 2007 la Curtea de Apel Cluj, reclamantul R.S. a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea hotărârii nr. 21801 din 9 iulie 2007 eliberată de pârâtă, cu consecinţa obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală şi ca atare se impune anularea acesteia, întrucât ignoră calitatea sa de persoană refugiată, calitate ce a fost dovedită prin declaraţii de martori şi acte de stare civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 103 din 25 ianuarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul R.S.

A dispus anularea hotărârii nr. 21801 din 9 iulie 2007 emisă de către pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2007.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză a rezultat că refugiul reclamantului şi a familiei sale s-a datorat unor persecuţii de natură etnică, care îl îndreptăţesc la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj, care a motivat, în esenţă, că declaraţiile martorilor administrate în cauză nu au fost concludente, nu au fost clare şi nu au putut dovedi susţinerile reclamantului.

Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada sus menţionată a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Conform art. 2 din Normele de aplicare ale OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanţe, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate şi persoanele refugiate.

Se reţine din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile autentificate ale martorilor R.P. şi L.N., precum şi declaraţia martorului M.M. dată în faţa instanţei, faptul că se atestă cu caracter unitar împrejurarea că reclamantul împreună cu mama lui s-au refugiat din localitatea de domiciliu Popeşti în localitatea Turda, în toamna anului 1940, reîntoarcerea având loc în cursul lunii martie 1945. Şi în faţa instanţei, martorul audiat a confirmat refugierea reclamantului din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, urmare a persecuţiilor etnice instituite în localitatea de domiciliu a acestuia de către jandarmii unguri.

De altfel, raportat la contextul istoric al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a Ardealului de Nord ca urmare a Dikatatului de la Viena din 30 august 1940, această împrejurare denotă persecuţiile etnice la care intimatul a fost supus împreună cu familia sa.

Prin urmare, cum recunoaşterea calităţii de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 a fost în mod corect stabilită de către instanţa de fond în beneficiul reclamantului R.S., se reţine că sentinţa atacată cu recurs este legală şi temeinică, iar recursul declarat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 312(1) teza a doua C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 103 din 25 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2147/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs