ICCJ. Decizia nr. 263/2009. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 263/2009

Dosar nr. 1884/2/200.

Şedinţa publică din 21 ianuarie 200.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin cererea formulată la data de 26 martie 2008 reclamantul G.I., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, a solicitat instanţei de contencios administrativ să anuleze hotărârea nr. 16749/300 din 25 ianuarie 2008, să constate calitatea sa de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi să dispună plata drepturilor ce i se cuvin în această calitate.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin hotărârea atacată s-a respins cererea sa pentru acordarea compensaţiilor, întrucât s-a născut la 4 ani după strămutarea părinţilor săi în comuna Ceamurlia de Jos, judeţul Tulcea.

În opinia reclamantului, hotărârea pârâtei este nelegală, deoarece Legea nr. 189/2000 are caracter de compensaţie a suferinţelor îndurate de toţi membrii familiei.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2008 din 30 iunie 2008 a admis acţiunea formulată de G.I.

A obligat pârâta să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 cu toate drepturile ce decurg din această calitate.

Pentru a hotărî astfel această instanţă a reţinut că reclamantul s-a născut la data de 7 februarie 1944, ulterior refugiului mamei sale căreia i-au fost acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 iar de aceste drepturi beneficiază toate persoanele care au avut de suferit în urma persecuţiilor etnice.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti care a susţinut în esenţă că reclamantul s-a născut pe teritoriul României, aflat sub administraţie românească şi ca atare nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 189/2000 în ceea ce-l priveşte, nefiind vorba de vreo persecuţie etnică pe care să o fi suportat.

Recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art.1 din OG nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se într-una din situaţiile enumerate în dispoziţiile normative menţionate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înţeles atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.

În cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care mama sa a fost nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi prejudicii pe care le-a suferit şi aceasta ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.

În consecinţă, pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2008 din 30 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 263/2009. Contencios