ICCJ. Decizia nr. 1860/2009. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1860/20 11
Dosar nr. 868/45/2009
Şedinţa publică de la 30 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 284/CA din 15 noiembrie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul P.I., în contradictoriu cu pârâta Regia Naţională a Pădurilor - R.; a respins cererea de chemare în garanţie a Guvernului României şi a Ministerului Mediului şi Pădurilor, formulată de pârâta Regia Naţională a Pădurilor - R..
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Reclamantul nu a făcut dovada că a urmat în termenul de 30 de zile procedura prealabilă la care se referă dispoziţiile art. 7 Legea nr. 554/2004. Astfel, în pofida faptului că reclamantul a cunoscut cel mai târziu la data de 4 iunie 2010, când l-a împuternicit pe avocat să conteste deciziile (Dosarul nr. 3771/99/2009 al Tribunalului Iaşi), că împotriva lui s-au emis actele a căror anulare a solicitat-o în prezenta cauză, acesta a formulat plângerea prealabilă tardiv, abia la data de 31 iulie 2010.
Instanţa de fond a constatat că întrucât procedura prealabilă constituie o condiţie specială de exerciţiu a dreptului la acţiune, conform art. 7 Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 109 alin. (2) C. proc. civ., iar reclamantul nu a efectuat-o în termenul prevăzut de lege, instanţa are îndatorirea de a adopta soluţia de respingere a acţiunii ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul P.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, nefiind invocat vreunul dinte motivele de casare sau modificare a sentinţei prevăzute de art. 304 C. proc. civ..
Susţine recurentul, prin motivele de recurs formulate, că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 Legea contenciosului administrativ, înainte de a se adresa instanţei de judecată, deoarece a făcut dovada că a realizat această procedură prin scrisoarea expediată către autoritatea emitentă a deciziilor contestate la data de 27 iulie 2009.
Recurentul critică şi concluzia instanţei de fond, motivată sumar cu privire la depăşirea din motive rezonabile a termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) Legea nr. 554/2004, iniţial fiind investit Tribunalul Iaşi cu soluţionarea litigiului, instanţă care şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Iaşi şi numai după lămurirea naturii raporturilor juridice dintre părţi şi stabilirea instanţei competente a putut efectua plângerea prealabilă.
Recurentul mai susţine în motivarea recursului că sentinţa este criticabilă şi prin prisma caracterului inechitabil al procesului din cauza modului defectuos cu care judecătorul fondului a aplicat normele de procedură, soluţionând excepţia inadmisibilităţii acţiunii odată cu fondul, fapt ce i-a împiedicat accesul real la justiţie pentru rezolvarea fondului cauzei, nefiind sancţionat nici comportamentul culpabil al autorităţii pârâte care deşi a emis deciziile atacate în baza C. muncii, a invocat în faţa instanţei ce soluţiona conflictele de muncă, caracterul administrativ al acestor acte.
În fine, recurentul-reclamant critică şi faptul că instanţa de fond nu a analizat apărarea sa, conform căreia susţinea incidenţa în cauză şi a art. 9 alin. (4) Legea nr. 554/2004, temeiul principal al actelor contestate menţionat în mod expres în decizia nr. 646 din 26 mai 2009 fiind O.U.G. nr. 37/2009, declarată neconstituţională, situaţie în care nu mai era obligatorie plângerea administrativă prealabilă.
Se solicită admiterea recursului, respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Iaşi pentru soluţionarea fondului acţiunii.
Intimaţii-pârâţi, Ministerul Mediului şi Pădurilor precum şi Regia Naţională a Pădurilor - R., au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce urmează.
În fapt, prin acţiunea introdusă la data de 15 decembrie 2009 la Curtea de Apel Iaşi, recurentul-reclamant a solicitat în contradictoriu cu Regia Naţională a Pădurilor R., anularea deciziilor nr. 354/2009, nr. 402/2009, nr. 646/2009, emise de către aceasta, reintegrarea în funcţia de director al Direcţiei Silvice Iaşi şi obligarea pârâtei-intimate la plata drepturilor salariale şi a îndemnizaţiilor sporurilor sau indexărilor din momentul eliberării din funcţie şi până la data reintegrării efective.
Constatând că nu au fost îndeplinite dispoziţiile art. 7 alin. (1) Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 conform căruia „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorităţii emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”, instanţa de fond în mod corect, admiţând excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a respins acţiunea ca inadmisibilă şi ca o consecinţă a respins şi cererea de chemare în garanţie a Guvernului României şi a Ministerului Mediului şi Pădurilor, cerere formulată de intimata-pârâtă R..
În mod legal a statuat instanţa de fond asupra faptului că potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 7 Legea contenciosului administrativ, procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în contenciosul administrativ, a cărei neîndeplinire în temenele şi condiţiile prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acţiunii.
Într-o primă ipoteză recurentul-reclamant susţine că a realizat procedura plângerii prealabile prin scrisoarea expediată către autoritatea emitentă a deciziilor contestate la data de 27 iulie 2009, deci în termenul prevăzut de lege.
Or, din cuprinsul sentinţei nr. 203/CA/16 noiembrie 2009 emisă de Curtea de Apel Iaşi rezultă că plângerea prealabilă a fost înaintată autorităţii pârâte după sesizarea instanţei, acţiunea fiind introdusă la Tribunalul Iaşi la data de 10 septembrie 2009.
De precizat însă că, textul de lege - art. 7 alin. (1) Legea contenciosului administrativ, prevede ca o condiţie obligatorie, anterior introducerii acţiunii la instanţa de contencios administrativ, parcurgerea procedurii prealabile administrative, urmându-se astfel evitarea unui litigiu prin posibilitatea pe care emitentul actului o are de a-l revoca dacă va considera că este nelegal şi nu a intrat în circuitul civil.
De altfel prin sentinţa nr. 203/CA/16 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, acţiunea formulată de recurentul-reclamant, acţiune ce vizează aceleaşi acte administrative unilaterale, contestate în prezenta cauză, a fost respinsă tot ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile.
Într-o a doua ipoteză, recurentul-reclamant critică sentinţa primei instanţe pentru că nu au fost verificate motivele care au cauzat depăşirea termenului de 30 de zile prin raportare la prevederile art. 7 alin. (7) Legea contenciosului administrativ potrivit cărora „plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripţie”.
Critica este neîntemeiată, de vreme ce astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond, recurentul-reclamant a cunoscut despre actele contestate cel mai târziu la data de 4 iunie 2001, când l-a împuternicit pe avocat să conteste deciziile respective (Dosarul nr. 3771/99/2009 al Tribunalului Iaşi) aceasta fiind data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile de formulare a plângerii prealabile, or el a formulat plângerea abia la 31 iulie 2010.
Argumentele invocate de recurent în sensul că a formulat plângerea prealabilă tardiv datorită faptului că prin conţinutul actelor contestate a fost indus în eroare de către emitentul lor cu privire la natura acestora, contestarea acestora fiind făcută mai întâi la Tribunalul Iaşi, secţia conflicte de muncă, instanţa care şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Curtea de Apel Iaşi, unde s-a lămurit natura raporturilor juridice dintre părţi, precum şi a actelor atacate, fiind considerate acte administrative unilaterale supuse cenzurii contenciosului administrativ, nu pot fi primite de instanţa de control judiciar, acestea neputând constitui motive temeinice, în sensul prevăzut de art. 7 alin. (7) Legea contenciosului administrativ, care să permită formularea plângerii prealabile în termenul de 6 luni de la data emiterii actului, în speţă de la momentul luării la cunoştinţă despre actele contestate.
Cât priveşte critica privind caracterul inechitabil al procesului, dat fiindcă judecătorul fondului a unit excepţia inadmisibilităţii acţiunii cu fondul, în final admiţând excepţia inadmisibilităţii acţiunii, precum şi faptul că nu a fost sancţionat comportamentul culpabil al intimatei-pârâte, care l-a indus în eroare cu privire la natura actelor contestate, el fiind nevoit să se adreseze mai întâi Tribunalului Iaşi, Secţia conflicte de muncă, instanţa de control judiciar constată netemeinicia acesteia.
Potrivit art. 137 alin. (2) C. proc. civ., instanţa are posibilitatea să unească cu fondul excepţiile de procedură precum şi cele de fond, dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.
În soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, instanţa de fond a găsit necesar a administra dovezi legate de formularea sau nu în termen a plângerii prealabile de către recurentul-reclamant, astfel că pentru buna înfăptuire a justiţiei a procedat corect la unirea excepţiei cu fondul, fără a se încălca unul dintre principiile desfăşurării unui proces acela al unui proces echitabil.
Cât priveşte comportamentul culpabil al autorităţii pârâte despre care vorbeşte recurentul-reclamant, este de observat că în speţă intimata-pârâtă R. nu l-a împiedicat prin nici o acţiune sau inacţiune să îşi realizeze accesul la justiţie, pentru recunoaşterea dreptului pretins şi pentru repararea unei eventuale pagube, iar instanţa de fond nu avea de ce să o sancţioneze .
Este neîntemeiată şi critica recurentului referitoare la faptul că instanţa de fond nu a avut în vedere apărarea formulată în sensul că sunt aplicabile în speţă dispoziţiile art. 9 alin. (4) Legea nr. 554/2004 - plângerea prealabilă administrativă nefiind obligatorie, deoarece recurentul-reclamant nu şi-a întemeiat acţiunea şi pe acest text de lege, pentru prima dată nefiind invocat în recurs.
Aceeaşi lipsă de temeinicie vizează şi critica privind „motivarea sumară” a sentinţei, instanţa de control judiciar constatând că, dimpotrivă, în considerentele sentinţei sunt arătate motivele de fapt şi de drept care au formulat convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, fiind respectate dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ..
Pentru considerentele expuse se constată că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinţei instanţei de fond, aceasta fiind legală şi temeinică, drept pentru care recursul se priveşte, ca nefondat şi urmează a fi respins, în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.I. împotriva sentinţei nr. 284/CA din 15 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1715/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5496/2009. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
