ICCJ. Decizia nr. 3749/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3749/2009
Dosar nr. 576/35/2009
Şedinţa publică din 30 iulie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. l06/CA/2009 din 10 iunie 2009, Curtea de Apel Oradea a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta D.C. şi a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (l) din HG nr. 1025/2006, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că definiţia pe care actele administrative normative atacate o dau noţiunii de „naştere" este în contradicţie cu dispoziţiile ordonanţei de urgenţă în aplicarea căreia au fost emise şi, prin discriminarea pe care o creează între persoane aflate în situaţii identice, poate deturna actul normativ în aplicarea căruia au fost emise de la însuşi scopul pentru care a fost adoptat împotriva acestei hotărâri au declarat recurs A.S.P.S. Satu Mare şi G.R.
În esenţă, recurenta A.S.P.S. Satu Mare invocă nelegalitatea hotărârii recurate apreciind că în mod greşit fost respinsă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Oradea în raport de prevederile art. 1 alin. (7) şi art. 9 din Legea nr. 554/2004 reclamanta trebuia să se adreseze mai întâi Curţii Constituţionale având în vedere că cererea nu se încadrează în prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 care reglementează excepţia de nelegalitate a actelor administrative individuale în categoria cărora nu intră Normele de aplicare a OUG nr. 148/2005 emise de G.R. prin HG nr. 1025/2006.
Recurentul G.R. invocă excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a prevederilor HG nr. 1025/2006, având în vedere caracterul normativ al actului administrativ contestat.
Se apreciază că art. 4 alin. (l) din Legea nr. 554/2004 reglementează cercetarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual astfel că este inadmisibilă contestarea HG nr. 1025/2006 prin formularea unei excepţii de nelegalitate, având în vedere caracterul normativ al actului contestat.
Cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, recurenta arată că HG nr. 1025/2006 este temeinică şi legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituţia României republicată, art. 111 din OUG nr. 44/2006, a Legii nr. 61/1993 iar la elaborarea actului au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind nomele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, existând avizul favorabil al C.E.S.C.L.
Examinând cauza prim prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile nu sunt fondate.
Prin încheierea pronunţată de Tribunalul Satu Mare la 18 martie 2009 a fost sesizată Curtea de Apel Oradea cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, a dispoziţiilor art. 3 alin. (l) din HG nr. 1025/2006 privind Normele de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Recurenta, A.S.P.S. Satu Mare în invocarea excepţiei necompetenţei materiale a primei instanţe face confuzie între prevederile art. 4 din legea contenciosului administrativ, care reglementează excepţia de nelegalitate a actelor administrative ce nu au ca efect anularea actului administrativ, ci doar constatarea ilegalităţii şi înlăturarea lui din cauză cu acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului conform art. 9 din acelaşi act normativ, formulate de persoana vătămată, însoţită de excepţia de neconstitutionalitate.
Ordonanţa de urgenţă nu este un act administrativ cenzurabil de instanţa de contencios administrativ, ci un act cu putere de lege, adoptat de Guvern în baza delegării legislative reglementate de art. 115 alin. (4) - (8) din Constituţia României şi supus aprobării Parlamentului.
Curtea de Apel Oradea, în mod corect s-a învestit cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ emis de autorităţile centrale, conform art. 4 din legea contenciosului administrativ, fiind sesizată prin încheiere motivată de instanţa în fata căreia a fost ridicată.
Excepţia inadmisibilităţii invocată ca motiv de recurs de G.R. nu poate fi reţinută.
Intimata-reclamantă a contestat legalitatea prevederilor HG nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005, act administrativ cu caracter normativ ce conţine reguli generale de conduită, impersonale şi de aplicabilitate repetată la un număr nelimitat de subiecţi.
Este adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (l) din Legea nr. 554/2004 face trimitere în privinţa analizării legalităţii la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual.
Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral" fără a se mai face distincţie între cel normativ şi cel individual.
În virtutea principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale se apreciază că şi în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate prevăzute de art. 4 din legea contenciosului administrativ.
Excepţia de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ ca mijloc de apărare poate fi invocată în cadrul oricărui proces aflat pe rol, astfel cum s-a şi întâmplat în cauza dedusă judecăţii.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de pârâţi sunt neîntemeiate, prevederile art. 21 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin HG nr. 1025/2006 sunt nelegale.
În motivele de recurs, se fac trimiteri la alte aspecte decât cele reţinute de instanţa de fond în privinţa excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor din norme care adaugă la lege.
Potrivit art. 108 din Constituţia României, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe, hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.
Art. 6 alin. (l) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului Ordonanţei de urgenţă nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 2 din HG nr. 2825/2005 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 şi art. 2 şi 3 din HG nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a aceluiaşi act normativ contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.
Într-adevăr, OUG nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar la modul cum s-a definit naşterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
Recurentul G.R. a criticat neîntemeiat soluţia instanţei de fond, iar referirea la Decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006 pronunţată de Curtea Constituţională nu are relevanţă în prezenta cauză, întrucât intimata-reclamantă nu a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, motivând că acestea au fost încălcate prin actul administrativ contestat pe cale incidenţă.
În aceste condiţii, apreciind că în mod corect, în exercitarea atribuţiilor jurisdicţionale, instanţa de fond a reţinut că prevederile din actele administrative normative atacate nu sunt conforme cu dispoziţiile art. 6 alin. (l) din OUG nr. 148/2005, sentinţa atacată se priveşte ca legală şi temeinică iar recursurile declarate de A.J.P.S. Satu Mare şi G.R. ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de A.J.P.S. Satu Mare şi G.R. împotriva sentinţei nr. l06/ CA din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Obligă recurenţii la plata 341 RON reprezentând cheltuieli de judecată, în recurs, în favoarea intimatei D.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1131/2009. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3751/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
