ICCJ. Decizia nr. 1933/2009. Contencios
| Comentarii |
|
Prin încheierea interlocutorie pronunțată la data de 5 iulie 2002, Curtea de Apel Constanța a admis excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cererilor formulate de reclamantele C.V., C.D. și B.A., având ca obiect anularea procesului-verbal de licitație, anularea titlului de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991 pentru parcela în favoarea lui F.I., anularea contractului de vânzare-cumpărare, revendicarea suprafeței de 38 ha, evacuarea pârâților de pe acest teren, a dispus disjungerea acestor cereri de cea având ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 2 aprilie 1996 emis de către M.A.A., în favoarea SC V. SA Cernavodă și a declinat soluționarea acestor cereri spre competentă soluționare, la Judecătoria Medgidia.
Pentru a se dispune astfel, s-a reținut că instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze cererea având ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, urmând ca, asupra celorlalte capete de cerere ce vizează acte și operațiuni juridice întocmite și efectuate ulterior emiterii certificatului în cauză să se pronunțe instanța de fond funciar în a cărei rază teritorială se află terenul solicitat de reclamanți.
Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 895/ CA din 10 noiembrie 2008, a respins ca nefondate, excepțiile inadmisibilității acțiunii și tardivității acesteia, invocată de pârâtul M.A.D.R.
Totodată, a respins acțiunea, ca nefondată. Cu privire la excepțiile invocate, instanța a reținut că soluția se impune, având în vedere că în cursul proceselor cu privire la imobilul în discuție, reclamantele au luat la cunoștință de existența actului contestat, s-au adresat autorității emitente, care le-a răspuns prin adresa din 23 aprilie 2007 iar acestea au formulat prezenta acțiune în termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut, în esență, că la data adoptării H.G. nr. 266/1991, prin care s-a înființat SC V. SA, succesoare a fostei I.A.S. Cernavodă, terenul în discuție și construcțiile edificate pe acesta, ce constituiau sediul F. se aflau în administrarea I.A.S. Cernavodă, fapt ce o îndreptățea pe pârâtă, ulterior reorganizării sale ca societate comercială pe acțiuni, să solicite recunoașterea dreptului de proprietate asupra acestora, ceea ce înseamnă că la data emiterii certificatului contestat, au fost respectate prevederile Legii nr. 15/1991 și ale H.G. nr. 834/1991.
S-a apreciat că reconstituirea ulterioară a dreptului reclamantelor asupra unei suprafețe din terenul în litigiu nu are relevanță, întrucât valorificarea acestor drepturi urmează a se face într-un alt cadru procesual decât cel actual.
Prima instanță a mai menționat că nu se poate reține apărarea reclamantelor privind incidența prevederilor O.U.G. nr. 198/1999 și ale legilor de aprobare și modificare a acestei ordonanțe, ce au modificat regimul juridic al proprietăților asupra terenurilor, cu efecte directe asupra patrimoniului societăților ce au în administrare terenuri agricole, ținând cont de faptul că legalitatea unui act administrativ este analizată în funcție de actele normative în temeiul cărora a fost emis, iar nu în funcție de unele drepturi eventuale și viitoare ale reclamanților.
împotriva sentinței civile nr. 895/ CA din 10 noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamanta B.A., prin care s-a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii recurate și rejudecarea cauzei prin pronunțarea asupra excepției de nelegalitate invocate conform Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
A învederat reclamanta, prin motivele de recurs, că sentința pronunțată de instanța de fond cuprinde motive străine de natura pricinii și că prima instanță nu s-a pronunțat asupra legalității sau nelegalității folosirii certificatului de atestare a dreptului de proprietate exclusivă asupra terenurilor din 2 aprilie 1996 emis în favoarea SC V. SA Cernavodă într-o tranzacție de vânzare-cumpărare, schimbând astfel natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al capătului de cerere respectiv.
A mai arătat recurenta că deși, în calitate de reclamantă, a ridicat în instanță excepția de nelegalitate, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, nu s-a realizat o pronunțare a instanței de fond, prin hotărârea recurată, asupra acestei excepții.
Recursul este nefondat.
Prin încheierea interlocutorie din 5 iulie 2002 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale în soluționarea cererilor formulate de reclamantele C.V., C.D. și B.D. având ca obiect anularea procesului - verbal de licitație, anularea titlului de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991 pentru parcela în favoarea lui F.I., anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat, revendicarea suprafeței de 38 hectare și evacuarea pârâților de pe acest teren, a disjuns acestor cereri de cererea având ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 2 aprilie 1996 emis de M.A.A. în favoarea SC V. SA Cernavodă și a declinat competența de soluționare acestor cereri în favoarea Judecătoriei Medgidia.
Pentru a dispune astfel, s-a reținut că instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze cererea având ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, emis în temeiul H.G. nr. 834/1991, în favoarea pârâtei SC V. SA, urmând ca asupra celorlalte capete de cerere ce vizează acte și operațiuni juridice întocmite și efectuate ulterior emiterii certificatului în cauză să se pronunțe judecătoria în a cărei rază teritorială se află terenul solicitat de reclamantă.
Reclamanta a invocat, în cadrul litigiului având ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 2 aprilie 1996 emis în favoarea SC V. SA Cernavodă de M.A.A., excepția de nelegalitate a aceluiași act administrativ unilateral cu caracter individual, dar instanța de fond a respins această cerere cu motivarea, în principal, că legalitatea aceluiași act administrativ nu poate fi cercetată în aceeași cauză și în același timp, atât pe cale de acțiune principală cât și pe cale de excepție. într-adevăr, invocarea, în cadrul unui proces în contencios administrativ având ca obiect anularea unui act administrativ, și a excepției de nelegalitate cu privire la același act, în temeiul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, este inadmisibilă, în considerarea principiului electa una via, potrivit cu care, odată aleasă calea procedurală, partea nu mai poate reveni asupra ei.
Hotărârea pronunțată de curtea de apel nu cuprinde motive străine de natura pricinii, ci precizează, potrivit cerințelor indicate expres de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-a înlăturat cererile părților.
Pe fondul litigiului, instanța de fond a procedat în mod corect la respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei, probându-se în cauză că a fost respectată, cu prilejul emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat, procedura organizată de H.G. nr. 834/1991, de Criteriile Comune nr. 2665/1C/311/1992 și Completările nr. 21541 din 15 octombrie 1998 și nr. 8392 din 15 octombrie 1998.
Fosta întreprindere Agricolă de Stat Cernavodă a fost reorganizată în SC V. SA Cernavodă prin H.G. nr. 266/1991, iar la data adoptării acestei hotărâri terenul și construcțiile edificate pe acesta, ce constituiau sediul F., se aflau în administrarea I.A.S. Cernavodă.
Pe cale de consecință, pârâta SC V. SA Cernavodă era îndreptățită, pe temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, să solicite atestarea dreptului de proprietate asupra terenurilor trecute în actul administrativ atacat în procedura reglementată de H.G. nr. 834/1991, iar M.A.A. era obligat să procedeze, în raport de documentația depusă, la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 2 aprilie 1996.
în raport de cele mai sus arătate, constatând că motivele de recurs invocate nu au fost întemeiate și că sentința atacată a fost legală și temeinică s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta B.A. împotriva sentinței civile nr. 895/ CA din 10 noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4282/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5257/2009. Contencios → |
|---|
