ICCJ. Decizia nr. 356/2009. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 356/2009
Dosar nr.8602/1/2008
Şedinţa publică de Ia 23 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 1062 din 16 octombrie 2008, Plenul C.S.M. a respins cererea formulată de P.N.D., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, prin care solicita recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea hotărârii, C.S.M. a reţinut, în esenţă, următoarele considerente:
-P.N.A. a fost înfiinţat, la nivel naţional, prin OUG nr. 43/2002, ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, independent în raport cu instituţiile judecătoreşti şi cu parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice. Chiar dacă, în prezent, D.N.A. funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta a rămas o structură specializată, cu personalitate juridică proprie, ale cărei atribuţii, competenţă, organizare, funcţionare şi salarizare sunt stabilite prin lege specială [art. 87 alin. (10) din Legea nr. 304/2004];
-competenţa efectuării urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracţiunile prevăzute Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie aparţine Direcţiei, astfel că nu poate fi ridicată problema validităţii actelor procedurale întocmite de procurorii specializaţi, care nu au gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
-încadrarea procurorilor la structura specializată în combaterea faptelor de corupţie s-a făcut potrivit unei proceduri speciale, prevăzute iniţial în art. 6, art. 8 şi art. 9 din OUG nr. 43/2002 şi, apoi, în art. 87 din Legea nr. 304/2004, numirea lor nefiind echivalentă cu promovarea în funcţii superioare de execuţie, care - atât sub imperiul Legii nr. 92/1992, republicată, modificată şi completată prin OUG nr. 179/1999, cât şi în prezent, conform art. 43 din Legea nr. 303/2004 - se face prin concurs. Or, petentul, ca de altfel niciunul dintre procurorii care au solicitat recunoaşterea gradului profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu a funcţionat, nu a fost promovat şi nu a participat la un concurs de promovare, pe loc sau efectivă, în funcţii de execuţie la parchetul respectiv;
-dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie „doar prin numirea la D.N.A.", pe de o parte ar crea o situaţie discriminatorie în raport cu toţi ceilalţi procurori din cadrul Ministerului Public, care pentru promovarea la parchetele imediat superioare trebuie să susţină concursuri, iar pe de o altă parte ar eluda, în mod evident, dispoziţiile legale privitoare la promovarea în funcţii superioare de execuţie prin concurs;
-salarizarea procurorilor D.N.A. cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu le conferă de drept şi gradul profesional corespunzător acestui parchet.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P.N.D., solicitând ca, în condiţiile art. 29 din Legea nr. 317/2004 şi potrivit principiului activităţii legii şi succesiunii legilor în timp, să se constate că a dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Recurentul critică hotărârea C.S.M. pentru nelegalitate, arătând că aceasta nu ţine seama de situaţia sa individuală, în sensul că a fost numit şi a funcţionat ca procuror în cadrul unei structuri organizatorice a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 92/1992, în vigoare la data respectivă, în temeiul căreia a dobândit gradul profesional corespunzător.
Recurentul a făcut referire şi la evoluţia în timp a actelor normative care au reglementat succesiv promovarea procurorilor în funcţii de execuţie şi organizarea structurii specializate în combaterea infracţiunilor de corupţie, concluzionând că principiul activităţii legii, aplicarea normelor juridice în timp şi interpretarea logică şi sistematică a acestora i-au creat o situaţie favorabilă în sensul că numirea procurorilor în cadrul P.N.A., în prezent reorganizat sub forma unei structuri specializate a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a avut ca efect promovarea acestora la parchetul respectiv.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a arătat că recursul este nefondat, pentru că procedura şi condiţiile pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt diferite de cele pentru numirea în funcţia de procuror la D.N.A.
În susţinerea acestei apărări, C.S.M. a făcut referire la considerentele hotărârii recurate şi a arătat, în concluzie, că numirea la D.N.A. conferă dreptul procurorilor de a funcţiona la această structură specializată, de a îndeplini atribuţiile ce intră în competenţa ei şi de a fi remuneraţi cu salariul prevăzut de lege, dar nu şi gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care poate fi obţinut numai prin concurs.
În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, intimatul a depus la dosar nota întocmită de Direcţia Resurse Umane şi Organizare, Serviciul Resurse Umane pentru Parchete, cu privire la cererea formulată de petent, care au funcţionat sau care funcţionează în cadrul D.N.A., de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a apărărilor intimatului, ţinând seama de înscrisurile depuse la dosar şi de normele aplicabile în materia supusă analizei, în succesiunea lor în timp, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În ceea ce priveşte cariera profesională a recurentului, Curtea reţine că acesta, prin Ordinul nr. 2952/C din 16 octombrie 2003, emis de ministrul justiţiei în temeiul art. 8 alin. (2) şi art. 9 din OUG nr. 43/2002 privind P.N.A. şi al art. 66 alin. (4) lit. d), art. 69 alin. (2) şi art. 94 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în vigoare la data respectivă, a fost numit în funcţia de procuror la P.N.A., Serviciul Teritorial Anticorupţie Cluj, începând cu data de 16 octombrie 2003.
La data numirii, recurentul avea funcţia de procuror şef al Biroului de combatere a corupţiei şi crimei organizate din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Condiţiile şi procedura de numire în funcţia de procuror la P.N.A. (în prezent D.N.A.), la data numirii în funcţie a recurentului, erau prevăzute de art. 8 alin. (2) şi (3) şi art. 9 din OUG nr. 43/2002.
Astfel, în temeiul art. 8 alin. (2) şi (3) din OUG nr. 43/2002, procurorii P.N.A. erau numiţi iniţial pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii încadrării în funcţie cu acordul lor, şi eliberaţi din funcţie de ministrul justiţiei, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pe baza recomandării procurorului general al P.N.A.
După încetarea funcţiei, prin expirarea perioadei pentru care a fost numit ori datorită unor cauze neimputabile, procurorul avea dreptul să revină la postul ocupat anterior, a cărui rezervare era obligatorie.
Pentru numirea procurorilor în P.N.A. era necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 9 din OUG nr. 43/2002, după cum urmează: calităţi profesionale deosebite, o bună reputaţie, o conduită morală ireproşabilă, pregătire specială în combaterea infracţiunilor de corupţie şi o vechime de 6 ani în funcţia de procuror sau de judecător.
Această procedură deroga de la dispoziţiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992 care instituiau condiţia examenului pentru promovarea în funcţii superioare de execuţie la tribunale, curţi de apel, şi la parchetele de pe lângă instanţe.
În acel context legislativ, numirea la P.N.A. a unui procuror care provenea de la un parchet situat la un nivel inferior în ierarhia parchetelor constituia o veritabilă promovare în funcţia superioară de execuţie, împrejurare ce rezultă şi din temeiurile de drept invocate în preambulul ordinului de numire a recurentului: art. 66 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 92/1992, care impunea condiţia vechimii în magistratură de cel puţin 8 ani pentru funcţiile de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, procuror - inspector, procuror - şef secţie şi procuror la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, art. 69 alin. (2), referitor la promovarea şi transferarea procurorilor prin ordin al ministrului justiţiei şi art. 94 alin. (1), privind promovarea şi transferarea magistraţilor numai cu consimţământul acestora.
Distincţia pe care intimatul o face între noţiunea de „numire" şi cea de „promovare" nu ţine seama de terminologia utilizată în Legea nr. 92/1992 şi de condiţiile instituite pentru promovarea în funcţie de execuţie sub imperiul actului normativ respectiv, bazându-se pe prevederi legale intrate în vigoare ulterior numirii în funcţie a recurentului (art. 43 din Legea nr. 303/2004 şi art. 87 din Legea nr. 304/2004).
La data intrării în vigoare a noilor legi privind statutul magistraţilor şi organizarea judecătorească, magistraţii aflaţi în funcţie au fost consideraţi, în temeiul art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, ca îndeplinind condiţiile legale pentru ocuparea funcţiilor în care au fost numiţi.
De altfel, susţinerea intimatului nu poate fi acceptată nici din perspectiva cadrului legislativ aplicabil în prezent, pentru că art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială de numire sau de promovare într-o funcţie de execuţie, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, implicând o selecţie a candidaţilor prin prisma unor condiţii şi calităţi profesionale specifice, stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcţiei de procuror la D.N.A.
Numirea nu se mai face pe o perioadă limitată, ci are caracter definitiv.
În ceea ce priveşte gradul profesional al procurorilor din cadrul P.N.A. (în prezent D.N.A.), Curtea reţine următoarele:
P.N.A. a fost înfiinţat prin OUG nr. 43/2002, ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie, care îşi exercită atribuţiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori specializaţi.
Iniţial, P.N.A. a fost organizat ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, fiind condus de un procuror general şi coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, iar în OUG nr. 102/2003, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevăzut că acest parchet specializat funcţionează pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Reglementarea entităţii specializate în combaterea corupţiei a fost radical modificată prin OUG nr. 134/2005, care în art. 1 a prevăzut reorganizarea P.N.A. sub forma Departamentului Naţional Anticorupţie, structură autonomă, cu personalitate juridică proprie, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi apoi prin Legea nr. 54/2006 de aprobare a OUG nr. 134/2005, care a modificat dispoziţia legală menţionată în sensul înfiinţării D.N.A., ca structură cu personalitate juridică „în cadrul" Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nemaifiind prevăzut de lege caracterul autonom.
D.N.A. este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul procurorului şef al direcţiei [art. 1 alin. (3) din OUG nr. 43/2002, astfel cum a fost modificată ulterior].
Evoluţia legislativă rezumată mai sus nu poate fi interpretată decât în sensul caracterizării D.N.A. ca fiind o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înglobată acestuia, alături de toate celelalte direcţii care îl compun.
În aceste condiţii, numirea procurorilor specializaţi potrivit reglementărilor care s-au succedat în timp şi îndeplinirea de către aceştia a atribuţiilor specifice funcţiei are ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În practica intimatului C.S.M., gradul profesional a fost definit ca fiind dreptul unui procuror de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept ce poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale (hotărârea Plenului nr. 878 din 13 decembrie 2007). „Gradul profesional" nu este o noţiune abstractă, desprinsă de conţinutul concret al atribuţiilor specifice postului pe care îl ocupă procurorul, atribuţii care corespund nivelului parchetului în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea. În mod corespunzător, concursurile de promovare se organizează pentru ocuparea unor funcţii de execuţie superioare, în limita locurilor disponibile, iar nu pentru dobândirea unui grad profesional privit în mod abstract. Numai prin excepţie, în cazurile expres prevăzute de lege, promovarea se face „pe loc".
Potrivit art. 5 alin. (2) din OUG nr. 43/2002, serviciile teritoriale ale D.N.A. sunt înfiinţate „în cadrul" acesteia, prin ordin al procurorului - şef, fără a avea o competenţă materială diferită de cea a structurii centrale, astfel că procurorii repartizaţi în structurile teritoriale au acelaşi statut cu cei care îşi desfăşoară activitatea în structura centrală.
Conform celor arătate în notele scrise formulate de intimat, înfiinţarea şi, apoi, reorganizarea P.N.A. au fost fundamentate pe raţiuni de politică a justiţiei, în sensul realizării obiectivelor de aderare a României la U.E. şi de eficientizare a luptei împotriva corupţiei, prin crearea unor structuri specializate, pe criterii de înaltă ţinută morală şi de performanţă a procurorilor specializaţi în combaterea infracţiunilor de corupţie.
Pornind de la existenţa acestor raţiuni şi obiective specifice avute în vedere la înfiinţarea actualei D.N.A., Curtea urmează să înlăture apărarea intimatului în sensul că recunoaşterea gradului profesional solicitat de recurent ar avea ca efect crearea unei situaţii discriminatorii, dezavantajoase în raport cu toţi ceilalţi procurori din cadrul Ministerului Public care, pentru promovare, trebuie să susţină mai multe concursuri.
În jurisprudenţa sa constată, C.E.D.O. a reţinut că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu au o justificare obiectivă şi rezonabilă (cauza B. împotriva României, Hotărârea din 6 decembrie 2007).
Un argument suplimentar îl constituie, de asemenea, jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care nu poate fi ignorată în soluţionarea prezentului recurs şi care a recunoscut gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru procurorii din cadrul D.N.A.
O soluţie contrară, fără argumente consistente care să justificevdeclanşarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curţi, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar genera divergenţe de jurisprudenţa care ar avea efect un climat de incertitudine şi insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 şi va modifica Hotărârea nr. 1062 din 16 octombrie 2008 a Plenului C.S.M., în ceea ce îl priveşte pe recurent, în sensul recunoaşterii pentru acesta a gradului profesional de procuror, corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.N.D. împotriva Hotărârii nr. 1062 din 16 octombrie 2008 a Plenului C.S.M.
Anulează hotărârea recurată, în ceea ce îl priveşte pe recurent, şi obligă intimatul C.S.M. să-i recunoască acestuia gradul profesional de procuror, corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 355/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 360/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
