ICCJ. Decizia nr. 2685/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2685/2009
Dosar nr. 1262/2/2009
Şedinţa publică din 20 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti reclamanţii: D.A., M.L.R., D.G.T., S.C.A., B.I.A., D.G., S.A., Ş.L., G.M., D.S. şi P.F.E. au solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa pârâta să fie obligată la acordarea lunar a 20 tichete de masă, începând cu 09 decembrie 2006 şi a sporului salarial de 25% pentru perioada 10 decembrie 2006 – 31 decembrie 2006, potrivit prevederilor art. 38 din Legea nr. 435/2006, sume actualizate cu rata inflaţiei de la data scadenţei şi până la data efectuării plăţii.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt funcţionari publici în cadrul instituţiei pârâte, iar aceste drepturi le sunt conferite prin lege, însă ele nu le-au fost asigurate/plătite de pârâtă.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat disjungerea cauzei în privinţa reclamantei D.G., arătând că nu are calitatea de funcţionar public, iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 2244 din 27 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti a luat act de renunţarea la judecată de către reclamantele D.E.S. şi D.G.T. şi a disjuns cauza în privinţa reclamantei D.G.
A admis acţiunea în privinţa celorlalţi reclamanţi, în sensul că a obligat pârâta să acorde reclamanţilor tichetele de masă şi sporul salarial de 25% conform art. 38 din Legea nr. 435/2006, astfel: tichetele de masă începând cu data de 10 decembrie 2006, iar sporul salarial de 25% pentru perioada 10 decembrie 2006 – 31 decembrie 2006, actualizat potrivit ratei inflaţiei, raportat la momentul plăţii efective, drepturi ce se vor acorda fiecăruia dintre reclamanţi în raport de perioada concretă în care au avut raporturi de serviciu cu instituţia pârâtă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut de către instanţa fondului că reclamanţii sunt funcţionari publici ai instituţiei pârâte, aspect necontestat de către pârâtă.
S-a mai reţinut că temeiul legal al dreptului reclamanţilor la tichetele de masă se regăseşte în prevederile art. 23 din Legea nr. 435/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din sistemul sanitar veterinar.
Legea intrând în vigoare la data de 10 decembrie 2006, iar în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, s-a apreciat că dreptul reclamanţilor la cele 20 de tichete de masă s-a născut la momentul intrării în vigoare a legii.
Prima instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 435/2006, specială, potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant, lege care nu condiţionează acordarea tichetelor de masă de limita prevederilor bugetare.
În privinţa sporului salarial de 25% solicitat de reclamanţi, s-a reţinut că potrivit art. 38 din Legea nr. 435/2006 „salariile de bază ale funcţionarilor publici din instituţiile sanitar-veterinare publice sunt mai mari cu 25% faţă de salariile prevăzute de OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006", text în vigoare, dar care nu a fost aplicat de instituţia pârâtă de la intrarea legii în vigoare, adică şi pentru partea din luna decembrie a anului 2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta A.N.S.V.S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea căii de atac, recurenta-pârâtă a reiterat apărările formulate în faţa primei instanţe, sub forma criticilor în recurs, susţinând în esenţă următoarele:
1. Referitor la primul capăt de cerere, privind acordarea tichetelor de masă, a susţinut că prima instanţă nu a motivat în niciun fel de ce autoritatea publică recurentă trebuie să acorde tichete de masă pentru anul 2007 şi 2008, perioadă în care, prin ordonanţe ale guvernului acordarea tichetelor de masă este interzisă.
În dezvoltarea acestui motiv, a arătat că deşi Legea specială nr. 435/2006 la care face referire instanţa de fond nu condiţionează acordarea tichetelor de masă de limita prevederilor bugetare, pe parcursul perioadei pentru care s-a solicitat acordarea tichetelor de masă au fost adoptate o serie de ordonanţe care interziceau acordarea tichetelor de masă de către instituţiile publice.
În acest sens, a precizat că pentru anul 2007 nu a existat posibilitatea acordării tichetelor de masă, în raport de prevederea cuprinsă în art. III din OUG nr. 88/2006, pentru modificarea şi completarea unor acte normative prin care se acordă drepturi sociale, precum şi unele măsuri în domeniul cheltuielilor de personal, dar nici pentru anul 2008 nu a fost posibilă acordarea tichetelor de masă, în raport de prevederea cuprinsă în art. II din OUG nr. 90/2007, privind unele măsuri financiar- fiscale în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi reglementări în domeniul cheltuielilor de personal.
În plus, din formularea cuprinsă în art. 23 din Legea nr. 435/2006, rezultă că unităţile sanitar-veterinare publice sunt finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, deci nu se înscriu în acea unică excepţie reglementată de cele două ordonanţe, şi ca atare, instituţiile publice nu pot acorda tichete de masă în anii 2007 şi 2008.
A mai susţinut că pentru finanţarea plăţii acestor tichete de masă trebuia să existe o prevedere specială în bugetul pentru anii 2007 şi 2008.
În opinia recurentei, dreptul instituit de art. 23 din Legea nr. 435/2006 este un drept sub condiţie, iar bugetul A.N.S.V.S.A. este o parte a bugetului de stat în cadrul căruia nu s-au prevăzut şi nici nu s-au alocat sume pentru achiziţionarea şi acordarea tichetelor de masă.
2. Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere privind acordarea majorărilor salariale de 25 % din salariul de bază pentru perioada 10 decembrie 2006-31 decembrie 2006, recurenta-pârâtă a arătat că este incidentă reglementarea cuprinsă în art. 4 din Legea nr. 435/2006, în care se statuează că "salarizarea se asigură cu încadrarea în resursele finaciare alocate anual, potrivit legii", ceea ce coroborat cu art. 2 lit. a) care se referă la crearea premiselor pentru implementarea, începind cu anul 2007, a sistemului unitar de salarizare în sistemul sanitar-veterinar, duce la concluzia că acordarea măririlor salariale de 25% după intrarea în vigoare a legii şi până la sfârşitul anului 2006 nu este posibilă, neexistând resurse financiare alocate la nivelul anului 2006 pentru această majorare.
A arătat că soluţia de respingere a acestui capăt de cerere este, de asemenea, nemotivată.
Intimaţii-reclamanţi nu au formulat întâmpinare în cauză.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Reclamanţii, funcţionari publici în cadrul autorităţii publice pârâte au investit instanţa de contencios administrativ cu o cerere, prin care au solicitat obligarea pârâtei la acordarea alocaţiei pentru hrană, sub forma a 20 de tichete de masă lunar, începând cu data de 09 decembrie 2006, precum şi acordarea sporului salarial de 25% pentru perioada 09 decembrie 2006 – 31 decembrie 2006, sume actualizate cu rata inflaţiei de la data scadenţei şi până la data efectuării plăţii.
Temeiul de drept invocat de către reclamanţi pentru primul capăt de cerere îl reprezintă dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 435/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului care îşi desfăşoară activitatea în sistemul sanitar veterinar, potrivit cu care „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, personalul angajat în unităţile sanitar veterinare publice, finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la stat, beneficiază lunar de 20 de tichete de masă, cu excepţia pensionarilor”.
Autoritatea pârâtă şi-a fundamentat poziţia procesuală pe dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Lege nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, potrivit cărora acestea se acordă „în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar, şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
Prima instanţă a reţinut în considerentele sentinţei recurate incidenţa dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 435/2006, specială, potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant, lege care nu condiţionează acordarea tichetelor de masă de limita prevederilor bugetare.
Înalta Curte apreciază că abordarea judecătorului de fond este greşită în contextul reglementărilor legale incidente cauzei, criticile recurentei formulate în acest sens fiind întemeiate.
Regimul juridic al tichetelor de masă este reglementat prin Legea nr. 142/1998, cu modificările ulterioare.
Aşa după cum rezultă din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998, salariaţii pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, numai în condiţiile legii şi a Normelor de aplicare a legii, aprobate prin HG nr. 5/1999.
Potrivit art. 1 alin. (2) din acelaşi act normativ, tichetele de masă se acordă „în limita prevederilor bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori”.
Prevederile art. 23 din Legea nr. 435/2006, pe care îşi grefează reclamanţii dreptul la acordarea tichetelor de masă, trebuie interpretate prin raportare la prevederile art. 1 din Legea nr. 142/1998 şi a Normei de aplicare a legii, care stabilesc criteriile şi totodată, condiţiile de acordarea a tichetelor de masă.
Din analiza textului de lege prevăzut de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 enunţat anterior, rezultă că beneficiile prevăzute de această lege nu reprezintă pentru salariaţi un drept, ci reprezintă o vocaţie care se poate transforma într-un drept doar în condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 142/1998, respectiv, în limita prevederilor bugetare.
În acest sens, au statuat şiSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. XIV din 18 februarie 2008, stabilind, între altele, că dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că „aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocaţie, ce se poate realiza doar în condiţiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinaţie şi acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă”.
Cu privire la autoritaţile şi instituţiile publice, se stabilesc de regula anual, prin legea bugetului de stat, condiţiile care permit sau nu acordarea tichetelor de masă.
Pe parcursul perioadei pentru care s-a solicitat acordarea tichetelor de masă, au fost adoptate o serie de ordonanţe care înlătură acordarea tichetelor de masă de către instituţiile publice.
Astfel, potrivit art. 3 din OUG nr. 88/2006, pentru modificarea şi completarea unor acte normative prin care se acordă drepturi sociale, precum şi unele măsuri în domeniul cheltuielilor de personal, „Instituţiile publice centrale şi locale, aşa cum sunt definite prin Legea privind finanţele publice nr. 500/2002, cu modificările ulterioare şi prin Legea privind finanţele publice locale nr. 273/2006, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2007. "
Potrivit art. II din OUG nr. 90/2007, privind unele măsuri financiar- fiscale în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi reglementări în domeniul cheltuielilor de personal „Instituţiile publice centrale şi locale, aşa cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, şi prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare,inclusiv activităţile finanţate integral din venituri propriijnfiinţate pe lângă instituţiile publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2008 personalului din cadrul acestora. "
Nici pentru anul 2009 nu este posibilă acordarea tichetelor de masă, în raport de prevederea art. 8 din OUG nr. 226/2008 privind unele măsuri financiar-bugetare, potrivit cu care „Instituţiile publice centrale şi locale, aşa cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, şi prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare,inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă instituţiile publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2009 personalului din cadrul acestora. "
Prin urmare, aceste dispoziţii sunt imperative şi vizează toate institutiile publice, cu exceptia celor finanţate integral din venituri proprii.
În speţă, recurenta-pârâtă A.N.S.V.S.A. este o instituţie publică finanţată în parte din subvenţii de la bugetul de stat, astfel că nu se înscrie în această unică excepţiei şi în mod greşit a fost obligată la acordarea tichetelor de masă pentru perioada solicitată de reclamanţi.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, privind acordarea sporului salarial de 25% pentru perioada 10 decembrie 2006 – 31 decembrie 2006 potrivit prevederilor art. 38 din Legea nr. 435/2006, criticile recurentei se fondează.
Reclamanţii au invocat ca temei de drept prevederile art. 38 din Legea nr. 435/2006, potrivit cu care „salariile de bază ale funcţionarilor publici din instituţiile sanitar-veterinare publice sunt mai mari cu 25% faţă de salariile prevăzute de OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006”.
Legea nr. 435/2006 a intrat în vigoare la data de 09 decembrie 2006, iar în raport de prevederile art. 4 din acelaşi act normativ, potrivit cu care " Salarizarea se asigură cu încadrarea în resursele financiare alocate anual potrivit legii”, Înalta Curte apreciază că nu este posibilă acordarea acestui drept pentru perioada solicitată, întrucât sumele alocate acestui spor salarial ar fi trebuit incluse în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat al instituţiei, la o dată anterioară intrării în vigoare a legii.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul, cu consecinţa modificării în parte a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinţei nr. 2244 din 27 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamanţilor, ca nefondată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3044/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 207/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
