ICCJ. Decizia nr. 218/2009. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 218/2009
Dosar nr. 8398/1/2008
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 15 octombrie 2008, O.C. a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, şi al dispoziţiilor art. 299 şi urm. C. proc. civ., împotriva Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M., prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând să se constate că a dobândit acest grad prin numirea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – biroul teritorial Bacău, fiind numit procuror şef al acestei structuri teritoriale prin Decretul Preşedintelui României nr. 43 din 121 ianuarie 2007.
În motivarea recursului, recurentul O.C. a arătat că D.I.I.C.O.T., este o structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar numirea în cadrul acestei structuri reprezintă o promovare cu îndeplinirea unor condiţii speciale, având acelaşi efect ca şi promovarea realizată în urma organizării unui concurs.
S-a mai susţinut că ipoteza potrivit căreia procurorii D.I.I.C.O.T. nu au grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar ridica grave probleme cu privire la validitatea actelor procedurale întocmite de aceştia.
Recurentul a mai invocat, în sprijinul susţinerilor sale, practica unitară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în ceea ce priveşte recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorilor numiţi la D.I.I.C.O.T., în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 508/2004.
Analizând recursul formulat de O.C., prin prisma motivelor, în raport cu dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. şi în conformitate cu legislaţia aplicabilă în speţă, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin Hotărârea nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M., au fost respinse cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formulate de un număr de 26 de procurori D.I.I.C.O.T., recurentul O.C. fiind menţionat la poziţia 16, în enumerarea hotărârii.
În motivarea Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2008 Plenul C.S.M. a reţinut, în esenţă, următoarele:
Standardelele europene în materie, respectiv Recomandarea nr. R (94) 12 a Consiliului de Miniştri, privind eficienţa şi rolul judecătorilor, precum şi Carta Europeană privind statutul judecătorilor, subliniază importanţa deosebită a tuturor aspectelor ce ţin de statutul magistratului şi reclamă un minim de garanţii, respectiv o unică autoritate care să decidă asupra promovării magistraţilor, exigenţe cărora li s-a răspuns prin înfiinţarea C.S.M., autoritate independentă, formată din magistraţi aleşi de către colegi egali în grad şi care decide asupra promovării acestora.
S-a mai susţinut că numirea în funcţia de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T., prevăzută în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi de legislaţia privitoare la înfiinţarea acestei structuri, respectiv Legea nr. 508/2004 şi OUG nr. 43/2002, cu modificările ulterioare, nu poate echivala cu promovarea în funcţii de execuţie, respectiv dobândirea gradului profesional reglementată de Legea nr. 303/2004.
În acest context s-a apreciat rigoarea definiţiei date de Plenul C.S.M. noţiunii de grad profesional, ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează cariera magistraţilor", fără a exista o echivalenţă între numirea în cadrul D.I.I.C.O.T. şi promovarea, cu consecinţa dobândirii gradului profesional.
În acest sens au fost invocate dispoziţiile art. 75 şi art. 87 din Legea nr. 304/2004 care reglementează posibilitatea procurorilor numiţi în cadrul D.I.I.C.O.T. şi D.N.A. de a se întoarce în structurile din care provin, împrejurare incompatibilă cu dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie .
În esenţă, problema de drept vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorului O.C., numit în cadrul D.I.I.C.O.T., în condiţiile şi conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004.
Este necontestat faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fapt ce rezultă în mod expres din dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată şi completată prin OUG nr. 131/2006, potrivit căruia „Prin prezenta lege se înfiinţează D.I.I.C.O.T. ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".
Este necontestat şi faptul că numirea procurorilor D.I.I.C.O.T. se face potrivit prevederilor Legii nr. 508/2004, dispoziţii cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcţii de execuţie sau de conducere, reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Astfel, recurentul O.C. a fost numit prin Hotărârea nr. 248 din 30 noiembrie 2004 a C.S.M. în funcţia de procuror D.I.I.C.O.T., respectiv procuror şef la serviciului teritorial Bacău iar prin Decretul Preşedintelui României nr. 43 din 12 ianuarie 2007 a fost numit în funcţia de procuror şef al D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Rezultă aşadar că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T., în conformitate cu Legea nr. 508/2004 şi promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile şi potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 303/2004.
Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci recunoaşterea gradului profesional corespunzător acestui parchet.
Pe de altă parte, Curtea reţine că existenţa unei anumite conjuncturi socio-politice a făcut necesară înfiinţarea, în timp util, a unei structuri specializate în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, prin urmare, adoptarea legii speciale nr. 508/2004, pentru reglementarea condiţiilor şi procedurii de numire, în cadrul acestui organism, a unor procurori competenţi, conform unei proceduri derogatorii de la dreptul comun.
Curtea mai reţine că, prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007 Plenul C.S.M. a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează cariera magistraţilor", prin această hotărâre fiind, de altfel, recunoscut gradul profesional al unui procuror.
Cum în cauză este necontestat faptul că recurentul a fost numit în condiţiile legii speciale (Legea nr. 508/2004) la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rezultă că, potrivit raţionamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câştigat dreptul de a funcţiona la acest nivel în ierarhia parchetelor.
Pe de altă parte, nerecunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaştere a competenţei ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuţiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structură înfiinţată ca atare prin lege.
De reţinut este şi faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă şi ultimă instanţă, ceea ce presupune că nu se poate face abstracţie de practica deja existentă la nivelul instanţei, în care au fost reţinute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar în sensul că o altă decizie decât cea de admitere a cererii de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de jurisprudenţă şi prin urmare încălcarea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.d.O.
În raport de cele mai sus menţionate, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce-l priveşte pe O.C., urmând să o anuleze şi, admiţând cererea recurentului, va obliga intimatul să-i recunoască gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de O.C. împotriva Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M.
Anulează hotărârea atacată în ceea ce-l priveşte pe recurent.
Obligă C.S.M. să recunoască recurentului O.C. gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 207/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 227/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
