ICCJ. Decizia nr. 4076/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4076/2009
Dosar nr. 8637/2/2008
Şedinţa publică de la 6 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1179 din 19 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, admiţând acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul C.I., a constat că pârâtul a avut calitatea de colaborator al Securităţii, în înţelesul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2000.
Pentru a hotarî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, pe baza actelor dosarului, că pârâtul C.I., în calitate de barman la Cafe Bar U., a fost recrutat de Securitate ca informator de către I.J.S. Sibiu serviciul pe linie de antiterorism, precum şi pentru urmărirea persoanelor care aveau legături cu cetăţenii străini, a celor care aveau în intenţie de a părăsi ilegal ţara, că acesta a colaborat cu securitatea în perioada 1977-1984, având numele conspirativ de „Ti."; până în anul 1980 şi cel de „Tu.";, până în 1984.
A mai constatat instanţa că informaţiile comunicate de pârât prezentau interes pentru organele de securitate şi au fost considerate utile, întrucât priveau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar, în baza acestor informări Securitatea declanşând măsuri operative specifice. Instanţa a apreciat astfel ca fiind îndeplinită condiţia prevăzută în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât informaţiile furnizate au fost de natură să conducă la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi fundamentale ale persoanelor vizate de informaţiile furnizate de pârât. Totodată, instanţa a respins ca nefondate apărările pârâtului privind calitatea sa de urmărit iar nu de colaborator al Securităţii, reţinând, în acest sens, că situaţia pârâtului nu se încadrează în situaţiile de excepţie prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul a declarat recurs, în termenul legal, solicitând desfiinţarea ei şi pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Hotărârea a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie, apreciindu-se că în mod greşit instanţa de fond a constatat calitatea de colaborator al fostei Securităţi referitor la persoana pârâtului-recurent, în realitate acesta având calitatea de urmărit.
Mai mult, susţine recurentul, concluzia instanţei în sensul că informaţiile furnizate de recurent au făcut posibilă îngrădirea sau suprimarea unor drepturi constituţionale (libertatea de exprimare şi dreptul la viaţa privată) nu are suport probator.
Dezvoltând aceste aspecte, recurentul a făcut referire la răspunsurile instituţiilor cărora s-a adresat C.N.S.A.S. în sensul că nu deţin date referitoare la aşa-zisa activitate de colaborare a acestuia, dosarele referitoare la persoana sa fiind distruse în timpul evenimentelor din 1989, precum şi la actele „dosarului personal”, apărut în condiţii inexplicabile, care în opinia sa atestă, în esenţă, faptul că a intrat în atenţia organelor represive încă din anul 1975 întrucât intenţiona să părăsească fraudulos ţara, că nu a putut fi încadrat în aparatul informativ sau că a fost necooperant, propunându-se abandonarea sa şi respectiv, că a furnizat doar câteva informaţii fără valoare, iar în momentul în care nu a obţinut aprobarea pentru a pleca din ţară a devenit un element protestatar.
S-a solicitat a se avea în vedere faptul că aşa-zisele informaţii furnizate de recurent nu au fost decât răspunsuri la anumite întrebări puse de organele de represiune în vizorul cărora se afla din cauza pretinselor intenţii de evaziune fiscală, iar actele dosarului personal atestă că a fost supravegheat, filat, urmărit întrucât intenţiona să părăsească ţara.
Concluzionând, recurentul a susţinut că o colaborare a sa cu fostul regim represiv era imposibilă, raportat la originea sa, la faptul că a avut prilejul de a trăi într-o lume civilizată care i-a insuflat idealurile dreptăţii şi libertăţii, precum şi la calitatea sa de luptător anticomunist, atestată de certificatul de revoluţionar pe care îl posedă.
În drept, au fost invocate prevederile art. 299 şi urm. art. 3041 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului circumscrise, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că hotărârea atacată a fost dată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, pentru considerentele în continuare arătate.
Semnificaţia termenului colaborator al Securităţii, în înţelesul O.U.G. nr. 24/2008, este stabilită prin art. 2 lit. b) al respectivului act normativ.
Potrivit primei teze a acestui text de lege, colaborator al Securităţii este persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Sunt exceptate sferei acestei sintagme, conform tezei a II-a a textului, doar persoanele care au furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procese-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere, ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care au fost fie cercetate, fie judecate şi condamnate, situaţie în care actele şi documentele care consemnau astfel de informaţii sunt considerate parte a propriului dosar.
În speţă, pe baza actelor dosarului, prima instanţă a concluzionat în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008, pentru a se constata, în condiţiile art. 11 coroborat cu art. 8 lit. a) acelaşi act normativ, calitatea de colaborator al securităţii a pârâtului C.I.
Aceste acte atestă fără dubii faptul că pârâtul a fost recrutat de Securitate, inclusiv pentru urmărirea persoanelor care aveau legături cu cetăţenii străini, ori aveau intenţia de a părăsi ilegal ţara şi respectiv, că acesta a colaborat cu Securitatea în perioada 1977-1984, având două nume conspirative de informator („Ti.” în perioada 1977-1978 şi „Tu.” în perioada 1980-1984), furnizând informaţii de interes operativ privitor la emigraţia română, pe baza cărora Securitatea declanşa măsuri operative specifice, informaţii care au făcut posibilă suprimarea sau îngrădirea unor drepturi prevăzute în Constituţia României din 1965 şi Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile, în concret a libertăţii de exprimare şi a dreptului la viaţa privată, cum corect a reţinut prima instanţă.
Criticile aduse hotărârii prin cererea de recurs şi interpretarea dată de recurent actelor dosarului nu sunt de natură să impună reţinerea incidenţei vreunui motiv de nelegalitate, neputând fi primite întrucât:
1. Calitatea de urmărit - nedovedită de altfel, în cauză şi cea de colaborator puteau fi întrunite în sarcina aceleiaşi persoane, iar motivele invocate în justificarea furnizării informaţiilor nu se încadrează în situaţiile de excepţie prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008;
2. Faptul că aceste informaţii au fost date oral, sub forma unor pretinse răspunsuri la întrebările puse de organele represive, consemnate de ofiţerul de legătură nu infirmă concluzia furnizării lor şi nu prezintă nici o relevanţă în raport cu conţinutul normei legale care defineşte noţiunea de colaborator al Securităţii, anterior redat;
3. Norma legală impune condiţia ca informaţiile furnizate să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fără a institui obligaţia demonstrării încălcării efective a acestora. Prin urmare, prezintă relevanţă latura subiectivă a colaborării, fiind suficient ca delatorul să fi conştientizat urmările negative ale acesteia.
Actele dosarului atestă indubitabil atât această conştientizare, cât şi caracterul voluntar şi gravitatea activităţii de colaborare cu Securitatea a pârâtului-recurent.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.I. împotriva sentinţei civile nr. 1179 din 19 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4001/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4110/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
