ICCJ. Decizia nr. 1585/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1585/2009
Dosar nr. 674 /2/2008
Şedinţa publică din 20 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin procesul - verbal încheiat la data de 11 decembrie 2007, inspectori ai A.N.V. – D.A.F.V. au stabilit în sarcina SC C.R. SA Ploieşti o datorie vamală în sumă de 242.737 lei, reprezentând drepturi de import şi TVA, dobânzi în sumă de 225.157 lei şi penalităţi de întârziere în cuantum de 16450 lei.
Pe baza acestui proces – verbal, A.N.V. – D.S.A.O.V. a emis Decizia nr. 71101 din 12 decembrie 2007 pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal în limitele arătate mai sus.
Cu cererea înregistrată la data de 31 ianuarie 2008, SC C.R. SA Ploieşti a solicitat în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării celor două acte administrativ fiscale până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la legalitatea lor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1989 din 25 iunie 2008 a admis cererea astfel cum a fost formulată.
De asemenea, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 17.304 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că există în cauză o aparenţă de nelegalitate a actului administrativ – fiscal care a stabilit în sarcina reclamantei, obligaţiile suplimentare de plată la bugetul de stat.
Că, plata unei sume de bani nedatorată, ca efect ce decurge din însăşi natura actului administrativ, constituie prin ea însăşi un prejudiciu material, viitor, dar previzibil cu evidenţă.
În sfârşit s-a considerat că dovada pagubei iminente în cauza de faţă rezultă din însăşi natura actului administrativ şi a obligaţiei de plată impusă societăţii comerciale de către pârâtă.
Hotărârea judecătorească a fost atacată cu recurs de către pârâta A.N.V.
Recurenta a susţinut că cererea de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale formulată de reclamanta SC C.R. SA Ploieşti trebuia respinsă ca inadmisibilă deoarece suma achitată de această societate cu titlu de cauţiune este inferioară cuantumului stabilit prin dispoziţiile art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal
Pe de altă parte, instanţa de fond a apreciat în mod eronat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ atât în privinţa cazului bine justificat, cât şi a necesităţii de prevenire a pagubei iminente pentru societatea comercială.
Referitor la cheltuielile de judecată acordate reclamantei, recurenta a solicitat, în subsidiar, reducerea acestora până la un cuantum corespunzător valorii, complexităţii cauzei şi efortului depus de apărătorul societăţii comerciale.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Aceste condiţii nu sunt îndeplinite în speţă, devreme ce reclamanta nu a invocat în concret o pagubă iminentă care s-ar produce prin aplicarea imediată a actelor administrativ-fiscale şi nici nu a demonstrat cu probe concludente, posibilitatea producerii ei în viitor.
Contrar afirmaţiilor făcute în cuprinsul cererii de suspendare, actul de control încheiat de inspectorii A.N.A.F. la data de 11 decembrie 2007 nu are natura unui raport de inspecţie fiscală. El s-a concretizat într-un proces-verbal de control, supus unor condiţii de fond şi de formă reglementate de C. vamal al României şi oricum, la data efectuării controlului, autoritatea vamală nu avea posibilitatea legală de a efectua inspecţia fiscală.
O atare competenţă a fost transferată A.N.V. începând cu data de 1 ianuarie 2008, doar în privinţa accizelor, nu şi a drepturilor vamale constând în taxe vamale, comision vamal şi TVA.
Prin urmare, în mod eronat curtea de apel a reţinut aparenţa de nelegalitate a actelor administrativ – fiscale contestate pentru lipsa din procesul verbal de control a avizului şefului de serviciu şi a aprobării conducătorului organului de inspecţie fiscală.
Referitor la cuantumul sumei achitată de reclamantă cu titlu de cauţiune (de 10.000 lei), Înalta Curte constantă că, critica adusă sentinţei este neîntemeiată.
Concluzia se impune deoarece potrivit art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal, în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, cauţiunea este de până la 2.000 lei.
Textul legal, stabileşte numai limita maximă a sumei de bani datorată cu titlu de cauţiune, fără a institui şi o limită minimă în vederea exercitării de către persoana vătămată a dreptului de a cere suspendarea actului administrativ fiscal.
Având în vedere considerentele expuse în cele ce preced, urmează a se admite recursul şi a fi modificată sentinţa în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
Văzând şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 312 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N., împotriva sentinţei nr. 1989 din 25 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta SC C.R. SA Ploieşti, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1493/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 211/2009. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
