ICCJ. Decizia nr. 3989/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3989/2009
Dosar nr.390/59/2009
Şedinţa publică din 30 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul J.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, suspendarea executării Ordinului nr. S/II/3148 din 16 martie 2009 al ministrului administraţiei şi internelor.
Motivându-şi cererea, reclamantul a arătat că ,prin ordinul menţionat, a fost încunoştinţat că, începând cu data de 16 martie 2009, a fost încadrat în categoria B - Corpul agenţilor, cu grad profesional de agent şef principal de poliţie, după ce anterior, timp ce peste 15 ani, reclamantul a fost încadrat în Corpul ofiţerilor, categoria A, cu gradul profesional de inspector principal de poliţie.
A apreciat că actul administrativ atacat este vizibil şi profund ilegal, încălcând prevederile Legii nr. 360/2002 referitoare la păstrarea drepturilor obţinute anterior şi neţinând cont de studiile superioare absolvite.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 şi art. 72 alin. (1), art. 73 alin. (1) lit. a) pct. c din Legea nr. 360/2002.
Prin sentinţa civilă nr. 203 din 15 iunie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul J.I., dispunând suspendarea executării Ordinului nr. S/II/3148 din 16 martie 2009 al ministrului administraţiei şi internelor, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, împrejurările prezentate de reclamant în susţinerea cererii sale reprezentând o îndoială suficientă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul atacat şi care este de natură a face dovada cazului bine justificat. Totodată, instanţa fondului a apreciat ca fiind îndeplinită şi condiţia pagubei iminente, în speţă reclamantului comunicându-i-se trecerea într-o funcţie de agent de poliţie, deşi la nivelul poliţiei oraşului A. unde activează reclamantul nu existau funcţii de agent de poliţie, ceea ce echivala cu mutarea într-o altă localitate.
Prin urmare, instanţa fondului a apreciat că, pe lângă prejudiciul material previzibil pe care reclamantul îl suferă prin trecerea în corpul agenţilor de poliţie, după ce acesta a făcut parte din corpul ofiţerilor, ordinul atacat îi produce reclamantului şi o vătămare prin iminenta mutare în altă localitate.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara a declarat recurs pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Recurentul critică sentinţa pronunţată, apreciind că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la existenţa unui caz bine justificat, precum şi la prevenirea unei pagube iminente prin suspendarea executării actului administrativ atacat.
Recurentul Ministerul Administraţiei şi Internelor consideră că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că actele prezentate de reclamant, referitoare la îndeplinirea condiţiilor de studii şi stagiu corespunzătoare încadrării în corpul ofiţerilor de poliţie reprezintă o îndoială suficientă asupra prezumţiei de legalitate a actului atacat, fiind de natură să dovedească îndeplinirea cazului bine justificat. În acest sens, recurentul invocă faptul că, potrivit prevederilor art. 73 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, perioada acordată poliţiştilor pentru definitivarea studiilor necesare echivalării cu gradele corespunzătoare funcţiei pe care o deţin a fost de 5 ani de la data intrării în vigoare a legii – 24 august 2002. Mai arată recurentul că reclamantul şi-a definitivat studiile după aproximativ 7 luni de la expirarea termenului limită stabilit prin lege.
Cu privire la condiţia înlăturării unei pagube iminente, recurentul arată că în conţinutul adresei prin care se comunică ordinul atacat nu se face nicio menţiune referitoare la mutarea reclamantului într-o altă localitate, neputându-se trage concluzia că prin suspendarea executării s-ar preveni o asemenea pagubă.
Recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată, concluzionând că nu se poate reţine existenţa unor motive care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actului contestat şi nici faptul că, prin executarea acestuia, reclamantul ar fi supus unei vătămări iminente şi ireparabile.
Intimatul-pârât J.I. a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunţarea instanţei de fond.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 73 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţiştilor, pe data intrării în vigoare a legii, gradele militare ale poliţiştilor vor fi echivalate cu gradele profesionale, conform pregătirii şi studiilor fiecăruia, cu menţinerea drepturilor câştigate anterior, iar în conformitate cu alin. (8) al aceluiaşi articol, perioada acordată poliţiştilor pentru definitivarea studiilor necesare echivalării în gradele profesionale corespunzătoare funcţiei care o deţin a fost de 5 ani de la data intrării în vigoare a legii. Potrivit aceleiaşi legi, poliţiştii care, după expirarea perioadei de 5 ani, nu şi-au definitivat studiile necesare echivalării în gradele profesionale pe care le aveau urmau să fie încadraţi în categorii şi grade profesionale corespunzătoare pregătirii, iar agenţilor de poliţie le vor înceta raporturile de serviciu.
În cauză, se observă că instanţa fondului a reţinut în mod just îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 - existenţa cazului bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente, existând o îndoială suficientă asupra legalităţii actului administrativ atacat, iar suspendarea solicitată fiind de natură a preveni producerea unui prejudiciu considerabil pentru cel în cauză.
Astfel, se observă faptul că termenul limită pentru definitivarea studiilor, prevăzut de dispoziţiile legale amintite, era depăşit nu numai la depunerea de către intimatul-reclamant a adeverinţei de licenţiat al Universităţii „Spiru Haret" Bucureşti, în martie 2008, dar şi la emiterea actului administrativ atacat, după încă un an, în luna matie 2009.
Aşadar, aplicarea cu întârziere a măsurii prevăzute de Statutul poliţistului, sub motivarea că intimatul-reclamant nu a respectat termenul de completare a studiilor, deşi această cerinţă a fost îndeplinită între momentul expirării termenului legal şi data emiterii ordinului, este de natură să creeze o serioasă îndoială asupra legalităţii actului atacat, asupra căreia urmează a se pronunţa instanţa învestită cu judecarea fondului. Mai mult decât atât, împrejurarea că, timp de 15 ani, intimatul-reclamant şi-a desfăşurat activitatea ca ofiţer de poliţie nu face decât să întărească această îndoială, punând sub semnul întrebării emiterea unui act administrativ după aproximativ 18 luni de la expirarea termenului menţionat şi după aproximativ un an de când fusese îndeplinită cerinţa de completare a studiilor.
De asemenea, este evident că, neexistând funcţii de agent de poliţie în oraşul A., perspectiva încadrării într-o asemenea funcţie presupune mutarea intimatului-reclamant într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul şi implicit generarea unor cheltuieli suplimentare pentru cel în cauză şi familia sa.
În raport cu aspectele prezentate mai sus, nu pot fi reţinute motivele invocate de recurentul-pârât, astfel că recursul urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei civile nr. 203 din 15 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3825/2009. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 3996/2009. Contencios. Conflict de... → |
|---|
