ICCJ. Decizia nr. 4409/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4409/2009
Dosar nr. 16293/1/200.
Şedinţa publică din 20 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1209 din 4 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de SC C.H.H. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu Guvernul României şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti (C.G.M.B.) şi având ca obiect: 1) anularea parţială a anexei la HG nr. 1051/2005, poziţia referitoare la transmiterea dreptului de administrare a etajului VI din imobilul situat în Bucureşti; 2) obligarea C.G.M.B. să includă acelaşi spaţiu imobil în lista spaţiilor comerciale care se vând în baza Legii nr. 550/2002.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că prin HG nr. 2137/2004 a fost stabilit regimul juridic de bun proprietate publică a statului pentru întregul imobil, inclusiv etajul VI, iar reclamanta nu a contestat acea hotărâre, ci numai pe cea ulterioară, nr. 1051/2005.
A mai reţinut instanţa că situaţia de fapt a existentei unui contract de închiriere al reclamantei pentru etajul VI nu are relevanţă juridică asupra operaţiunii de transmitere a dreptului de administrare a acelui imobil de la Autoritatea Naţională pentru Tineret la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, această operaţiune privind competenţele Guvernului în raport cu autorităţile publice centrale aflate în subordinea sa.
A constatat instanţa că imobilul în litigiu nu intră sub incidenţa Legii nr. 550/2002 – invocată de reclamantă întrucât el nu este proprietate privată a statului şi nici în administrarea consiliului local, pentru a atrage vocaţia reclamantei de a cumpăra imobilul.
În fine, a considerat instanţa că investiţiile reclamate de petentă pentru imobilul în discuţie vizează raportul său de locaţiune şi de aceea ele nu pot fi opuse Guvernului ca argument impediment la schimbarea titularului dreptului de administrare.
Aceleaşi argumente au fost reţinute de instanţă şi pentru a respinge al doilea capăt de cerere, aflat în strânsă legătură cu soluţia la primul.
Împotriva acestei sentinţe a declarat în termen recursul de faţă reclamanta, cererea fiind legal timbrată.
În motivarea cererii, recurenta susţine:
- că instanţa a calificat greşit spaţiul în discuţie, ca aparţinând domeniului public al statului, întrucât această calificare contravine dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 213/1998 care definesc sfera patrimoniului public. Consideră recurenta că situarea spaţiului în incinta clădirii Liceului Economic Viilor nu reprezintă o dovadă absolută că etajul VI ar aparţine domeniului public şi că pârâtele trebuiau să dovedească această apartenenţă pentru spaţiul în care reclamanta desfăşoară activitate hotelieră.
- că atât HG nr. 86/1999 cât şi HG nr. 2137/2004 – care a abrogat-o pe prima – prevăd, prin conţinutul lor, că spaţiile ce urmau a se transmite trebuiau să facă obiectul unor protocoale de predare-primire, iar faptul că etajul VI al imobilului în discuţie nu a fost predat prin protocol dovedeşte că el nu intră sub incidenţa HG nr. 2137/2004. Ca urmare, consideră recurenta că nu avea interes să o conteste, aşa cum a reţinut instanţa, cu atât mai mult cu cât actul normativ respectiv nu i-a fost comunicat şi a fost apoi anulat după 5 luni, prin HG nr. 384/2005.
- că toate actele administrative emise de executiv pentru spaţiul comercial de la etajul VI sunt nule de drept, câtă vreme trecerea lui din proprietatea privată în cea publică a statului nu s-a realizat niciodată, pentru că nu există un proces verbal de predare-primire;
- că HG nr. 1051/2005 conţine o inadvertenţă, prevăzând preluarea a 1487 mp pentru etajul VI, deşi acesta are doar 1.107,21 mp conform unei expertize tehnice judiciare efectuate într-o altă cauză;
- că efectele HG nr. 1051/2005 asupra patrimoniului reclamantei sunt cele ale unei exproprieri fără titlu legal, întrucât actul dă posibilitatea unei instituţii de stat să-i confişte mijloacele fixe (aflate în spaţiul etajului VI care constituie dotările necesare funcţionării celor 37 de camere ale hotelului.
Recursul nu se fondează.
1. Pentru ca hotărârea Guvernului atacată prin acţiune să fie considerată nelegală cu privire la regimul juridic al imobilului ar trebui ca, din conţinutul ei, coroborat cu actele normative anterioare, să se constate că ea ar fi operat o trecere din domeniul privat al statului în cel public, fără o fundamentare legală.
În speţă, însă, acel imobil nu a figurat în domeniul privat al statului şi nici în domeniul privat al unei autorităţi locale, niciodată.
HG nr. 2137/2004 şi HG nr. 384/2005 cu modificările ei ulterioare, nu au prevăzut că acel imobil ar face parte din domeniul privat al statului.
Pe de altă parte, hotărârea de Guvern atacată ar putea fi considerată nelegală dacă, dispunând schimbarea autorităţii care administrează imobilul, ar impune expres impedimente legale noi pentru vânzarea imobilului, altele decât cele reglementate de Legea nr. 550/2002, întrucât o astfel de restricţie ar afecta vocaţia reclamantei de a cumpăra etajul VI.
În fapt, însă, nu există în actul atacat asemenea restricţii.
În fine, pentru ca instanţa să constate că imobilul în discuţie nu aparţine domeniului public al statului, în sensul art. 6 din Legea nr. 213/1998, invocat de reclamantă, ar trebui ca exerciţiul controlului de legalitate să cuprindă toate actele normative anterioare care au conturat regimul juridic al întregului imobil, căci în speţă este vorba de clădirea unui liceu, a unei instituţii şcolare aparţinând sistemului de învăţământ public.
Or, instanţa nu a fost învestită cu o asemenea cerere, iar reclamanta însăşi recunoaşte calitatea sa de chiriaş în imobil, ca parte a unui contract de locaţiune.
2. Sub aspectul interesului legitim vătămat care să justifice plasarea cererii sub incidenţa art. 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea de faţă constată că reclamanta nu are vocaţia de a cumpăra spaţiul în discuţie, întrucât art. 1 din Legea nr. 550/2002 prevede expres regimul juridic al imobilelor supuse vânzării, iar spaţiul în discuţie a fost şi este în domeniul public al statului, în administrarea unei autorităţi centrale şi, în mod cert, prin natura şi destinaţia clădirii în care este încorporat, nu este un spaţiu comercial.
3. Strict formal, conţinutul hotărârii de Guvern atacate nu produce efecte juridice asupra raportului juridic de locaţiune invocat de recurentă, căci, în măsura în care legalitatea şi validitatea contractului respectiv sunt dovedite, nu e relevantă schimbarea autorităţii care administrează imobilul.
Pe de altă parte, situaţiile conflictuale pe care recurenta le reclamă ca afectând integritatea bunurilor sale din spaţiul în discuţie nu pot face obiectul unei cereri în contenciosul administrativ.
În fine, nu există în redactarea hotărârii de Guvern atacate elemente care să permită constatarea unei exproprieri a recurentei fără just titlu, de vreme ce actul se referă la administrarea unei clădiri din domeniul public al statului şi nu dispune expres măsuri de deposedare a societăţii recurente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C.H.H. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2109 din 4 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4335/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4412/2009. Contencios → |
|---|
