ICCJ. Decizia nr. 98/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 98/2008
Dosar nr.281/39/2007
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Suceava, reclamanta I.E. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Suceava pentru ca instanţa să dispună anularea hotărârii emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii a arătat faptul că familia sa a fost refugiată, ca urmare a persecuţiilor etnice suferite, din localitatea de domiciliu P., judeţul Iaşi în localitatea V., judeţul Mehedinţi, fiind născută în acea localitate de refugiu.
A arătat faptul că tatăl său era angajat al Atelierului C.F.R. P. şi a primit ordin de serviciu de a se refugia în localitatea arătată ca refugiu.
Prin sentinţa nr. 104 din 2 iulie 2007 a Curţii de Apel Suceava a fost respinsă acţiunea formulată, motivat de faptul că reclamanta nu a făcut dovada refugiului din motive etnice. S-a precizat că dispoziţiile legale invocate de reclamantă nu o includ în categoria persoanelor beneficiare ale legii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând soluţia pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
A arătat în cadrul motivelor de recurs dezvoltate faptul că familia sa a fost deportată datorită persecuţiilor etnice suferite, fiind beneficiari ai dispoziţiilor legale invocate. A precizat că se află în aceeaşi situaţie şi alte familii, din localitatea sa de domiciliu, care au fost nevoite să se refugieze datorită persecuţiilor autorităţilor sovietice şi care sunt beneficiari ai Legii nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoana care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.
Este evident că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice şi prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod direct, dar şi aceea asupra căreia s-au răsfrânt consecinţele acelei persecuţii.
Interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, conform cărora „stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu şi a persoanelor beneficiare ţine de opţiunea liberă a legiuitorului, cu condiţia să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situaţii identice. Toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti".
În conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002 dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din Ordonanţă se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar art. 4 alin. (2) menţionează că în lipsa actelor oficiale dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţie de martori.
Înalta Curte a constatat, analizând actele şi lucrările dosarului, faptul că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare a probelor administrate.
Din coroborarea probelor administrate, instanţa a stabilit în mod corect situaţia de fapt existentă, stabilind faptul că reclamanta nu se încadrează în situaţia prevăzută de lege şi ca atare, nu poate beneficia de drepturile stabilite prin Legea nr. 189/2000.
Astfel, schimbarea domiciliului familiei recurentei-reclamante s-a făcut ca urmare a ordinului de serviciu emis de angajatorul tatălui recurentei, cum însăşi aceasta susţine. Prin urmare, schimbarea locului de muncă al acestuia a determinat şi schimbarea de domiciliu a familie sale, schimbare datorată unor condiţii speciale, de protejare a angajaţilor C.F.R., având în vedere condiţiile istorice deosebite şi din acest motiv, nu se poate vorbi despre o persecuţie etnică suferită.
Având în vedere considerentele arătate, Curtea va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta I.E. împotriva sentinţei nr. 104 din 2 iulie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 97/2008. Contencios. Perimare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1004/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
