ICCJ. Decizia nr. 207/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

Decizii ICCJ 2009 (Contencios administrativ)

ROMÂNIA

Î.C.C.J.

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2830/2010

Dosar nr. 759/42/2009

Şedinţa publică din 27 mai 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 232 din 24 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal:

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice;

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii M.D., D.R.I. şi G.V., în contradictoriu cu pârâţii Procurorul Şef al D.N.A., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. şi Ministerul Finanţelor Publice;

- a anulat Decizia nr. 207 din 07 iulie 2009 emisă de Procurorul şef al D.N.A.;

- a dispus obligarea Procurorului şef al D.N.A. şi Procurorului General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. să solicite Ministerului Finanţelor suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public pentru plata sporului de risc şi solicitare neuropsihică de 50% în semestrul al II-lea al anului 2009;

- a dispus obligarea Ministerul Finanţelor Publice la suplimentarea fondurilor menţionate anterior prevăzute în bugetul Ministerului Public pentru plata sporului de risc şi solicitare neuropsihică de 50% în semestrul al II-lea al anului 2009;

- a dispus obligarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. să aloce în favoarea D.N.A. sumele reprezentând sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% aferent semestrului al II-lea al anului 2009 şi pentru luna iunie 2009;

- a dispus obligarea Procurorului şef al D.N.A. la plata către reclamanţi a sumelor reprezentând spor de risc şi solicitare neuropsihică de 50% aferente semestrului al II-lea al anului 2009 şi pentru luna iunie 2009;

- a respins cererile de anulare a adreselor nr. 293378 din 18 iunie 2009 emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi nr. 1330/C din 18 iunie 2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., ca inadmisibile;

- a admis cererea de chemare în garanţie formulată de D.N.A. şi cererea de chemare în garanţie formulată de Parchetul de pe lângă Î.C.C.J., urmând ca Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. şi Ministerul Finanţelor Publice să ia act de obligativitatea emiterii şi adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public, care să includă sumele ce reprezintă sporul de risc şi solicitare neuropsihică de 50% pentru luna iunie 2009 şi semestrul al II-lea al anului 2009.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Finanţelor Publice, instanţa a respins-o, având în vedere că acesta, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. (1) din Legea nr. 511/2004, răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat în baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum şi de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, că în speţă nu s-a solicitat obligarea la plată, ci la suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public pentru plata sporului a cărui suspendare s-a dispus prin actul administrativ contestat.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut faptul că prin Decizia nr. 207 din 07 iulie 2009, emisă la data de 07 iulie 2009 de Procurorul şef al D.N.A. s-a dispus, începând cu data de 01 iunie 2009, suspendarea aplicării Deciziei nr. 84 din 09 martie 2009 a Procurorului - şef al D.N.A. privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex personalului auxiliar de specialitate, prin care s-a dispus acordarea, începând cu data de 01 martie 2009, a sporului de 50 % de risc şi solicitare neuropsihică, calculat la indemnizaţia de încadrare brută prevăzută de lege.

În această Decizie se face referire la adresa nr. 1330/C/2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., prin care s-a solicitat suspendarea începând cu data de 01 iunie 2009 a deciziei de acordare a sporului de 50%, adresă care face referire la adresa nr. 293378/2009 a Ministrului Finanţelor Publice, prin care s-a comunicat suspendarea solicitării Ministerului Public de plată în continuare a sporului în cauză, întrucât aceasta plată intră sub incidenţa OUG nr. 71/2009.

Cu privire la adresa nr. 1330/C/2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. şi adresa nr. 293378/2009, instanţa de fond a constatat, faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c), art. 8 din Legea nr. 554/2004, că acestea nu sunt acte administrative, nu dau naştere, nu modifică şi nu sting raporturi juridice, actul administrativ de natură a produce efecte juridice fiind Decizia din 07 iulie 2009, astfel încât instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a celor două adrese, care, nefiind acte administrative, nu pot face obiectul acţiunii în contencios administrativ, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte cererea de anulare a deciziei din 07 iulie 2009 emisă de Procurorul - şef al D.N.A., prin care s-a dispus, începând cu data de 01 iunie 2009, suspendarea aplicării Deciziei nr. 84 din 09 martie 2009, instanţa a constatat că prin aceasta s-a dispus în mod retroactiv, la data de 07.07.2009, cu încălcarea principiului neretroactivităţii, asupra sporurilor cuvenite reclamanţilor, în baza Deciziei nr. 84 din 09 martie 2009 a Procurorului - şef al D.N.A., pentru luna iunie, data de 10 iulie fiind numai data plăţii efective a salariului şi nu data naşterii dreptului reclamanţilor la plata salariului aferent lunii iunie.

Pe de altă parte, faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, instanţa a reţinut că actul administrativ reprezentat de Decizia nr. 84 din 09 martie 2009 a Procurorului Şef al D.N.A., odată intrat în circuitul civil prin punerea în executare şi producerea de efecte juridice, nu poate fi anulat de către autoritatea emitentă, pe cale de consecinţă aceasta nu poate dispune nici suspendarea executării acestuia.

A mai reţinut instanţa de fond că susţinerea de către pârâţi a aplicării dispoziţiilor OUG nr. 71/2009 este total nefondată, în condiţiile în care schimbarea modalităţii de plată a salariului (în care este inclus şi sporul recunoscut prin emiterea Deciziei nr. 84 din data de 09 martie 2009 şi înscris în cărţile de muncă) prin eşalonare, fără acordul salariatului, contravine principiilor reglementate de art. 161 alin. (1) C. muncii, potrivit căruia plata se face cel puţin o dată pe lună, fără a se putea eşalona acest drept de creanţă, în lipsa acordului angajatului, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în mod constant în sensul că neplata drepturilor salariale (între care se regăsesc şi sporurile) constituie o încălcare a art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului.

Pentru aceste considerente, instanţa de fond a constatat că cererea de anulare a Deciziei nr. 84 din 09 martie 2009 a Procurorului - şef al D.N.A. este întemeiată, a admis-o şi a dispus anularea acesteia, iar ca şi consecinţă a anulării Deciziei nr. 207 din 07 iulie 2009, de suspendare a Deciziei 84 din 09 martie 2009, în executarea acesteia din urmă, instanţa de fond a admis cererea de obligare a Procurorului şef al D.N.A., în calitate de ordonator secundar de credite şi a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., în calitate de ordonator principal de credite, să solicite Ministerului Finanţelor suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public pentru plata sporului de risc şi solicitare neuropsihică de 50% în semestrul al II-lea al anului 2009.

De asemenea, faţă de considerentele menţionate anterior, având în vedere faptul că susţinerea de către pârâţi a aplicării dispoziţiilor OUG nr. 71/2009 este total nefondată, în condiţiile în care plata sporului a fost stabilită prin hotărâre judecătorească, iar plata eşalonată a fost stabilită în mod unilateral, fără acordul creditorului, ceea ce contravine, principiilor reglementate de art. 161 alin. (1) C. muncii, potrivit căruia plata se face cel puţin o dată pe lună, fără a se putea eşalona acest drept de creanţă în lipsa acordului angajatului, instanţa a constatat că refuzul Ministerului Finanţelor Publice, de a suplimenta fondurile prevăzute în bugetul Ministerului Public pentru plata sporului de risc şi solicitare neuropsihică de 50% în semestrul al II-lea al anului 2009, este nelegal şi a obligat Ministerul Finanţelor Publice la suplimentarea fondurilor menţionate anterior prevăzute în bugetul Ministerului Public pentru plata sporului de risc şi solicitare neuropsihică de 50% în semestrul al II-lea al anului 2009, şi a obligat Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., în calitate de ordonator principal de credite, să aloce în favoarea D.N.A. sumele reprezentând sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% aferente semestrului al II-lea al anului 2009 şi pentru luna iunie 2009 şi a obligat Procurorul şef al D.N.A., în calitate de ordonator secundar de credite, la plata către reclamanţi a sumelor reprezentând spor de risc şi solicitare neuropsihică de 50% aferente semestrului al II-lea al anului 2009 şi pentru luna iunie 2009.

În ceea ce priveşte cererile de chemare în garanţie formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. şi D.N.A., instanţa de fond a reţinut că prin aceste cereri s-a solicitat ca Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. şi Ministerul Finanţelor Publice să ia act de obligativitatea emiterii şi adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public, care să includă sumele ce reprezintă sporul de risc şi solicitare neuropsihică de 50% pentru luna iunie 2009 şi semestrul al II-lea al anului 2009, iar în raport de dispoziţiile art. 131 şi art. 132 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, art. 4 alin. (4) teza I şi II din OUG 43/2002 privind D.N.A., art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, art. 1 şi art. 4 alin. (1) şi (2) din OG 22/2002, aceste cereri sunt întemeiate.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., Procurorul Şef al D.N.A., Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

I. Pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Î.C.C.J., prin motivele de recurs formulate critică sentinţa atacată, invocând prevederile art. 304 pct. 4, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., cu aplicarea art. 3041 C. proc. civ. şi solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea acţiunii ca nefondată.

În raport cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., se solicită examinarea cauzei sub toate aspectele, reaprecierea materialului probator şi interpretarea corectă a stării de fapt şi de drept.

Recurentul-pârât arată că instanţa de fond a dispus în mod nelegal anularea Deciziei nr. 207/2009 a Procurorului Şef al DNA, hotărârea pronunţată fiind dată cu aplicarea greşită a legii, că actele supuse controlului de legalitate prin prezenta acţiune au fost emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., respectiv Procurorul şef al D.N.A., în urma adresei nr. 293.378 din 18 iunie 2009 a Ministerului Finanţelor Publice, prin care s-a comunicat că plata sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică va fi suspendată la data intrării în vigoare a OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Apreciază recurentul-pârât că în lipsa fondurilor alocate de Ministerul Finanţelor Publice cu această destinaţie, Ministerul Public se află în imposibilitate obiectivă de a plăti în continuare sporul vizat, aşa încât în aceste condiţii nu se poate reţine că emiterea deciziei atacate reprezintă un exces de putere din partea autorităţii emitente. Or, în condiţiile în care Ministerul Finanţelor Publice refuză alocarea fondurilor necesare plăţii sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, Ministerul Public se găseşte în imposibilitate obiectivă de a plăti în continuare sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, astfel încât suspendarea executării acestei măsuri a fost impusă de lipsa resurselor financiare.

Recurentul-pârât mai arată că instanţa de fond a reţinut în mod netemeinic şi nelegal că actele administrative supuse în speţă controlului de legalitate ar avea caracter retroactiv, deoarece drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 au fost scadente în cursul lunii iulie 2009, mai precis la data de 13 iulie 2009, deci după data emiterii deciziei anulate, în speţă, noţiunea de activitate a actului administrativ trebuie raportată la data de scadenţă a drepturilor băneşti.

Referitor la obligarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., în calitatea sa de ordonator principal de credite şi a procurorului şef al D.N.A., în calitate de ordonator secundar de credite, conform art. 70 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, să solicite Ministerului Finanţelor Publice suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public la titlul „Cheltuieli de personal" pentru plata sporului de risc şi solicitare neuropsihică de 50% în semestrul II al anului 2009, recurentul consideră soluţia instanţei de fond ca neîntemeiată.

Astfel, se reţine prin motivele de recurs formulate faptul că prin adresa nr. 1049/C/2009, Ministerul Public a solicitat majorarea fondurilor destinate achitării sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, cu suma de 64.000 RON pentru semestrul II al anului 2009, iar, ca urmare a acestei solicitări, Ministerul Finanţelor Publice a comunicat Ministerului Public, prin adresa din 18 iunie 2009, că plata sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică va fi suspendată la data intrării în vigoare a OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Se arată, în concluzie, că este evident faptul că Ministerul Public a solicitat Ministerului Finanţelor Publice deschiderea de credite pentru plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică nu numai pentru luna iunie 2009, dar şi în continuare.

II. Pârâta D.N.A., prin recursul formulat în cauză, critică hotărârea recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs, recurenta-pârâtă D.N.A. susţine că acţiunea reclamanţilor a rămas fără obiect şi este lipsită de interes, întrucât la data de 12 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 care stabileşte un nou algoritm de calculare a salariilor magistraţilor, personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex, astfel că instanţa nu poate obliga pe pârâţi la plata sporului în litigiu decât până la data de 11 noiembrie 2009. În această situaţie, obligarea pârâţilor la plata sporului de 50% pe viitor şi, implicit, acţiunea în anularea Deciziei 207 din 07 iulie 2009 apar ca lipsite de interes, în situaţia în care plata sporului de 50% pentru perioada iunie - noiembrie 2009 intră sub incidenţa OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Printr-un al doilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă arată că în speţă nu îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 567/2004 şi, cu atât mai puţin, prevederile art. 154 şi ale art. 164 din C. muncii, întrucât aceste dispoziţii se referă la drepturi salariale actuale, calculate conform legislaţiei în vigoare.

Ori, în cauza de faţă nu a fost vorba niciodată de plata sporului de 50% ca drept salarial actual, ci ca drept restant, recunoscut prin hotărâri judecătoreşti executorii, drept restant a cărui plată/executare a fost suspendată prin O.U.G 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, care a stat ulterior la baza emiterii Ordinului Procurorului Şef D.N.A. 206 din 07 iulie 2009 şi a Deciziei Procurorului Şef D.N.A. 207 din 07 iulie 2009.

Se mai arată că, de vreme ce instanţa de fond a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamanţilor în anularea adresei nr. 1330/C/2009 a Î.C.C.J., care, la rândul său fusese emisă în baza adresei 293378 din 18 iunie 2009 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, atâta timp cât actele subsecvente emiterii actului administrativ contestat rămân valabile, acesta - respectiv Decizia Procurorului Şef D.N.A. 207 din 07 iulie 2009 - nu poate fi anulat decât pentru motive de formă, iar nu de fond.

Printr-un al treilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă solicită suspendarea executării sentinţei civile recurate, având în vedere prevederile OUG nr. 71/2009 şi intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, precum şi faptul că executarea sentinţei ar conduce la diminuarea bugetului instituţiei şi imposibilitatea asigurării pe viitor a plăţii drepturilor salariale prevăzute de actele normative în vigoare.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamanţilor.

III. Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, în numele Ministerului Finanţelor Publice, prin motivele de recurs formulate, critică sentinţa recurată numai în ceea ce priveşte soluţia admiterii cererii de chemare în garanţie a ministerului, solicitând instanţei de control judiciar să admită recursul şi să dispună modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie a ministerului, ca nefondată.

Se arată că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 60 C. proc. civ., potrivit cărora partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenţii, cu o cerere în garanţie sau/în despăgubire, întrucât nu există niciun temei legal sau convenţional pentru obligarea Ministerului Finanţelor Publice la plata sumelor acordate, care reprezintă drepturi salariale, deoarece nu există raporturi juridice de muncă între acest minister şi reclamanţi.

Recurenta mai susţine că Ministerul Finanţelor Publice nu are atribuţii directe legate de plata drepturilor respective către reclamanţi, care nu îi sunt salariaţi, iar cele privind elaborarea proiectului bugetului de stat sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, iar Ministerul Finanţelor Publice nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituţii sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite (aşa cum este Ministerul Public) şi nu repartizează sume de la buget acestora, acestea fiind alocate conform destinaţiilor bugetare în conformitate cu legea bugetului de stat, astfel încât nu poate fi obligat Ministerul Finanţelor Publice să facă efectiv o plată pentru salariaţii altor instituţii.

De asemenea, se mai apreciază că Ministerul Finanţelor Publice răspunde doar de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, aceştia fiind cei care solicită, în baza bugetelor de venituri şi cheltuieli întocmite, alocarea fondurilor necesare funcţionării lor, iar faptul că ordonatorul principal de credite (în speţă Ministerul Public) nu a corectat indemnizaţiile cuvenite reclamanţilor, nu poate conduce la vreo obligaţie în sarcina Ministerului Finanţelor Publice.

Având în vedere cele arătate, se solicită admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, ca nefondată. Analizând cu prioritate excepţia lipsei de obiect a acţiunii, invocată de recurenta-pârâtă D.N.A. în temeiul art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că această excepţie este neîntemeiată, întrucât legalitatea actelor contestate se verifică în raport cu data emiterii lor şi se analizează vătămarea invocată de către reclamanţi a drepturilor şi intereselor lor legitime pentru perioada în care actele respective s-au aflat în vigoare şi în raport cu efectele juridice pe care le-au produs.

Astfel fiind, adoptarea şi intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, act normativ care produce efecte juridice numai pentru viitor, ori anularea actului administrativ ulterior introducerii cererii nu sunt de natură a lipsi de obiect acţiunea reclamanţilor.

Sub acest aspect, instanţa reţine că Legea nr. 554/2004 reglementează, prin art. 1 alin. (1), art. 8 şi art. 18, un contencios subiectiv de plină jurisdicţie, în cadrul căruia instanţa are de analizat atât conformitatea actului administrativ cu legea, cât şi existenţa vătămării produse reclamantului, într-un drept ori într-un interes legitim, prin efectele juridice produse în perioada în care actul s-a aflat în vigoar.

Pentru aceleaşi argumente, instanţa reţine că este neîntemeiată şi excepţia lipsei de interes invocată de recurenta-pârâtă D.N.A., deoarece reclamanţii justifică un interes legitim actual prin prisma drepturilor şi intereselor legitime a căror încălcare a fost invocată pentru perioada în care actele contestate şi-au produs efectele juridice.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, analizând recursurile declarate de recurenta-pârâtă D.N.A., recurentul-pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. şi recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice, constată că acestea sunt fondate, însă în limitele considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte constată că în mod corect a respins instanţa de fond excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, având în vedere, pe de o parte, că acesta răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat în baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum şi de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, iar, pe de altă parte, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, de faptul că în speţă nu s-a solicitat obligarea acestuia la plată, ci la suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public pentru plata sporului a cărui suspendare s-a dispus prin actul administrativ contestat.

Aşa fiind, Înalta Curte va menţine soluţia instanţei de fond sub acest aspect.

Înalta Curte apreciază ca fiind corectă soluţia instanţei de fond şi în ceea ce priveşte anularea Deciziei nr. 207 din 07 iulie 2009 emisă de Procurorul - şef al D.N.A., reţinând că prin Decizia atacată s-a dispus în mod retroactiv, la data de 7.07.2009, cu încălcarea principiului neretroactivităţii, asupra sporurilor cuvenite reclamanţilor pentru luna iunie, data de 10 iulie fiind numai data plăţii efective a salariului şi nu data naşterii dreptului reclamanţilor la plata salariului aferent lunii iunie.

Înalta Curte reţine că întemeiat a apreciat instanţa de fond că actele contestate au caracter retroactiv şi contravin dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, iar reclamanţii au fost vătămaţi în dreptul lor la plata drepturilor salariale, atâta timp cât motivele invocate de autorităţile emitente nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de acest text de lege.

Este de necontestat caracterul retroactiv al Deciziei nr. 207 din 07 iulie 2009 emisă de Procurorul - şef al D.N.A., atât timp cât actul a fost emis în cursul lunii iulie şi dispune suspendarea de la data de 01.06.2009 a plăţii sporului în litigiu, realizând, cu alte cuvinte, în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanţilor aferente muncii prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.

În acelaşi sens, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeaşi lege şi în privinţa actului administrativ cu caracter normativ ce formează obiectul cauzei, Decizia contestată trebuia să fie elaborată şi emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată, care consacră principiul neretroactivităţii, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecăţii.

Împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie 2009, dată ulterioară emiterii deciziei contestate, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv al acestui act administrativ.

Înalta Curte apreciază că prin emiterea actului administrativ cu nesocotirea principiului neretroactivităţii se aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice, care este implicit în toate articolele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi care a fost consacrat în jurisprudenţa C.E.D.O., atâta timp cât certitudinea reclamanţilor cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie, a cărei retroactivitate nu poate fi pusă la îndoială.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine că, prin emiterea actului administrativ atacat cu încălcarea principiului neretroactivităţii şi a principiului securităţii raporturilor juridice, autorităţile emitente, pârâte în prezenta cauză, au manifestat un evident exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanţilor de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 în cuantumul previzionat la sfârşitul lunii iunie.

Înalta Curte apreciază ca fiind temeinică şi legală soluţia instanţei de fond şi în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect anularea adresei nr. 1330/C/2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. şi a adresei nr. 293378/2009, aceasta respingând ca inadmisibilă cererea de anulare a celor două adrese, care, nefiind acte administrative, nu pot face obiectul acţiunii în contencios administrativ, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită în ceea ce priveşte capetele de cerere privind obligarea la solicitarea suplimentării fondurilor, obligarea suplimentării acestora şi obligarea la alocarea şi plata sumelor alocate în favoarea reclamanţilor, pentru următoarele considerente:

Referitor la obligarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., în calitatea sa de ordonator principal de credite şi a procurorului şef al D.N.A., în calitate de ordonator secundar de credite, conform art. 70 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, să solicite Ministerului Finanţelor Publice suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public la titlul „Cheltuieli de personal" pentru plata sporului de risc şi solicitare neuropsihică de 50% în semestrul II al anului 2009, instanţa de control judiciar consideră soluţia instanţei de fond ca neîntemeiată.

Astfel, din analiza materialului probator rezultă faptul că prin adresa nr. 1049/C/2009, Ministerul Public a solicitat majorarea fondurilor destinate achitării sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, cu suma de 64.000 RON pentru semestrul II al anului 2009, iar, ca urmare a acestei solicitări, Ministerul Finanţelor Publice a comunicat Ministerului Public, prin adresa nr. 293.378 din 18 iunie 2009, că plata sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică va fi suspendată la data intrării în vigoare a OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Or, este evident faptul că Ministerul Public a solicitat Ministerului Finanţelor Publice deschiderea de credite pentru plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică nu numai pentru luna iunie 2009, dar şi în continuare.

Urmează a fi primită critica din recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, referitoare la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 60 din C. proc. civ., întrucât nu se poate reţine existenţa în sarcina acestui minister a unei obligaţii de garanţie sau despăgubire, în ipoteza admiterii acţiunii.

În jurisprudenţă s-a reţinut în mod constant că „instituţia chemării în garanţie se întemeiază pe existenţa unei obligaţii de garanţie sau despăgubire şi revine, în principiu, tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros” şi că obligaţia de garanţie este condiţionată de existenţa unei transmisiuni anterioare, cu titlu oneros, a unui bun sau a unui drept subiectiv.

Potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, rectificarea urmând aceeaşi procedură, conform principiului simetriei actelor juridice, fiind evident faptul că Ministerul Economiei şi Finanţelor nu are atribuţia de a adopta legi.

Tot Legea nr. 500/2002 prevede, în art. 28, că Ministerul Finanţelor Publice are atribuţii în elaborarea proiectului legii bugetului şi a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite. Atribuţiile ce revin ministerului în privinţa elaborării bugetului de stat sunt detaliate şi în actele normative de organizare şi funcţionare a ministerului (HG nr. 34/2009).

În consecinţă, Ministerul Finanţelor Publice are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.

În aceste condiţii, Ministerul Finanţelor Publice nu are atribuţia de a vira ordonatorilor principali de credite alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat şi nici posibilitatea de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat.

De altfel, prin OG nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii sunt reglementate modalităţile prin care instituţiile publice vor proceda la punerea în executare a titlurilor executorii. Dispoziţiile art. 2 din OG, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 110/2007, prevăd expres că „dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată.”.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că nu există nici un temei legal sau convenţional pentru obligarea Ministerului Finanţelor Publice la plata sumelor acordate, care reprezintă drepturi salariale, deoarece nu există raporturi juridice de muncă între acest minister şi reclamanţi.

În consecinţă, Înalta Curte constată că cererile de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. şi de D.N.A., sunt neîntemeiate în raport cu obiectul acţiunii şi atribuţiile ce revin ministerului chemat în garanţie, nefiind îndeplinite condiţiile art. 60 din C. proc. civ.

Faţă de cele reţinute, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1)-(3) din C. proc. civ., vor fi admise recursurile declarate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., Procurorul Şef al D.N.A., Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, în limitele considerentelor expuse şi va fi modificată, în parte, sentinţa atacată, în sensul respingerii capetelor de cerere privind obligarea Procurorului şef al D.N.A. şi Procurorului General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. să solicite Ministerului Finanţelor Publice suplimentarea fondurilor, obligarea Ministerului Finanţelor Publice la suplimentarea fondurilor, obligarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. la alocarea în favoarea D.N.A. a sumelor reprezentând sporurile solicitate şi obligarea Procurorului şef al D.N.A. la plata către reclamanţi a sumelor, precum şi în sensul respingerii cererilor de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. şi de D.N.A., menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., Procurorul Şef al D.N.A., Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, împotriva sentinţei civile nr. 232 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.

Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge capetele de cerere din acţiunea reclamanţilor M.D., D.R.I. şi G.V. prin care s-a solicitat:

- obligarea Procurorului şef al D.N.A. şi Procurorului General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. să solicite Ministerului Finanţelor Publice suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public pentru plata sporului de risc şi solicitare neuropsihică de 50% în semestrul al II-lea al anului 2009;

- obligarea Ministerului Finanţelor Publice la suplimentarea fondurilor menţionate anterior prevăzute în bugetul Ministerului Public pentru plata sporului de risc şi solicitare neuropsihică de 50% în semestrul al II-lea al anului 2009;

- obligarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. să aloce în favoarea D.N.A. sumele reprezentând sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% aferente semestrului al II-lea al anului 2009 şi pentru luna iunie 2009;

- obligarea Procurorului şef al D.N.A. la plata către reclamanţi a sumelor reprezentând spor de risc şi solicitare neuropsihică de 50% aferente semestrului al II-lea al anului 2009 şi pentru luna iunie 2009.

Respinge cererile de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. şi de D.N.A.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 2685/2009. Contencios. Refuz acordare...  ICCJ. Decizia nr. 4083/2009. Contencios →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

    Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 207/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs