ICCJ. Decizia nr. 288/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 288/2009
Dosar nr. 3694/2/2007
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3351 din 18 decembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A.E. în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.
În motivarea sentinţei se reţine că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata în echivalent în lei a sumelor de 44.341,67 euro – daune materiale şi 113.975 euro – daune morale, pentru refuzul vizării Anexei 1 a Diplomei emisă de U.M.F., potrivit dispoziţiilor Ordinului nr. 5122/2002, pârâtul îndeplinindu-şi obligaţia abia la 27 ianuarie 2007.
Se arată că aceste daune – reprezentând diferenţe salariale pentru perioada în care reclamanta nu a putut lucra sau a fost salarizată necorespunzător din cauza neomologării diplomei de asistenţă în România cu acelaşi titlu validat de către autorităţile italiene, precum şi prejudiciul moral constând în boala psihică (sindrom anxios-depresiv) şi avortul spontan, cauzate de stresul pierderii locului de muncă – nu au fost dovedite cu probe concludente, atât în ceea ce priveşte raportul de cauzalitate cu refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de rezolvare a cererii privitoare la un drept, cât şi în ceea ce priveşte cuantumul acestora.
Totodată, instanţa de fond a motivat respingerea excepţiei tardivităţii acţiunii invocând dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că reclamanta a formulat cererea de despăgubire în termenul de un an de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta A.E., susţinând că hotărârea este nelegală şi netemeinică, deoarece instanţa nu a ţinut cont de probele existente la dosar privind atât faptul generator al pagubei, cât şi legătura de cauzalitate dintre acesta şi consecinţele sale (paguba).
Astfel, recurenta arată că au fost depuse înscrisuri care atestă în mod clar concedierea sa în Italia datorită constatării de către Comisia de Supraveghere a Prezidiilor Socio Asistenţiale A.S.L. a împrejurării că „persoana interesată nu şi-a regularizat titlul de studii", precum şi înscrisuri în sensul că ar fi avut acces la o altă salarizare, dacă ar fi făcut dovada studiilor.
Totodată, recurenta menţionează actele care atestă un „sindrom anxios-depresiv pentru problemele legate de muncă", stare urmată de un avort spontan pe data de 24 august 2002, când a avut loc internarea de urgenţă la spitalul B.A.S.L. 18.
Recurenta precizează că daunele morale, potrivit practicii tribunalelor italiene, sunt în sumă totală de 113.975 Euro, depunând un calcul întocmit de avocat G.B.F. – apărător la Curtea de Casaţie, pe baza actelor medico - legale şi a tabelelor privind plata prejudiciului în cazul vătămării sănătăţii şi al existenţei daunelor morale.
În drept, recurenta a invocat prevederile art. 304 pct. 9 şi 312 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, care se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit sentinţei civile nr. 140 din 23 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă şi irevocabilă prin anularea recursului conform Deciziei civile nr. 4119 din 23 noiembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea reclamantei A.E. în contradictoriu cu pârâţii M.E.C. – Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor şi Universitatea de Medicină şi farmacie Bucureşti, dispunându-se obligarea primului pârât la vizarea anexei 1 a Diplomei emisă de al doilea pârât, în baza art. 6 din Legea nr. 71/1995 şi a Ordinului nr. 5122/2002.
Prin această sentinţă s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, că pârâtul M.E.C. – Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a diplomelor a refuzat în mod nejustificat să vizeze anexa 1 a diplomei aparţinând reclamantei, cererea administrativă prealabilă fiind formulată încă de la 4 noiembrie 2004.
Executarea hotărârii judecătoreşti de către pârât s-a făcut abia la 24 ianuarie 2007, după numeroase demersuri ale reclamantei-recurente.
Este cert că această întârziere a recunoaşterii dreptului reclamantei-recurente de către M.E.C. pe parcursul mai multor ani – în sensul că, dacă Diploma de absolvire şi Anexa 2 au fost vizate şi recunoscute încă din anul 2002, vizarea Anexei 1 (foaia matricolă) s-a făcut abia în anul 2007 – a fost de natură să producă acesteia prejudicii în calitatea sa de salariat în Italia, dovedindu-se că la data de 31 august 2002 a fost concediată ca urmare a unui control efectuat de către Comisia de Supraveghere a A.S.L., cu menţiunea expresă că „persoana interesată nu şi-a regularizat titlul de studii". Astfel, recurenta - reclamantă a fost concediată în perioada 31 august 2002 – 17 martie 2003 şi, ulterior, pentru acelaşi motiv, în perioada 31 octombrie 2005 – 1 decembrie 2006, fiind lipsită de salarii în sumă de 9.040,17 Euro (pentru prima perioadă) şi 22.054,97 Euro (pentru a doua perioadă), potrivit actului eliberat de Camera de muncă teritorială de Cuneo – Italia, calculul fiind făcut pe baza venitului lunar al reclamantei.
În mod greşit instanţa de fond, cu neobservarea probelor de la dosar, a stabilit că nu există raport de cauzalitate între refuzul M.E.C. de vizare a actului de studii şi concedierea reclamantei pe perioadele menţionate, astfel că potrivit considerentelor arătate sentinţa este netemeinică şi nelegală pe acest aspect.
Nu au fost însă dovedite susţinerile şi motivele de recurs ale reclamantei - recurente în privinţa posibilităţii de a obţine un loc de muncă mai bine plătit (prejudiciu eventual), după cum nu se poate reţine prejudiciul ca urmare a unui sindrom anxios-depresiv şi dauna morală datorată avortului spontan, în acest din urmă caz expertiza menţionând nerespectarea unor prescripţii medicale privind repaos şi îngrijiri medicale. Totodată, sindromul anxios - depresiv „privind probleme legate de muncă" a fost diagnosticat cu mai bine de o lună înainte de data controlului actului de studii.
Pentru considerentele menţionate, în baza art. 304 pct. 9, art. 3041 şi art. 312 C. proc. civ., cu referire la art. 19 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 998 - 999 C. civ., recursul va fi admis, cu modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii în parte a acţiunii, respectiv privind suma de 31.505,14 Euro – venituri neîncasate ca urmare a comportamentului culpabil al autorităţii administrative.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.E. împotriva sentinţei civile nr. 3351 din 18 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că admite în parte acţiunea formulată de reclamantă.
Obligă pârâtul la plata în echivalent în lei a sumei de 31.505,14 Euro, calculată la cursul de schimb din ziua plăţii, reprezentând daune materiale.
Respinge celelalte cereri de daune formulată de reclamantă.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 285/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 289/2009. Contencios. Anulare hotarare emisa... → |
|---|
