ICCJ. Decizia nr. 1004/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1004/2008
Dosar nr. 1351/33/2007
Şedinţa publică din 12 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă 446 din 25 septembrie 2007 a admis acţiunea formulată de reclamanta B.M. în contradictoriu cu C.J.P. Cluj, având ca obiect recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000, a anulat Hotărârea nr. 21.890 din 9 iulie 2007, emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să acorde reclamantei beneficiul drepturilor solicitate, pentru perioada 01 octombrie 1940 până la 6 martie 1945 începând cu data de 1 iulie 2007.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că actele existente la dosar, respectiv declaraţiile autentificate ale martorilor şi actele de stare civilă ale reclamantei, atestă au caracter unitar împrejurarea că aceasta din urmă, împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, în perioada octombrie 1943 – martie 1945,urmare a persecuţiilor etnice suferite, ceea ce atrage, în cauză, incidenţa art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj, susţinând că, în condiţiile în care Legea nr. 189/2000 prevede posibilitatea reconstituirii situaţiei de fapt cu martori, declaraţiile acestora trebuie să fie clare şi să se susţină reciproc, neputându-se recunoaşte un interval de refugiu nedeclarat de ambele părţi, aşa cum a procedat instanţa de fond.
S-a mai arătat în acest sens că martorii din prezenta cauză au dat până în prezent declaraţia în favoarea mai multor petenţi, atestând situaţii individuale diferite, petrecute în localităţi diverse şi pe o rază mare de teritoriu, susţinând că au fost martori oculari la evenimente petrecute atât în localităţi diferite din judeţul Maramureş, cât şi, în localităţi din judeţul Bistriţa Năsăud şi Sălaj.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis în sensul şi pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de dispoziţiile acestui act normativ beneficiază persoana cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Dovada acestor împrejurări se poate face, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2000, cu acte eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, prin declaraţii de martori.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că martorii ale căror declaraţii autentificate au fost depuse la dosar de către reclamantă, în dovedirea susţinerilor sale, respectiv P.L. şi N.A. au depus mărturie în acelaşi sens, într-un număr mare de dosar,e având ca obiect recunoaşterea calităţii de beneficiari ai Legii nr. 189/2000, atestând prezenţa lor, în acelaşi timp, la evenimente produse în mai multe localităţi unde, în mod firesc, nu se puteau afla în acelaşi timp.
Faţă de această împrejurare instanţa de fond avea obligaţia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit căruia „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale".
În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuţia părţilor orice împrejurarea ce ar putea duce la lămurirea pricinii şi să ordone toate dovezile pe care le consideră pertinente şi utile în cauză.
Ca atare, date fiind contradicţiile ce rezultă din declaraţiile celor doi martori menţionaţi mai sus, se impune suplimentarea probatoriului administrat în cauză, pentru a se stabili în mod clar incidenţa în speţă a dispoziţiilor Legii nr. 189/2000, prin stabilirea realităţii refugiului, a cauzei lui şi a perioadei în care a avut loc.
Pentru aceste motive, Curtea va admite recursul declarat în cauză, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea clarificării aspectelor menţionate, prin suplimentarea probatoriilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 446 din 25 septembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 98/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1009/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
