ICCJ. Decizia nr. 222/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 222/2009
Dosar nr. 1285/2/2008
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 840 din 18 martie 2008, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei SC F.F. SA Bucureşti privind suspendarea executării Deciziei nr. 437 din 9 octombrie 2007 prin care pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor – Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate a revocat autorizaţia de antrepozit fiscal şi a respins solicitările reclamantei privind reducerea garanţiei şi renunţarea la activitatea de producere a băuturilor spirtoase, precum şi a Deciziei nr. 27 din 25 ianuarie 2008 prin care a fost respinsă cererea de reexaminare a respectivei decizii.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în speţă nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea acelor administrative în discuţie, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa pagubei, prevederi legale aplicabile şi în materie fiscală potrivit art. 185 alin. (2) C. proCod Fiscal, elementul de diferenţiere faţă de dreptul comun constituindu-l doar necesitatea depunerii unei cauţiuni.
În justificarea acestei concluzii, instanţa de fond a precizat că reclamanta a făcut doar o referire generică la posibilele urmări ale punerii în executare a acestor decizii, în motivarea cererii, fără a indica motivele pentru care apreciază că se află în prezenţa unui caz bine justificat sau ce face dovada unei pagube iminente, iar la o sumară pipăire a fondului nu s-au sesizat elemente de vădită nelegalitate a actelor respective care să justifice luarea unei astfel de măsuri de protecţie provizorie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC F.F. SA solicitând modificarea ei în sensul suspendării executării deciziilor contestate până la soluţionarea pe fond a acţiunii.
În motivarea recursului s-a susţinut, în esenţă, că sentinţa atacată este nemotivată sub toate aspectele ce ţin de analiza cazului bine justificat şi existenţa unei pagube iminente, considerentele acesteia constituind o pură teorie cu privire la cererile de suspendare în contencios administrativ, universal valabilă în orice cauză de acest tip, ceea ce echivalează cu o încălcare a dispoziţiilor Codului de procedură civilă şi art. 6 C.E.D.O.
De asemenea, în opinia recurentei, în cauză sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, ca operaţie juridică de întrerupere a efectelor acestuia, în practica instanţelor judecătoreşti admiţându-se în mod constant că revocarea unei astfel de autorizaţii ce determină încetarea activităţii antrepozitarului constituie un caz temeinic justificat, de natură să creeze o pagubă iminentă, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal, susţine societatea recurentă, s-a ajuns în situaţia imposibilităţii respectării contractelor în derulare şi blocării întregii activităţi, la acest important prejudiciu patrimonial adăugându-se şi cel nepatrimonial care constă în neîncrederea partenerilor de afaceri.
Încetarea activităţii conduce, de asemenea, la imposibilitatea plăţii salariilor celor peste 100 de angajaţi, precum şi a utilităţilor, putându-se ajunge la restructurări sau chiar la pornirea unei proceduri de lichidare judiciară.
A mai susţinut recurenta că situaţia dedusă judecăţii trebuie să fie analizată şi din perspectiva Recomandării nr. (89) 8/1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, ţinându-se cont de ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente prin prisma cărora se impunea acordarea măsurii de protecţie provizorie solicitată.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei circumscrise, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate.
Codul de procedură civilă a consacrat, într-adevăr, prin art. 261 alin. (1) pct. 5, principiul general potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate clar, convingător şi pertinent, ca o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi singurul mijloc prin care se asigură exercitarea în mod real a controlului judiciar.
Instanţa nu este obligată însă să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor, acestea putând fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, întrucât prevederile art. 304 pct. 7, coroborate cu art. 261 alin. (8)1 pct. 5 C. proc. civ., impun doar cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluţia adoptată şi ca acestea să nu fie contradictorii ori străine de natura pricinii, precum şi cele pentru care au fost respinse cererile părţilor.
În speţă, motivarea hotărârii atacate îndeplineşte aceste cerinţe, făcând posibilă exercitarea controlului judiciar, astfel încât incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reţinută.
Nejustificate sunt şi criticile recurentei circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C. proc. civ., din examinarea actelor dosarului rezultând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în materie.
Astfel, prima instanţă s-a pronunţat, în limitele investirii sale, asupra cererii de suspendare înregistrată la data de 4 martie 2008, anterior formulării acţiunii în anularea actelor administrativ-fiscale în discuţie (2 aprilie 2008), cerere întemeiată numai pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit acestui text de lege, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorităţii publice care a emis actul, sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Cazurile bine justificate sunt definite de art. 2 lit. t) din aceeaşi lege ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, prezumţia de legalitate constituind unul din fundamentele caracterului său executoriu.
De asemenea, din perspectiva prevederilor Recomandării nr. (89) 8/1989 a Consiliului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, la care a făcut referire recurenta, în raport cu ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente, instanţa poate acorda asemenea măsuri de protecţie provizorie atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat şi când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia.
În speţă, concluzia primei instanţe rezultată din examinarea sumară a cauzei, fără antamarea fondului, cu privire la inexistenţa vreunui indiciu aparent valabil de nelegalitate a actelor contestate este justificată, fiind confirmată, de altfel, prin soluţia adoptată asupra fondului cauzei, aceea de respingere a acţiunii în anulare ca neîntemeiată.
Aşa fiind, cum potrivit textului de lege invocat ca temei legal al cererii suspendarea executării actului administrativ se poate dispune numai atunci când sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, irelevante fiind într-o atare situaţie, pentru justa soluţionare a cererii, susţinerile şi argumentele recurentei cu privire la iminenţa pagubei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC F.F. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 840 din 18 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 213/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 225/2009. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
