ICCJ. Decizia nr. 4110/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4110/2009
Dosar nr. 2960/2/2008
Şedinţa publică de la 7 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 mai 2008, reclamanta U.N.J.R. a solicitat anularea hotărârii nr. 623 din 21 septembrie 2006 şi a hotărârii nr. 79 din 24 ianuarie 2008 adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, referitoare la realizarea unei baze de date la nivelul Inspecţiei Judiciare privind încălcări ale conduitei deontologice de către judecători şi procurori, care nu reprezintă abateri disciplinare şi la modificarea şi completarea Regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 676/2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că hotărârea nr. 623 din 21 septembrie 2006 a fost adoptată cu încălcarea competenţelor Consiliului Superior al Magistraturii şi ale Inspecţiei Judiciare, întrucât dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 317/2004 şi pct. nr. 22 şi 23 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, adoptat prin hotărârea nr. 326/2005 prevăd atribuţiile acestuia numai în ceea ce priveşte adoptarea Codului deontologic şi asigurarea publicării lui, fără a exista o împuternicire pentru strângerea de date legate de conduita judecătorilor şi procurorilor .
Reclamanta a învederat că Inspecţia Judiciară, respectiv secţia pentru judecători/procurori a Consiliului Superior al Magistraturii se substituie în fapt, împotriva legii şi a principiilor recunoscute, comisiilor de evaluare în activitatea de apreciere a conduitei judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007.
Ca motiv de nelegalitate a hotărârii atacate s-a invocat şi încălcarea flagrantă a Avizului nr. x al Comitetului Consultativ al Judecătorilor Europeni în atenţia Comitetului de Miniştri (2002), referitor la deontologie, prin care s-a arătat în mod explicit că principiile de conduită etică ale judecătorilor (codurile deontologice) trebuie să fie redactate de judecători şi să fie complet separate de sistemul disciplinar al acestora.
Reclamanta a mai arătat că aceeaşi hotărâre încalcă şi comentariile oficiale ale Principiilor de la Bangalore (O.N.U.), potrivit cărora, instituţia care se ocupă de etica profesională sau deontologie să fie separată de cea competentă în materie disciplinară.
Din acest motiv, reclamanta a considerat că Inspecţia Judiciară şi implicit, Consiliul Superior al Magistraturii se substituie organizaţiilor profesionale în privinţa gestionării problemei deontologiei judecătorilor, deoarece încălcarea Codului deontologic este constatată de Inspecţia Judiciară, fără a se da judecătorului posibilitatea să se apere, să fie înştiinţat de efectuarea verificărilor, să conteste cele constatate şi să urmeze procedura existentă pentru răspunderea disciplinară, deşi efectele directe pentru cariera profesională sunt similare.
De asemenea, s-a susţinut că se încalcă în mod flagrant principiul non bis in idem, potrivit căruia o persoană nu poate fi supusă concomitent de aceeaşi autoritate la două proceduri cu caracter sancţionator, dat fiind că evaluarea, în măsura în care se acordă un calificativ inferior, reprezintă o veritabilă sancţiune, în condiţiile în care persoana astfel evaluată nu mai poate fi promovată.
Referitor la hotărârea nr. 79 din 24 ianuarie 2008, reclamanta a arătat că motivele de nulitate faţă de prima hotărâre au drept consecinţă constatarea nulităţii şi acestei hotărâri, conform principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial.
Prin sentinţa civilă nr. 515 din 10 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantă, s-a dispus anularea hotărârii nr. 623 din 21 septembrie 2006 şi a pct. 4 din hotărârea nr. 79 din 24 ianuarie 2008 adoptate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi a fost respinsă cererea de anulare în totalitate a acestei hotărâri.
Instanţa de fond a reţinut că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii nu are atribuţii decât pentru constatarea şi sancţionarea abaterilor disciplinare, iar prin adoptarea hotărârii nr. 623 din 21 septembrie 2006 şi-a stabilit, în afara dispoziţiilor legale, competenţe şi în materia constatării abaterilor de la deontologia profesiei de magistrat, deşi prin legea sa de organizare şi funcţionare i-a fost recunoscut numai dreptul de a elabora şi de adopta regulile de conduită ale magistratului.
Prin această hotărâre, instanţa de fond a considerat că pârâtul a interpretat eronat Avizul nr. x al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, stabilind în sarcina Inspecţiei Judiciare şi atribuţii de constatare şi sancţionare a încălcărilor deontologiei profesionale, fără a se avea în vedere că sancţiunea morală nu poate fi identificată cu sancţiunea disciplinară, iar conţinutul Codului deontologic trebuie pus în aplicare de organisme independente, nu de cele cu atribuţii în domeniul disciplinar.
În acest sens, a fost avută în vedere recomandarea comitetului consultativ al judecătorilor europeni, exprimat în cuprinsul Avizului nr. x şi care arată explicit că, principiile de conduită etică a judecătorilor trebuie să fie redactate de judecător şi complet separate de sistemul disciplinar al judecătorilor.
Apreciind că nu poate fi extinsă competenţa pârâtului şi asupra respectării normelor deontologice ale profesiei de magistrat, instanţa de fond a constatat nelegalitatea hotărârii prin care s-a aprobat realizarea unor baze de date la nivelul Inspecţiei Judiciare privind încălcări ale conduitei deontologice de către judecători şi procurori, care nu reprezintă abateri disciplinare.
Pentru aceleaşi considerente, s-a constatat că sunt nelegale dispoziţiile pct. 4 ale art. 1 din hotărârea nr. 79 din 24 ianuarie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care reglementează modalitatea de comunicare la cererea comisiilor de evaluare a datelor relevante privind abaterile de la normele de conduită ale Codului deontologic.
Cererea de anulare în totalitate a hotărârii nr. 79 din 24 ianuarie 2008 a fost respinsă cu motivarea că motivele acţiunii vizează numai dispoziţiile pct. 4 ale art. 1 din această hotărâre.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând ca în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Recurentul a susţinut că în mod eronat instanţa de fond a constatat depăşirea competenţelor legale prin adoptarea actelor administrative contestate, fără a avea în vedere dispoziţiile art. 37 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 317/2004 republicată, potrivit cărora Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament.
În dezvoltarea acestei critici, s-a arătat că respectarea normelor cuprinse în Codul deontologic constituie un criteriu pentru evaluarea eficienţei, calităţii activităţii şi integrităţii magistraţilor şi evaluarea se face de către organele competente, potrivit legii, astfel cum rezultă din reglementarea cuprinsă în art. 2 alin. (1) şi (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, art. 39 din Legea nr. 303/2004, republicată şi în Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin hotărârea nr. 676 din 4 octombrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
De asemenea, recurentul a arătat că s-a reţinut greşit în sentinţa recurată că Inspecţia Judiciară s-a substituit comisiilor de evaluare, în condiţiile în care prin hotărârea nr. 623 din 21 septembrie 2006 s-a respins propunerea de înfiinţare a unui consiliu de etică şi nu s-a dispus preluarea atribuţiilor comisiilor de evaluare de către secţiile pentru judecători şi pentru procurori ale Inspecţiei Judiciare.
Recurentul a considerat că instanţa de fond nu a avut în vedere şi dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004, republicată, care prevăd că secţiile Consiliului Superior al Magistraturii au printre atribuţiile referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor şi pe aceea privind luarea măsurilor pentru soluţionarea sesizărilor primite de la justiţiabili sau de la alte persoane referitoare la conduita necorespunzătoare a judecătorilor şi procurorilor.
Faţă de această prevedere legală, s-a arătat că este atributul secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii analizarea şi soluţionarea sesizărilor privind fapte care constituie abateri de la normele Codului deontologic.
Din acest motiv, recurentul a învederat că realizarea unei baze de date la nivelul Inspecţiei Judiciare privind încălcarea conduitei deontologice a judecătorilor şi procurorilor care nu constituie abateri disciplinare şi care au fost confirmate în urma verificărilor, are un caracter pur administrativ, fiind destinată evaluării eficiente a activităţii şi integrităţii judecătorilor şi procurorilor de către organele competente, potrivit legii.
În cadrul procedurii de evaluare, s-a arătat că judecătorul sau procurorul interesat are posibilitatea contestării datelor constatate, care având caracter confidenţial, nu pot fi consultate decât de acesta.
Recurentul a criticat pentru aceleaşi motive şi concluzia instanţei de fond privind nelegalitatea dispoziţiilor pct. 4 ale art. 1 din hotărârea nr. 79 din 24 ianuarie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Prin hotărârea nr. 623 din 21 septembrie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus realizarea unei baze de date la nivelul Inspecţiei Judiciare privind încălcări ale conduitei deontologice de către judecători şi procurori, care nu reprezintă abateri disciplinare şi care au fost confirmate urmare a verificărilor. În aceeaşi hotărâre s-a dispus respingerea propunerii de înfiinţare a Consiliului de etică pe lângă comisiile de evaluare prevăzute de lege, care să noteze judecătorii şi procurorii care au încălcat normele de deontologie profesională, cu motivarea că o asemenea reglementare excede competenţelor Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile în care aceste atribuţii revin în exclusivitate comisiilor de evaluare.
Prin hotărârea nr. 79 din 24 ianuarie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost modificată şi completată hotărârea nr. 676/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor şi la art. 1 pct. 4 s-a prevăzut modificarea art. 32 alin. (2) din acest act normativ, potrivit căruia Consiliul Superior al Magistraturii comunică, la cererea comisiilor de evaluare, datele relevante pentru activitatea de evaluare din dosarele profesionale ale judecătorilor şi procurorilor, referitoare la sancţiunile disciplinare rămase definitive şi abaterile de la normele de conduită ale Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, constatate de Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii.
Motivul de nelegalitate vizând necompetenţa de reglementare a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la încălcări ale conduitei deontologice de către judecători şi procurori a fost greşit reţinut ca argument întemeiat pentru anularea hotărârii nr. 623 din 21 septembrie 2006.
Instanţa de fond nu a avut în vedere că recurentul a adoptat această hotărâre în conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 317/2004, republicată, în vederea îndeplinirii altor atribuţii stabilite prin lege sau regulamente şi anume atribuţiile prevăzute de art. 106 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, art. 30 alin. (3), art. 38 alin. (1) şi art. 40 lit. f) din Legea nr. 317/2004, republicată, privind adoptarea regulamentului de evaluare a activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, adoptarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, asigurarea respectării legii şi a criteriilor de competenţă şi etică profesională în desfăşurarea carierei profesionale a judecătorilor şi procurorilor şi luarea de măsuri pentru soluţionarea sesizărilor primite de la justiţiabili sau de la alte persoane cu privire la conduita necorespunzătoare a judecătorilor şi procurorilor.
Astfel, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, respectarea normelor cuprinse în cod constituie un criteriu pentru evaluarea eficienţei, calităţii activităţii şi integrităţii judecătorilor şi procurorilor, iar alin. (2) al aceluiaşi art. prevede că evaluarea se face de către organele competente, potrivit legii.
În vederea executării acestei prevederi regulamentare, adoptată de recurent în baza art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, s-a stabilit în mod legal şi temeinic prin hotărârea nr. 623 din 21 septembrie 2006 că este necesară realizarea unei baze de date privind încălcări ale conduitei deontologice de către judecători şi procurori, care nu reprezintă abateri disciplinare şi care au fost confirmate urmare a verificărilor.
În consecinţă, măsura cuprinsă la art. 1 din actul dedus judecăţii are un caracter administrativ, fiind dispusă în scopul realizării unei evaluări eficiente a activităţii şi integrităţii judecătorilor şi procurorilor, fără a modifica atribuţiile de evaluare care revin organelor competente, potrivit legii.
Instanţa de fond a considerat în mod greşit şi că hotărârea nr. 623 din 21 septembrie 2006 este contrară recomandării comitetului consultativ al judecătorilor europeni cuprinsă în Avizul nr. x referitor la deontologia şi comentariile oficiale ale principiilor de la Bangalore, conform cărora principiile de conduită etică a judecătorilor trebuie să fie redactate de judecători şi complet separate în sistemul disciplinar al judecătorilor, iar instituţia care se ocupă de etica profesională sau deontologie, trebuie să fie separată de instituţia cu competenţe în materia disciplinară.
Hotărârea nr. 623 din 21 septembrie 2006 are un alt obiect de reglementare decât cel avut în vedere de actele internaţionale invocate prin acţiune, stabilind numai o măsură administrativă, fără incidenţă asupra principiilor de conduită etică a judecătorilor şi procurorilor sau asupra competenţei comisiilor de evaluare a activităţii lor profesionale.
Din acest motiv, se constată că s-a reţinut greşit în sentinţa recurată că, prin actul adoptat de recurent, Inspecţia Judiciară s-a substituit comisiilor de evaluare constituite potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, republicată.
Concluzia instanţei de fond este lipsită de temei faţă de art. 2 din hotărârea nr. 623 din 21 septembrie 2006, prin care a fost respinsă propunerea de înfiinţare a unui consiliu de etică pe lângă comisiile de evaluare, cu motivarea că notarea judecătorilor şi procurorilor este atributul exclusiv al acestor comisii prevăzute în legea organică privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Un alt argument în acest sens este că, prin hotărârea contestată în prezenta cauză, nu au fost atribuite alte competenţe Inspecţiei Judiciare decât cele prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin hotărârea nr. 326/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Intimata-reclamantă nu a contestat această hotărâre şi nici competenţa astfel reglementată pentru Inspecţia Judiciară, de a efectua verificări privind aspectele semnalate în sesizările adresate Consiliului cu privire la conduita necorespunzătoare a judecătorilor şi procurorilor.
Motivul de nelegalitate privind încălcarea principiului non bis in idem a fost de asemenea în mod greşit admis de instanţa de fond, fără a se avea în vedere redactarea neechivocă din art. 1 al hotărârii nr. 623 din 21 septembrie 2006, care se referă exclusiv la acele încălcări ale conduitei deontologice care nu reprezintă abateri disciplinare, astfel că nu se poate reţine aplicarea a două sancţiuni pentru aceeaşi faptă.
Celelalte motive de nelegalitate invocate prin acţiune privind necomunicarea rezultatului verificărilor şi încălcarea dreptului la apărare al judecătorului sau procurorului se dovedesc a fi neîntemeiate faţă de conţinutul hotărârii adoptate de recurent. În această hotărâre s-a prevăzut expres caracterul confidenţial al bazei de date, care poate fi consultată numai de judecătorul sau procurorul respectiv şi poate fi contestată în cadrul procedurii de evaluare a activităţii profesionale.
În consecinţă, prin sentinţa recurată s-a constatat greşit că acţiunea formulată de intimata-reclamantă pentru anularea hotărârii nr. 623 din 21 septembrie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anularea unui act administrativ.
În raport de argumentele expuse anterior, se reţine că în mod greşit instanţa de fond a constatat şi nelegalitatea dispoziţiilor pct. 4 al art. 1 din hotărârea nr. 79 din 24 ianuarie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care reglementează modalitatea de comunicare de către recurent, la cererea comisiilor de evaluare, a datelor relevante privind încălcări ale conduitei deontologice de către judecători şi procurori, care nu reprezintă abateri disciplinare.
În baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi alin. (3) şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea pronunţată de instanţa de fond şi pe fond, va respinge acţiunea formulată de reclamanta U.N.J.R., ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 515 din 10 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond respinge acţiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4076/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4216/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
