ICCJ. Decizia nr. 1895/2009. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj reclamanta G.M.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor obligarea acesteia să emită decizie de acordarea a titlurilor de despăgubiri care urmează să fie convertite în acțiuni la Fondul Proprietatea, conform dispoziției Primarului Municipiului Cluj-Napoca nr. 1660 din 5 iulie 2005 pentru imobilul expropriat abuziv din Cluj-Napoca.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a formulat în termen legal cerere de acordare de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de Statul Român, situat în Cluj-Napoca, identificat inițial sub nr. 4025/2/1 Cluj-Napoca din C.F. 12714 C, dosarul fiind soluționat prin emiterea de către Primarul Municipiului Cluj-Napoca a dispoziției privind oferta de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent nr. 1660 din 5 iulie 2005.
A mai arătat reclamanta că în urma rămânerii definitive a acestei dispoziții (prin neatacarea ei), dosarul a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale constituită în baza Legii nr. 10/2001 și a fost înregistrat sub nr. intern 3311/CC din 21 octombrie 2005.
Mai precizează, reclamanta că potrivit dispozițiilor din Titlul VII a Legii nr. 247/2005, Comisia pentru stabilirea despăgubirilor avea datoria să desemneze un evaluator autorizat care să stabilească valoarea imobilului care nu putea fi restituit în natură, urmând să se efectueze în acest sens o expertiză de evaluare. Cu toate că, din momentul înregistrării dosarului au trecut aproape 4 ani, nici până în prezent nu s-a stabilit vreo modalitate concretă de acordarea a despăgubirilor, corespunzător dispoziției Primarului Mun. Cluj-Napoca nr. 1660/2005.
Prin întâmpinare pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat pe cale de excepție prematuritatea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 659 din 14 octombrie 2008 Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prematurității cererii promovată de reclamanta G.M.F., a admis cererea formulată de aceasta și în consecință a obligat pârâta să soluționeze dosarul nr. 3311/CC/2005 și să emită în favoarea sa o decizie de acordare a despăgubirilor în echivalent pentru terenul situat în Cluj-Napoca.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Cluj a reținut, referitor la excepția invocată, că "pârâta a recunoscut prin întâmpinare că dosarul reclamantei a depășit faza analizării sale în sensul că s-a stabilit deja că aceasta este îndreptățită să beneficieze de despăgubiri, restituirea în natură fiind imposibilă.
Pe fondul cauzei s-a reținut, în esență, că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil, iar depășirea unui termen de aproximativ 4 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii constituie o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O.
împotriva sentinței civile nr. 659 din 14 octombrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ.
în motivarea căii de atac se arată, în esență, că dosarul a fost transmis la evaluare, respectiv parcurge această procedură de evaluare, în urma căreia se va stabili cuantumul final al despăgubirilor. Instanța de fond nu a avut în vedere apărările formulate în prezenta cauză, încălcându-se astfel principiul contradictorialității.
Se mai arată că, deși la termenul de judecată din data de 14 octombrie 2008 s-a învederat instanței de judecată că procedura de evaluare este în curs de desfășurare, instanța de fond nu a reținut aceste aspecte, obligând Comisia Centrală la emiterea Deciziei în dosarul de despăgubire nr. 3311/CC.
Un alt considerent pentru care sentința recurată este netemeinică și nelegală, este invocarea procedurii aleatorie de selectare a dosarelor, de către instanța de fond. Se precizează că Decizia nr. 2/2006 a fost revocată, în prezent fiind în vigoare Decizia 2815 din 16 septembrie 2008, care stabilește o nouă ordine de soluționare a dosarelor de despăgubire, în vederea accelerării procedurii de acordare a acestora, privind imobilele preluate abuziv.
Examinând sentința recurată, înalta Curte apreciază că aceasta este legală și temeinică pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
Prin dispoziția nr. 1660 din 5 iulie 2005 a Primarului Mun. Cluj-Napoca s-a admis cererea reclamantei de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru terenul situat în Cluj-Napoca înscris în C.F nr. 12714, stabilindu-se că valoarea echivalentă a terenului revendicat este de 652.178.020 lei. Urmare a rămânerii definitive a dispoziției, dosarul a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în baza Legii nr. 10/2001 și a fost înregistrat sub nr. 3311/CC din 21 octombrie 2005.
Prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente adoptată în forma și cu procedura prevăzută la art. 114 alin. (1) din Constituție, s-a reglementat regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, statuându-se între altele, că legea se aplică și despăgubirilor propuse prin decizia motivată, a conducătorului instituției publice implicate în privatizare sau, după caz, prin ordinul Ministrului Finanțelor Publice, în temeiul art. 32 alin. (3) din legea nr. 20/2001.
într-o atare situație se află și reclamanta, deoarece prin Dispoziția Primarului municipiului Cluj-Napoca nr. 1660 din 5 iulie 2005 s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Această decizie a fost transmisă apoi împreună cu întreaga documentație înregistrată sub nr. 3311/CC din 21 octombrie 2005 la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în temeiul art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2006.
Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005, s-a constituit în subordinea Cancelariei primului Ministru o autoritate administrativă distinctă cu denumirea Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care conform art. 13 alin. (1) lit. a) și b) are în principal două atribuții principale: dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire și ia alte măsuri legale, necesare aplicării acestei legi.
Prin Dispoziția emisă de autoritatea administrației publice locale, reclamantei i s-a recunoscut dreptul de a primi despăgubiri în echivalent bănesc. Astfel, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, intimata-reclamantă este în posesia unui bun în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru asigurarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30/1994. Se desprinde concluzia că reclamanta deține un drept de creanță, drept calificat de jurisprudența Curții Europene ca fiind un bun în sensul amintit anterior.
Deși reclamantei-intimate i s-a recunoscut deja dreptul la despăgubiri, în condițiile Legii nr. 10/2001, încă din anul 2005, procedurile de acordare a acestora nu s-au finalizat nici până în prezent, cu toate că au trecut 4 ani de la data recunoașterii acestui drept.
Susținerile recurentei ca "a depus toate diligențele în vederea executării atribuțiilor legale ce îi revin" nu reprezintă decât o încercare de exonerare de culpa nesoluționării până la data formulării acțiunii a dosarului reclamantei-intimate.
Așa cum însăși Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor recunoaște în cuprinsul întâmpinării formulate, dosarul reclamantei a fost transmis în vederea efectuării evaluării abia la data de 19 septembrie 2008.
Mai mult decât atât, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu mult peste termenul limită, în ședința din 14 octombrie 2008, a aprobat suma din raportul de evaluare, ulterior redactându-se decizia nr. 3227/2008 privind acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII.
Pe de altă parte, acțiunea reclamantei G.M.F. nu a rămas fără obiect, așa cum susține recurenta, deoarece până la data pronunțării sentinței recurate, acesteia nu i-a fost comunicat faptul că dosarul nr. 3311/CC/2005 ar fi fost soluționat.
în concluzie, înalta Curte apreciază că durata excesivă a procedurilor administrative derulate în prezenta cauză, este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente reglementează procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, fiind înființată în acest scop Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ce are ca principală atribuție emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire.
In exercitarea dreptului ce i-a fost conferit prin H.G. nr. 1095/20051, de a stabili ordinea în care vor fi soluționate dosarele, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu beneficiază de o marjă de apreciere discreționară de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.
în virtutea jurisprudenței constante a C.E.D.O., soluționarea cererilor de acordare a despăgubirilor rezultate din aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001 trebuie să se facă într-un termen rezonabil, în condițiile în care Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen, iar soluționarea cererilor în raport cu criteriul aleatoriu introdus de Comisie nu constituie o justificare pertinentă pentru a permite emiterea deciziei de despăgubire cu depășirea termenului rezonabil.
Criteriul aleatoriu stabilit de comisie, unicul de altfel în funcție de care se vor soluționa dosarele, nu prezintă o garanție suficientă a modului cum se va proceda în concret la analizarea unuia sau altuia dintre dosarele care-i sunt transmise de unitatea deținătoare.
Altfel spus, cât timp cetățeanului nu îi sunt oferite și alte criterii obiective în funcție de care să poată controla modul în care autoritatea învestită de lege își exercită atribuțiile, astfel încât să poată aprecia în ce măsură drepturile sale îi sunt sau nu lezate prin conduita autorității pârâte, acesta este îndreptățit a se îndoi de corectitudinea operațiunilor desfășurate de autoritatea respectivă.
Intimata-reclamantă s-a adresat instanței de judecată pe calea contenciosului administrativ tocmai pornind de la ideea că soluționarea cererilor de acordare a despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 trebuie să se facă într-un termen rezonabil, în condițiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen, iar faptul de a condiționa soluționarea dosarelor de elementul aleatoriu introdus de comisie nu constituie o justificare pertinentă pentru autoritatea pârâtă care să conducă la neemiterea într-un termen rezonabil a deciziei de despăgubire. Rezolvând acest capăt de cerere, în sensul admiterii lui, instanța de fond a avut în vedere și prevederile art. 6 din Convenția europeană a dreptului omului, conform cărora orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială instituită de lege.
Așadar, autoritatea administrativă - în speță recurenta-pârâtă - are obligația legală de a găsi mijloacele necesare soluționării cererii reclamantei-intimate și de a reaprecia asupra procedurii de soluționare a cererilor în cadrul legal dat de limitele drepturilor fundamentale ale cetățeanului.
Ca o consecință a celor expuse, în baza art. 312 alin.l C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5502/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1234/2009. Contencios → |
|---|
