ICCJ. Decizia nr. 5257/2009. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 212 din 13 mai 2009, Curtea de Apel Cluj - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul F.I. și, anulând hotărârea nr. 5495 din 12 decembrie 2008 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, a obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantului calitatea de refugiat pentru perioada solicitată și să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin probatoriul administrat în cauză, respectiv declarațiile notariale ale celor' doi martori, reclamantul a făcut dovada refugiului său și al familiei sale, din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, precum și a prejudiciilor suferite ca urmare a acestui refugiu.
Considerând-o netemeinică și nelegală, împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Sălaj, susținând, în esență, că, prin probatoriul administrat în cauză, nu s-a făcut dovada persecuțiilor etnice pe care reclamantul susține că le-ar fi suferit și că, raportat la acest probatoriu, în mod greșit instanța a stabilit calitatea de refugiat a reclamantului și i-a acordat drepturile compensatorii prevăzute de lege.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 din C.proc.civ, Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în cele ce urmează.
în conformitate cu art. l lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 61din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. l din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori.
în lipsa unor acte oficiale, pentru dovedirea împrejurărilor invocate în susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, declarațiile martorilor Gabrian lancu și Neag Damian.
Referindu-se la mărturie, ca mijloc de probă în procesul civil, art. 192 din C.proc.civ stabilește că - înainte ca martorul să declare ceea ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările ce constituie obiectul probei - un minimum de aspecte se impun a fi precizate, tocmai pentru a da posibilitatea judecătorului să aprecieze în ce măsură mărturia depusă reflectă realitatea. Aceste reguli prevăzute de C.proc.civ trebuie considerat că se aplică tuturor declarațiilor de martori - indiferent dacă acestea sunt judiciare sau extrajudiciare, ca în speța de față - întrucât nerespectarea lor face imposibilă operațiunea de apreciere a mărturiilor.
Din analiza declarațiilor martorilor depuse la dosarul cauzei, reiese că nici unul din aspectele prevăzute de art. 192 din C.proc.civ, cu excepția identității și vârstei martorilor (aceasta rezultând doar în mod implicit, din codul numeric personal), nu au fost lămurite în prealabil.
Declarațiile martorilor, singurele probe pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, nu respectă, așadar, cerințele prevăzute de lege și nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.
Or, pentru a ajunge la o soluție temeinică și legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori - potrivit art. 129 alin. (5) din C.proc.civ - a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii. în acest sens, aceleași prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi.
Față de dispozițiile legale menționate, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.
Pentru aceste motive, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și, în temeiul art. 313 teza I-a din C.proc.civ, va fi trimisă cauza la aceeași instanță, spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, în aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) și (3) din C.proc.civ, instanța a procedat la audierea nemijlocită a martorilor, cu privire la împrejurările concrete în care reclamantul susține că s-a refugiat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1933/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5502/2009. Contencios → |
|---|
