ICCJ. Decizia nr. 2527/2009. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2527/20 11
Dosar nr. 7428/2/2009
Şedinţa publică de la 5 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D.I., să se constate calitatea acestuia de colaborator al Securităţii.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G nr. 24/2008, pârâtul furnizând informaţii care se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar acţiunile sale în această calitate au vizat îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, arătând că angajamentul semnat a fost obţinut prin violenţă, eroare şi dol, cu puţin timp înainte de a ieşi din închisoare, apreciind astfel că este nul, ca şi declaraţiile făcute în baza lui, iar starea de constrângere a continuat şi după punerea sa în libertate. A mai arătat că se face confuzie între „relaţia cu Securitatea” şi activitatea de colaborator al Securităţii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3176 din 8 iulie 2010, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul D.I. şi, în consecinţă, a constatat existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe pârât.
În considerentele hotărârii, instanţa de fond a reţinut că pârâtul este deţinător al Titlului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 şi prin cererea legală adresată autorităţii reclamante de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 s-a cerut verificarea pârâtului, sub aspectul stabilirii calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii.
Urmare acestor verificări, reclamantul a întocmit nota de constatare din 09 septembrie 2008, din conţinutul căreia a reieşit că pârâtul a fost recrutat în scopul încadrării informative a colegilor de detenţie, în perioada executării acesteia în Penitenciarul Aiud, iar după eliberarea din închisoare, acesta s-a stabilit în Prahova de unde a fost preluat ca informator de Direcţia Regională Ploieşti şi ulterior de Inspectoratul judeţean Prahova, pentru a da informaţii despre o serie de persoane care au fost cu el în detenţie şi cu care era coleg de serviciu.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că pe parcursul colaborării cu organele de securitate, pârâtul a preluat numele conspirativ de „S./ S.Â.L.”, iar după ieşirea din închisoare, în perioada 1964-1969, numele conspirativ a fost schimbat în „S.L.”, însă pârâtul a continuat să semneze notele cu numele de „S.L.”.
În ceea ce priveşte apărarea pârâtului, în sensul că angajamentul dat a fost obţinut prin constrângere, a considerat că aceasta este lipsită de consecinţe juridice, din moment ce, este necontestat că, în întreaga perioadă 1964-1969, pârâtul a colaborat cu organele Securităţii în modalităţile evidenţiate în Nota de constatare, apreciate chiar de el ca fiind „dovezi de loialitate” faţă de organele puterii şi ale Securităţii. De altfel, nici încetarea colaborării pârâtului cu organele de Securitate nu are semnificaţie juridică, putând avea, cel mult, semnificaţii morale, personale.
Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat că informaţiile furnizate de pârât, prin mai multe note informative prin care a denunţat atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, au vizat îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, precum dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor, considerând astfel că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva sentinţei nr. 3176 din 8 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul I.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 3041, art. 304 pct. 5, 7 şi 9, art. 312 alin. (1) teza I, art. 313 teza I şi art. 314 din C. proc. civ..
În motivarea căii de atac se aduc, în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate:
- I. Sentinţa pronunţată este ilogică, nemorală, anticivică, întrucât distorsionează adevărul ce rezultă din dovezi, loveşte imaginea pârâtului de persoană aflată în opoziţie cu regimul totalitar şi sfârşeşte prin blamarea acestuia deşi probele dosarului atestă că I.I. nu a fost colaborator al Securităţii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.);
- II. Instanţa de fond a abdicat de la principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului. Se menţionează că nu s-a avut în vedere faptul că din înscrisurile provenind de la Securitate rezultă că pârâtul a fost cel urmărit, a fost victima şi nu instrumentul delaţiunii, că nu a furnizat nicio informaţie în perioada detenţiei dând numai declaraţiile care i-au fost cerute, semnate în clar, cu numele real şi în care nu a denunţat niciun om şi nicio faptă (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.);
- III. A fost încălcat principiul liberului acces la justiţie, fiind comis un act de denegare de dreptate, întrucât i-a fost restituită cererea reconvenţională depusă de pârât prin care s-a solicitat constatarea nulităţii actului juridic numit „angajament” semnat de pârât, acesta fiind obţinut prin violenţă, eroare şi dol (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.);
- IV. În mod greşit instanţa de fond a interpretat probele ce se află la dosarul cauzei şi a reţinut calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe pârât, deşi în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Informaţiile furnizate de pârât nu cuprindeau referiri la fapte ori atitudini potrivnice comunismului, de natură să vizeze îngrădirea unor drepturi şi libertăţi, ci aprecieri generale, fără conţinut concret, provenind de la prepuşii Securităţii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.);
- V. Instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbându-i înţelesul şi îndepărtându-se de la obligaţia aflării adevărului, întrucât potrivit art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, instanţa de contencios administrativ putea fi investită doar cu acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia or, prin hotărârea atacată, prima instanţă defineşte acţiunea cu totul diferit de cum stabilesc dispoziţiile menţionate, apreciind-o ca o acţiune în contencios administrativ (art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.);
- VI. Se invocă nulitatea hotărârii atacate întrucât s-a menţionat în întreaga procedură de citare şi în final, în hotărâre, că pârâtul locuieşte pe str. X în loc de Y. Instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că era imposibil ca un informator să fie conspirat exact prin pseudonimul care-l deconspira (art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.);
- VII. Acţiunea era inadmisibilă fiind introdusă fără respectarea procedurii prealabile prevăzute de lege (art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.).
În esenţă, se menţionează că nu a existat în prealabil, avizul de legalitate al Direcţiei juridice, care era obligatoriu pentru promovarea acţiunii în constatare.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte, analizând recursul în raport de motivele invocate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum acesta a fost argumentat de recurentul-pârât este nefondat.
Nu poate fi reţinută critica menţionată la punctul III potrivit căreia a fost încălcat principiul liberului acces la justiţie, fiind comis un act de denegare de dreptate, urmare a restituirii cererii reconvenţionale prin care s-a solicitat constatare nulităţii actului juridic numit „angajament”, semnat de pârât, întrucât angajamentul nu are valoarea unui act juridic fiind un simplu înscris semnat de recurentul-pârât prin care era consfinţită o relaţie de furnizare de informaţii către Securitate.
Susţinerile recurentului-pârât referitoare la „nulitatea angajamentului” şi împrejurările în care acesta a fost semnat, menţionate de altfel în întâmpinare, notele scrise şi reiterate şi în cererea reconvenţională, astfel cum susţine recurentul, au fost analizate în cuprinsul hotărârii recurate de instanţa de fond, ca apărări de fond.
În cadrul procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 24/2000, justificarea unei astfel de cereri reconvenţionale nu corespunde raţiunilor pentru care a fost instituită o astfel de cerere potrivit dispoziţiilor art. 119 alin. (1) din C. proc. civ., iar existenţa angajamentului se analizează în cadrul probatoriului administrat.
În altă ordine, trebuie menţionat că potrivit art. 723 alin. (1) din C. proc. civ., „drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege”, or, formularea unei cereri denumită „reconvenţională”, prin care se reiau apărări în legătură cu acţiunea în constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, nu răspunde acestei obligaţii legale.
Faţă de cele expuse, instanţa de recurs apreciază că sunt nefondate criticile formulate de recurentul-pârât la punctul III al recursului, instanţa de fond cercetând toate aspectele învederate de reclamant referitoare la „nulitatea angajamentului”.
Critica menţionată la punctul VI nu poate fi reţinută ca fiind fondată întrucât nu se reclamă în realitate nicio încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. ci doar greşeli materiale referitoare la denumirea străzii unde locuieşte pârâtul, aceasta cu atât mai mult cu cât însuşi recurentul precizează că a fost acoperită lipsa de procedură în cauză.
Referirile la numele conspirativ, de asemenea, nu conduc la încălcarea formelor de procedură despre care legiuitorul face vorbire în art. 304 pct. 5 din C. proc. civ..
Nu este fondată nici critica menţionată la pct. VII al recursului.
Astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 cu modificările şi completările ulterioare, Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii îi revine ca atribuţie aprobarea notei de constatare, acesta dispunând Direcţiei juridice introducerea unei acţiuni în constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, în condiţiile art. 11 din actul normativ menţionat. Deci aprobarea notei de constatare declanşează promovarea acţiunii la instanţa de contencios administrativ, aceasta fiind depusă la dosarul cauzei.
Avizul Direcţiei juridice, potrivit art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008 este doar un înscris ce se ataşează notei de constatare, neavând valoarea unui aviz obligatoriu fără de care nu poate fi formulată acţiunea în constatarea calităţii de colaborator al Securităţii.
În consecinţă, argumentele referitoare la inadmisibilitatea acţiunii nu pot fi reţinute ca fiind întemeiate.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, nu este fondat.
După cum se constată, instanţa de fond a respectat întrutotul dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., menţionând în cuprinsul hotărârii recurate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea pentru soluţia adoptată, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Instanţa, în raport de probele administrate şi dispoziţiile legale incidente, face propriile analize asupra cauzei deduse judecăţii iar părţile nu pot impune acesteia să-şi însuşească argumentele expuse în cererile formulate.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acesteia este, de asemenea, nefondat.
Potrivit art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 cu modificările şi completările ulterioare, acţiunea în constatarea calităţii de colaborator al Securităţii se introduce la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.
După cum se constată, instanţa a analizat acţiunea în constatarea calităţii de colaborator al Securităţii formulată de C.N.S.A.S. potrivit competenţei speciale atribuite de legiuitor, ca instanţă de contencios administrativ.
Menţiunea din practicaua sentinţei recurate referitoare la „acţiunea în contencios administrativ formulată de C.N.S.A.S.” nu conduce la incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din C. proc. civ., întrucât această referire viza competenţa instanţei specializate şi nu obiectul cererii deduse judecăţii care este menţionat în considerentele hotărârii ca fiind „constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008”.
Analizând soluţia instanţei de fond din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că aceasta este legală şi temeinică, toate criticile formulate de recurentul-pârât fiind nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, „colaborator al Securităţii este persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar”.
Nu există dovezi că recurentul-pârât se încadrează în situaţia prevăzută de art. 2 lit. b) teza a II-a din dispoziţiile legale menţionate.
Împrejurările că însuşi recurentul-pârât a fost condamnat politic şi urmărit de organele Securităţii nu exclud stabilirea calităţii de colaborator al acesteia, în condiţiile în care sunt întrunite cerinţele impuse de legiuitor prin art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, nici împrejurările referitoare la semnarea angajamentului prin violenţă, eroare şi dol, nu au fost dovedite şi nici nu exclud realitatea şi voinţa de a da informaţii organelor Securităţii cât timp şi ulterior eliberării din detenţie recurentul-pârât a colaborat cu organele Securităţii.
Instanţa de fond a analizat existenţa angajamentului în contextul general al probatoriului administrat în cauză, reţinând în mod corect din notele depuse la dosar doar informaţiile care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, indiferent de număr sau formă.
De altfel, nu a fost negată de recurentul-pârât existenţa angajamentului scris şi nici numele conspirativ din perioada detenţiei şi nici cel ulterior acesteia.
Mai mult, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, însuşi recurentul-reclamant recunoaşte colaborarea sa cu Securitatea, apreciindu-şi activitatea drept o dovadă de loialitate faţă de organele puterii şi ale Securităţii.
În mod corect instanţa de fond a reţinut că recurentul-pârât a furnizat informaţii cu privire la numiţii R.A., G.I., G.F., F.P. şi S.I., după perioada detenţiei, de natură să conducă la stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii.
Nici în faţa instanţei de fond şi nici în recurs nu s-a contestat de recurent faptul că a furnizat informaţii referitoare la persoanele cu care a fost în detenţie, atât în perioada detenţiei cât şi ulterior, după eliberarea sa şi a acestora, situaţie confirmată de nota de apreciere din 31 martie 1965, nota de analiză din 25 martie 1968, nota de constatare din 28 martie 1967.
Astfel cum rezultă din cuprinsul acestor înscrisuri, o mare parte din informaţiile furnizate de recurent, sub numele de „S.Â.L.” şi care au fost apreciate ca fiind importante pentru munca informativă, au fost exploatate de organele de Securitate în urmărirea persoanelor vizate de Securitate din rândurile foştilor deţinuţi cu care recurentul a fost împreună în detenţie, în prezent actuali colegi ai acestuia, recunoscuţi cu atitudini anticomuniste.
De asemenea, din cuprinsul înscrisului de la dosar fond, rezultă că informaţiile furnizate de recurent, după eliberarea din detenţie, despre fostul deţinut D.G., în sensul că „discută aprins… mai are unele probleme nerezolvate”, au condus la încadrarea informativă şi urmărirea acestuia.
În consecinţă, susţinerile recurentului în sensul că toate informaţiile furnizate, unele consemnate şi în notele de analiză, precum şi în rapoartele ofiţerilor de Securitate nu sunt concludente, fiind fără conţinut pentru a-i fi stabilită calitatea de colaborator, nu pot fi reţinute ca argumente solide pentru admiterea recursului şi respingerea acţiunii.
Este adevărat că nu toate înscrisurile cuprind informaţii relevante pentru stabilirea calităţii de colaborator, însă, în speţă, după cum se constată, instanţa de fond în mod corect a analizat înscrisurile depuse în dovedirea acţiunii formulate şi a constatat că numai unele dintre acestea îndeplinesc cerinţele impuse de lege pentru a putea fi valorificate ca probe pentru a se reţine calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe recurent.
În concluzie, întrucât din înscrisurile reţinute de instanţa de fond cât şi din cele menţionate de instanţa de recurs, rezultă că a avut loc urmărirea foştilor deţinuţi prin intermediul informaţiilor furnizate de recurentul-pârât, considerate utile de ofiţerii Securităţii, se constată că a fost încălcat dreptul la libertate de exprimare şi libertatea opiniilor, dreptul la viaţă privată, prevăzute în art. 28 din Constituţia din 1965, coroborată cu art. 19 din Declaraţia universală a Drepturilor Omului, aceştia fiind expuşi posibilelor acţiuni de represiune din partea organelor de Securitate şi regimului comunist, cu atât mai mult cu cât aceste persoane erau cunoscute cu atitudini anticomuniste.
În consecinţă, faţă de cele expuse, este îndeplinită şi cerinţa impusă de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la faptul că prin conţinutul lor, informaţiile furnizate denunţau activităţi potrivnice regimului comunist şi vizau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În concluzie, pentru toate considerentele menţionate, Înalta Curte în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de I.I. împotriva sentinţei nr. 3176 din 8 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2307/2009. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 4409/2009. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
