ICCJ. Decizia nr. 351/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 351/2009
Dosar nr.1838/33/2007
Şedinţa publică de Ia 23 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 644 din 15 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta C.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, şi a anulat Hotărârea nr. 22331 din 20 august 2007 emisă de pârâtă, obligând-o să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 1 ianuarie 1944 - 6 martie 1945, şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, începând cu data de 1 iunie 2006.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în baza probelor administrate în cauză că reclamanta şi familia sa au fost refugiaţi, în perioada sus menţionată, din localitatea Soroca - Basarabia, unde îşi aveau domiciliul, în România.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj a declarat recurs împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Motivându-şi recursul, pârâta arată că hotărârea este netemeinică şi nelegală, întrucât schimbarea domiciliului reclamantei şi familiei sale nu poate fi considerată „refugiu" din motive etnice, atâta vreme cât localitatea părăsită nu era ocupată. Totodată, arată recurenta, întrucât cererea reclamantei a fost depusă la Comisie în luna mai 2007, în mod greşit a procedat instanţa de fond, acordând drepturile reclamantei începând cu data de 1 iunie 2006.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii exercitate de regimurile instaurate în România în perioada precizată, sub forma refugiului, a expulzării sau strămutării în altă localitate, fără a se face nici o distincţie după cum refugiul, expulzarea sau strămutarea s-au făcut pe teritoriul de atunci al României sau în afara acestuia, şi fără a se face vreo caracterizare a localităţii părăsite de cei persecutaţi, esenţial fiind actul persecuţiei. Or, potrivit unui principiu de drept, unde legea nu distinge, nici noi nu o putem face.
De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori [alin. (2)].
Cum, în conformitate cu prevederile legale sus menţionate, cu declaraţiile notariale ale martorilor L.O. şi I.V., precum şi cu Autorizaţia nr. 501 din ianuarie 1994, emisă de Prefectura Judeţului Soroca, s-a făcut dovada refugiului reclamantei şi familiei sale, în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea şi, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999 şi să-i acorde drepturile ce i se cuvin, pentru perioada solicitată.
Instanţa de fond a făcut, însă, o greşită aplicare a prevederilor art. 5 din OG nr. 105/1999, potrivit cărora drepturile se acordă persoanelor beneficiare începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea.
Astfel, cum cererea intimatei-reclamante a fost depusă în luna mai 2007, drepturile trebuiau acordate, începând cu data de 1 iunie 2007, aceasta fiind luna următoare celei în care a fost depusă cererea la Comisia de specialitate din cadrul autorităţii pârâte.
Pentru motivele arătate, recursul va fi admis iar hotărârea instanţei de fond va fi modificată, în parte, cu privire la data începând de la care sunt acordate drepturile, menţinându-se celelalte dispoziţii ale acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei nr. 644 din 15 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că obligă pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj să acorde drepturile reclamantei C.L., începând cu data de 1 iunie 2007.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 343/2009. Contencios. Litigiu privind regimul... | ICCJ. Decizia nr. 355/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
---|