ICCJ. Decizia nr. 1614/2009. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1614/20 11
Dosar nr. 5617/2/2009
Şedinţa publică de la 17 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 164 din 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul P.R., şi a constatat calitatea acestuia de lucrător al Securităţii în condiţiile art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În considerarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) O.U.G. nr. 24/2008, pârâtul fiind candidat la funcţia de senator în Parlamentul României, s-a procedat din oficiu la verificarea calităţii acestuia de colaborator al Securităţii.
Potrivit notei de constatare din 30 martie 2009, întocmită de Direcţia investigaţii a C.N.S.A.S., pârâtul P.R. a avut gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Olt, Biroul III, în anii 1988-1989, în această calitate, pârâtul dispunând următoarele:
În baza notei informative din data de 30 mai 1989 a sursei E., cu privire la numitul P.A., cetăţean român, pârâtul a stabilit sursei ca sarcină „de a permanentiza relaţiile cu obiectivul, a-l exploata informativ pentru a afla concepţiile social-politice, relaţiile din exterior, dacă face afirmaţii din care să rezulte intenţii de emigrare, cercul său de relaţii etc.”.
În baza notei informative din data de 16 noiembrie 1989 a aceleiaşi sursei E. cu privire la numita CCI, pârâtul i-a fixat ca sarcină a-i semnala în continuare comportamentul şi cercul de relaţii al acesteia, cu toate că informaţiile furnizate nu aveau nicio legătură cu siguranţa naţională.
În baza Notei informative din 16 noiembrie 1989 a sursei E., pârâtul i-a fixat acestei surse sarcina de a-i urmări activitatea şi de a semnala operativ ofiţerului comportamentul şi cercul de relaţii, în pofida faptului că informaţiile furnizate erau nerelevante pentru siguranţa naţională.
Prin Nota de sarcini de rezolvat pe anul 1989 de către sursa Irina, întocmită de pârât, acesteia i s-a impus semnalarea de aspecte cu privire la, printre altele, „starea de spirit la locul de cazare din hotel, nemulţumiri, cauze”, respectiv „persoane care audiază şi colportează ştirile transmise la posturile de radio reacţionare”.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008, lucrător al Securităţii este „orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului”.
Reţine prima instanţă că, din documentele invocate, reiese în mod cert întrunirea primei cerinţe, privind „calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989”, pârâtul fiind locotenent în cadrul I.J.S. Olt, Biroul III, în anii 1988-1989.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, analiza documentelor din dosar, duce la concluzia categorică a întrunirii şi a celei de-a doua condiţii, referitoare desfăşurarea de activităţi prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Astfel, reţine instanţa de fond, măsurile dispuse, precum dirijarea unor surse care să pătrundă în intimitatea celor vizaţi, scopul adoptării acestor măsuri, printre altele de a afla concepţiile social-politice ale celor urmăriţi, relaţiile din exterior, dacă fac afirmaţii din care să rezulte intenţii de emigrare, cercul de relaţii, starea de spirit în rândul angajaţilor hotelului, dacă există persoane care audiază şi colportează ştirile transmise la posturile de radio reacţionare”, interesul manifestat pentru opiniile celor vizaţi relativ la aspectele menţionate, pentru anturajul acestora, interes coroborat cu urmările pe care, factum notorium, le (putea) antrena împotriva celor vizaţi, toate acestea dovedesc un mecanism specific de supraveghere poliţienească extrem de intrusiv în viaţa privată a celor urmăriţi şi o grevare a exercitării libertăţii de exprimare, de opinie şi de conştiinţă, adică exact a acelor libertăţi care conturează personalitatea unui om, care dau măsura demnităţii acestuia, grevare care - în raport de sistemul de valori al fiecăruia dintre cei vizaţi - poate echivala cu o suprimare efectivă a acestor libertăţi.
Toate aceste acţiuni ale pârâtului constituie, în opinia instanţei de fond, activităţi prin care s-au suprimat sau îngrădit următoarele drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, consacrate legislativ în epocă astfel: dreptul la viaţă privată şi de familie (art. 17 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974); dreptul la libertatea de exprimare, libertatea opiniilor şi de conştiinţă (art. 28 şi art. 30 alin. (1) Constituţia Republicii Socialiste România din 1965, în vigoare în perioada de referinţă, art. 19 pct. 1 şi 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice); dreptul la libera circulaţie (art. 12 alin. (1) şi (2) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice).
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva soluţiei adoptate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâtul P.R. care a indicat ca temei legal, în mod generic, dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, critici care se circumscriu motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Astfel, recurentul-pârât afirmă că soluţia instanţei de fond este lipsită de temei legal şi că este dată cu aplicarea greşită a legii, pentru următoarele argumente:
- este adevărat că a candidat la funcţia de senator, dar, la data când a fost sesizată instanţa de judecată, el nu mai avea calitatea de candidat şi nici nu dobândise calitatea de senator;
- instanţa de fond nu demonstrează cine a avut de suferit de pe urma activităţii lui de ofiţer şi nici ce drepturi şi libertăţi au fost vătămate în concret, aşa cum cer dispoziţiile legale;
- activitatea la care se referă C.N.S.A.S. a fost desfăşurată în calitatea sa de ofiţer de contraspionaj, care implica depistarea atât a străinilor, cât şi a cetăţenilor români racolaţi pentru spionaj împotriva României.
Recurentul-pârât a depus şi note de şedinţă în care a reafirmat că soluţia instanţei de fond este lipsită de fundament legal, precum şi că activităţile incriminate de C.N.S.A.S. şi de instanţa de fond făceau parte, la data respectivă şi fac parte şi în prezent, din arsenalul serviciilor de informaţii din orice ţară.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Recursul formulat de recurentul-pârât este nefondat şi va fi respins ca atare, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Aşa cum s-a reţinut şi în expunerea rezumativă prezentată mai sus, în cauză este necontestat că recurentul-pârât a fost ofiţer de Securitate în perioada în litigiu, precum şi că acesta a candidat la funcţia de senator la alegerile legislative din 30 noiembrie 2008, în Circumscripţia electorală nr. 30 judeţul Olt, din partea unui partid politic.
În ceea ce priveşte prima critică, potrivit căreia C.N.S.A.S., potrivit art. 31 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare, această autoritate publică are competenţa să verifice şi să sesizeze instanţa de contencios din oficiu doar persoanele care candidează sau au fost alese ori numite, nu şi pe cele care au candidat, dar nu au fost alese sau numite, instanţa de recurs susţine că această critică este lipsită de temei legal.
Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) O.U.G. nr. 24/2008 persoanele care candidează, au fost alese sau au fost numite în una dintre demnităţile ori funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h), între care şi demnitatea ori funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h), între care şi demnitatea de senator, sunt obligate să facă o declaraţie pe proprie răspundere în sensul că au avut sau nu calitatea de lucrător sau colaborator al securităţii.
La fraza a II-a din acelaşi alineat al art. 5 se menţionează, însă, în mod expres că verificarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia se face din oficiu pentru persoanele care au candidat, au fost alese sau numite în demnităţile ori funcţiile respective.
Astfel fiind, rezultă că verificarea făcută de C.N.S.A.S. şi sesizarea instanţei de contencios în privinţa recurentului-pârât au temei legal în dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi următoarele O.U.G. nr. 24/2008, iar dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Regulament nu pot fi interpretate în alt sens decât cel care rezultă în mod clar din lege.
În ceea ce priveşte criticile care vizează fondul soluţiei adoptate de instanţa de fond, Înalta Curte reţine că şi acestea sunt neîntemeiate.
Potrivit art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008, prin „lucrător al Securităţii”, în sensul acestei ordonanţe de urgenţă, se înţelege „orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste”.
Recurentul-pârât nu a negat existenţa faptelor reţinute în nota de constatare întocmită de C.N.S.A.S., precum şi în hotărârea instanţei de fond, dar a susţinut, în esenţă, pe de o parte, că acele activităţi au făcut parte şi fac parte din ansamblul oricărui serviciu de informaţii, fiind necesar pentru depistarea persoanelor implicate în acţiuni de spionaj împotriva României.
Afirmaţiile recurentului-reclamant, deşi logice, nu sunt dovedite, din moment ce acesta nu a reuşit să probeze şi nici să denumească acele acţiuni de spionaj în care ar fi fost implicate persoanele vizate de acţiunile întreprinse sau coordonate de către el.
Pe de altă parte, recurentul-reclamant a mai susţinut că instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale incidente în cauză, nefiind probat că activităţile reţinute de C.N.S.A.S. ar fi avut ca urmări suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste, în privinţa cărora Înalta Curte reţine că sunt neîntemeiate.
Într-adevăr, din analiza actelor aflate la dosarul cauzei, instanţa de fond a reţinut în mod judicios că măsurile dispuse şi coordonate de recurentul-pârât nu a avut în vedere dejucarea unor acţiuni de spionaj împotriva României, ci au vizat intimitatea, concepţiile social-politice ale persoanelor urmărite, colportarea de către acestea de ştiri şi opinii nefavorabile regimului comunist, etc.
Or, în acest mod, au fost îngrădite drepturi şi libertăţi ale persoanelor respective, în special, dreptul la viaţa privată şi de familie, recunoscut la data respectivă, de art. 17 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat prin Decretul nr. 212/1974; dreptul la libertatea de exprimare, libertatea de opinie şi de conştiinţă, recunoscute prin art. 19 pct. 1 şi 2 din acelaşi pact, dar şi prin art. 28 şi, respectiv, art. 30 din Constituţia R.S.R. din anul 1965; dreptul la libera circulaţie, recunoscut prin art. 12 din acelaşi pact, dar şi prin art. 13 din Declaraţia universală a drepturilor omului.
Astfel fiind, în mod judicios a apreciat instanţa de fond că activităţile constatate de C.N.S.A.S. şi necontestate de către recurentul-reclamant întrunesc cerinţele art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008, soluţia adoptată fiind legală şi temeinică, urmând ca recursul să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul P.R. împotriva sentinţei nr. 164 din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5182/2009. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1708/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
