ICCJ. Decizia nr. 4125/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4125/2009

Dosar nr. 196/64/2008

Şedinţa publică din 7 octombrie 2009

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamantul B.M.C. a chemat în judecată pe pârâţii M.I.R.A. şi I.P.J. Braşov, solicitând : anularea Hotărârii nr. 25 din 15 iunie 2007 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.I.R.A.; anularea Hotărârii nr. 70865 din 16 aprilie 2007 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul I.P.J. Braşov; anularea procesului verbal nr. 107699 din 16 februarie 2007 încheiat la I.P.J. Braşov la data de 16 februarie 2007, de către Comisia de cercetare administrativă numită prin Dispoziţia nr. 247 din 18 decembrie 2006 a Şefului Inspectoratului; suspendarea executării Deciziei de imputare nr. 107703 din 20 februarie 2007 a I.P.J. Braşov.

În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că, prin sentinţa penală nr. 40 din 24 noiembrie 2004, rămasă definitivă, Curtea de Apel Bacău l-a achitat, dar a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente M.I.R.A. la plata următoarelor sume : către partea civilă L.M. – 1780 euro daune materiale; 5000 euro daune morale; 2350 euro şi 385 RON cheltuieli judiciare; către Statul Român – 1000 RON cheltuieli judiciare.

În plus, reclamantul a precizat că partea civilă a înţeles să se îndrepte cu executare silită către partea responsabilă civilmente, în contextul în care M.I.R.A. nu a formulat căi de atac în executarea silită şi nu a formulat vreo obiecţiune în timpul derulării procesului pe fondul cauzei penale, consimţind în acest fel la plata integrală a sumelor cerute de partea civilă vătămată.

Totodată, reclamantul a menţionat că pârâtul I.P.J. Braşov i-a comunicat la 16 ianuarie 2007 că a achitat în monedă naţională sumele solicitate de partea civilă.

De asemenea, reclamantul a arătat că, în cursul procedurii administrativ - jurisdicţionale, partea adversă nu a luat în considerare argumentele plângerii sale, precum şi faptul că a achitat individual cheltuielile de judecată prevăzute de sentinţa penală către Statul Român.

Prin întâmpinarea de la filele 37-40 dosar fond, pârâtul I.P.J. Braşov a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

În esenţă, acest pârât a arătat că, prin sentinţa penală anterior indicată, a fost reţinută culpa exclusivă a reclamantului, făcându-se precizarea că acesta „şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, lovind o persoană încătuşată, imobilizată de cei ce o transportau spre birourile poliţiei şi care era lipsită total de posibilitatea de a se apăra". Ca urmare, nu poate exista niciun dubiu cu privire la vinovăţia exclusivă a reclamantului, vinovăţie care nu rezidă din existenţa unui ordin ilegal, a unei activităţi legată de munca specifică sau a oricărui fapt care ar putea justifica o răspundere solidară cu instituţia din care face parte, raportat la fapta comisă.

Acelaşi pârât a susţinut că partea adversă a plătit partea de despăgubiri pentru care a fost obligat prin sentinţa penală, iar M.A.I. a plătit suma corespunzătoare obligaţiei de plată stabilită prin aceeaşi hotărâre judecătorească, însă, în urma executării silite.

În concepţia pârâtului anterior indicat, M.A.I. are obligaţia legală să se întoarcă împotriva reclamantului pentru recuperarea întregii sume pe care instituţia a plătit-o părţii vătămate, acest demers având ca temei juridic art. 5 alin. (15) din Instrucţiunile M.I. nr. 830 din 20 ianuarie 1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse.

Prin întâmpinarea de la filele 84-86 dosar fond, pârâtul M.I.R.A. a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În esenţă, acest pârât a precizat că răspunderea comitentului este o răspundere pentru fapta altuia şi nu pentru propria faptă; în raporturile cu prepuşii, comitentul nu are poziţia unui codebitor, nefiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 1052 şi art. 1053 C. civ.; ca urmare a plăţii efective a daunei, comitentul se subrogă în drepturile victimei, având dreptul să pretindă de la prepusul vinovat restituirea întregii sume plătite (art. 1108 pct. 3 C. civ.); comitentul are numai rolul de garant în vederea protejării intereselor victimei, care, datorită acestei dispoziţii de favoare, poate obţine cât mai urgent şi integral acoperirea pagubei care i s-a cauzat; plătind efectiv dauna către victimă, comitentul nu face altceva decât să plătească ceea ce, de fapt, trebuia să facă prepusul său care, în final, va suporta paguba.

Prin sentinţa civilă nr. 56/CA din 22 ianuarie 2008, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declinat competenţa şi a dispus trimiterea dosarului la instanţa competentă – Curtea de Apel Braşov.

Prin încheierea din data de 29 iulie 2008, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare a executării Deciziei de imputare nr. 107703 din 20 februarie 2007 emisă de pârâtul I.P.J. Braşov în sarcina reclamantului, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii (filele 147-149 dosar).

Prin sentinţa nr. 163/F din 29 octombrie 2008, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a anulat procesul verbal nr. 107699 din 16 septembrie 2007 încheiat de Comisia de cercetare administrativă a I.P.J. Braşov, a anulat Hotărârea nr. 70865 din 16 aprilie 2007 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul I.P.J. Braşov, a anulat Hotărârea nr. 25 din 15 iunie 2007 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.I.R.A., a admis plângerea formulată de reclamant împotriva Deciziei de imputare nr. 107703 din 20 februarie 2007 emisă de pârâtul I.P.J. Braşov, pe care a anulat-o, cu obligarea pârâţilor în solidar la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2419,9 lei către reclamant.

Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut, din analiza Deciziei de imputare nr. 107703 din 20 februarie 2007, că, la emiterea acesteia, I.P.J. Braşov a avut în vedere procesul – verbal de cercetare administrativă nr. 107699 din 16 septembrie 2007 încheiat de comisia de cercetare administrativă, cu privire la cheltuielile pentru despăgubirea civilă datorate de reclamant, „în solidar cu MAI, ca urmare a sentinţei penale nr. 40 din 24 noiembrie2004, prin care M.A.I. prin I.P.J. Braşov a fost obligat la plata către cetăţeanul italian L.M. a sumei de 35.136, 06 lei(RON)".

Instanţa a reţinut că suma mai sus indicată a fost imputată integral reclamantului, iar prin decizie se prevede că răspunderea materială s-a stabilit în conformitate cu art. 5 din OG nr. 121/1998.

În concepţia Curţii, faptul că pârâta I.P.J. a achitat întreaga sumă cu titlu de despăgubiri, la care au fost obligaţi în solidar reclamantul cu partea responsabilă civilmente, adică pârâtul M.I.R.A., nu poate conduce de la sine la ideea că numai reclamantul este vinovat de producerea acestui prejudiciu (despăgubiri civile), deoarece din hotărârea penală rezultă că acesta a fost achitat, iar fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.

În plus, s-a mai arătat că susţinerea pârâtelor, în sensul că reclamantul se face vinovat de producerea pagubelor şi că acesta trebuie să achite întreaga sumă reţinută prin hotărârea penală definitivă şi irevocabilă, nu poate fi reţinută de către instanţa de contencios administrativ, deoarece prin hotărârea penală se stabileşte o răspundere solidară a pârâtului M.I.R.A. cu reclamantul B.M.C.

În concepţia primei instanţe, este bine cunoscut faptul că, pentru a imputa o anumită sumă cu titlu de prejudiciu creat de reclamant, trebuie stabilit în ce procent acesta a contribuit prin fapta sa efectiv la producerea prejudiciului.

Judecătorul fondului a considerat că, din conţinutul deciziei de imputare, nu rezultă baza de calcul a sumei imputate reclamantului, ci, pur şi simplu, s-a trecut la imputarea sumei totale de 35.136,06 lei pe motivul că unitatea a achitat la finele anului 2006 suma - prin transformarea valutei în monedă naţională.

În optica aceleiaşi instanţe, atâta timp cât prin hotărârea penală s-a stabilit că răspunde în solidar M.A.I. cu reclamantul, nu poate fi reţinută apărarea pârâtelor că doar reclamantul este vinovat de producerea întregii pagube.

La pronunţarea soluţiei au fost avute în vedere dispoziţiile art. 5, 11, 15 din OG nr. 121/1998.

Instanţa de fond a considerat că, în speţă, comisia de cercetare administrativă trebuia să stabilească măsura în care se face vinovat reclamantul, adică să stabilească în ce măsură acesta a contribuit la producerea pagubei, iar răspunderea lui materială să se stabilească proporţional cu solda netă de la data constatării pagubei, de la data plăţii efective şi a hotărârii penale.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au fost promovate recursuri de către M.A.I. şi I.P.J. Braşov.

Recurentul pârât I.P.J. Braşov a solicitat admiterea recursului, anularea sentinţei şi menţinerea actelor administrative ca temeinice şi legale, pentru considerentele expuse în cadrul motivelor de recurs de la filele 7-11 dosar.

Recurentul M.A.I. a solicitat admiterea recursului său şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În dezvoltarea căii extraordinare de atac, acest recurent susţine că hotărârea criticată este vădit netemeinică şi nelegală.

A fost amintită sentinţa penală nr. 40/2004 pronunţată de Curtea de Apel Bacău (care a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 3508/2005 a instanţei supreme).

În concepţia recurentului pârât, având în vedere că intimatul reclamant a avut şi are calitatea de prepus al instituţiei, precum şi faptul că, prin actele sale, săvârşite cu vinovăţie şi în timpul serviciului, a produs o pagubă unei terţe persoane fizice, la a cărei reparaţie a fost obligată şi instituţia publică la care acesta este încadrat, s-a impus recuperarea de la reclamant a sumei de bani plătite de I.P.J. Braşov creditorului L.M., în baza titlului executoriu amintit.

Sunt amintite, în acest sens, art. 5 din OG nr. 121/1998, prev. pct. 15 din Instrucţiunile M.I. nr. 830/1999.

În plus, recurentul pârât mai arată că, prin hotărârea penală anterior individualizată, intimatul reclamant a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, însă, pe considerentul că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Pe de altă parte, în aceeaşi hotărâre penală a fost reţinută culpa exclusivă a intimatului reclamant.

Recurentul pârât mai invocă prevederile art. 27 şi art. 28 din Legea nr. 26/1994.

De asemenea, aceeaşi parte mai susţine că răspunderea comitentului este o răspundere pentru fapta altuia, iar nu pentru propria faptă, iar comitentul, fiind chemat în solidar cu prepusul, răspunde în locul şi pentru prepusul vinovat şi nu alături de el.

În concepţia recurentului, sunt aplicabile dispoziţiile art. 1108 pct. 3 C. civ. în sensul că, urmare a plăţii efective a daunei, comitentul se subrogă în drepturile victimei, având dreptul să pretindă de la prepusul vinovat restituirea întregii sume plătite.

Prin întâmpinarea de la filele 44-49 dosar, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului declarat de I.P.J. Braşov.

În cauză au fost depuse concluzii scrise de către recurenţi şi de către intimatul reclamant.

La termenul de judecată din 07 octombrie 2009, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor excepţia tardivităţii recursului declarat de I.P.J. Braşov, iar susţinerile părţilor au fost consemnate în practicarea prezentei decizii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma excepţiei invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Comunicarea sentinţei atacate în prezenta cauză a fost realizată la data de 12 decembrie 2008, conform dovezii aflate la fila 186 dosar fond, însă, recursul a fost declarat de această parte la data de 06 ianuarie 2009, conform rezoluţiei aflate la fila 7 dosar recurs.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

În raport de datele prezentate, de textul legal anterior precizat, dar şi de prevederile art. 101 şi art. 103 C.pr.civ., excepţia tardivităţii recursului declarat de pârâtul I.P.J. Braşov este întemeiată.

Prin urmare, în baza art. 312 alin. (1) teza a II –a C.pr.civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de I.P.J. Braşov ca tardiv formulat.

Referitor la recursul declarat de M.A.I., în urma analizării sentinţei atacate, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 304¹ C.pr.civ., Înalta Curte apreciază că se impune, în baza art. 312 alin. (1) teza I C.pr.civ. coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, admiterea recursului.

Instanţa de control judiciar constată că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Mai precis, Înalta Curte consideră că este vorba despre o aplicare greşită a legii, avându-se în vedere argumentele care vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 5 din OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, militarii răspund material pentru pagubele produse, din vina lor şi în legătură cu îndeplinirea serviciului militar, terţelor persoane fizice sau juridice, la a căror reparaţie a fost obligată instituţia publică de care aceştia aparţin.

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar apreciază că Decizia de imputare este legală şi temeinică, ceea ce impune respingerea acţiunii.

Potrivit Deciziei de imputare nr. 107703 din 20 februarie 2007, I.J.P. Braşov a dispus imputarea sumei de 35.136,06 lei în sarcina intimatului reclamant B.C., ofiţer activ al I.G.P.R, S.O.I. Braşov, reprezentând despăgubire civilă achitată de I.P.J. Braşov creditorului L.M., urmare a sentinţei penale nr. 40/2004 a Curţii de Apel Bacău (filele 13-14 dosar tribunal).

Prin Hotărârea nr. 70865 din 16 aprilie 2007, Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul I.J.P. Braşov a respins contestaţia formulată de petentul B.M.C. împotriva deciziei de imputare anterior individualizate (filele 113-116 dosar C.A. Braşov).

Prin Hotărârea nr. 25 din 15 iunie 2007, Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul M.I.R.A. a admis în parte plângerea formulată de aceeaşi persoană fizică, în sensul diminuării pagubei reţinute în sarcina acestuia cu contravaloarea sumei reprezentând cotă parte cheltuieli ocazionate de punerea în executare silită a sentinţei penale nr. 40/2004 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, a modificat în parte Hotărârea nr. 70865/2007 conform pct. 1 al prezentei hotărâri şi a dispus modificarea Deciziei de imputare nr. 107703/2007 în acest sens(filele 82-84 acelaşi dosar).

Potrivit sentinţei penale nr. 40 din 24 noiembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 2117/2004 al Curţii de Apel Bacău, inculpatul B.M.C. a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)¹ C.pr.pen., pentru infracţiunea de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen., aplicându-i-se o amendă administrativă de 7.000.000 lei (fila 5 dosar tribunal).

De precizat faptul că această hotărâre judecătorească a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 3508 din 06 iunie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, care a respins ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, inculpatul B.M.C. şi partea civilă L.M. (fila 6 acelaşi dosar).

Din conţinutul sentinţei penale anterior menţionate, rezultă că intimatul reclamant a fost singura persoană chemată în judecată penală în acel dosar, că această persoană fizică a fost găsită culpabilă de fapta imputată, dar că aceasta a fost achitată, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, motiv pentru care instanţa a aplicat o sancţiune administrativă inculpatului( a se vedea filele 69-72 dosar C.A. Braşov).

De altfel, instanţa penală a individualizat probele în baza cărora s-a dovedit vinovăţia inculpatului pentru fapta de purtare abuzivă.

Pe latură civilă, aceeaşi instanţă a dispus, în baza art. 14 şi 346 C. pr. penală şi art. 998 C. civ., obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente M.A.I. la plata, către partea civilă L.M., a următoarelor sume, cu titlu de despăgubiri civile: 1.780 euro – daune materiale, 5.000 euro – daune morale.

În plus, instanţa penală a obligat, în baza art. 193 C. proc. pen., inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească părţii civile suma de 2.350 euro şi suma de 3.850.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare (fila 74 dosar C.A. Braşov).

În considerentele hotărârii penale, după ce a prezentat leziunile suferite de partea vătămată, instanţa de judecată a arătat că s-a putut localiza care a fost leziunea produsă de inculpat în ziua de 3 iulie 2001, în curtea Poliţiei din Braşov.

În continuare, aceeaşi instanţă a precizat că este de necontestat faptul că partea vătămată, urmare a leziunilor produse, atât de lucrătorii de la Forţa de Intervenţie Rapidă, cu ocazia imobilizării şi încătuşării, cât şi de inculpat, a efectuat cheltuieli pentru vindecare, dar pe cât posibil, trebuie făcută distincţie între leziunile suferite (fila 73 din acelaşi dosar).

În plus, judecătorul a individualizat cheltuielile efectuate de partea vătămată (a se vedea fila 73 din acelaşi dosar).

În opinia instanţei penale, în total, suma care se cuvine părţii vătămate pentru tratarea leziunii provocate de inculpat este de 1.780 euro.

În plus, acelaşi judecător a arătat că prevederile art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. impun concluzia că, pentru o justă şi integrală despăgubire a părţii vătămate, inculpatul poate fi obligat, pe lângă acoperirea pagubei materiale, şi la plata unor daune morale (fila 73 acelaşi dosar).

În finalul hotărârii penale, judecătorul precizează că este foarte greu a face o departajare a umilinţelor suferite de partea vătămată în raport de momentul capturării sale, dar, ţinând seama că doar inculpatul a fost trimis în judecată, din suma totală solicitată, se va acorda doar o parte din aceasta.

În plus, având în vedere că inculpatul a săvârşit fapta în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în solidar cu acesta a fost obligată la plata despăgubirilor civile şi partea responsabilă civilmente, respectiv, M.A.I., în virtutea răspunderii civile delictuale (fila 74 acelaşi dosar).

În ceea ce priveşte cheltuielile judiciare către partea vătămată, au fost luate în calcul de instanţa penală sumele cheltuite pe biletele de avion, cazarea în România, precum şi onorariul pentru avocat (fila 74 acelaşi dosar).

În altă ordine de idei, trebuie remarcat faptul că există la dosar ordine de plată şi extrase de cont, care atestă plata sumei de 35.136,06 RON, care a fost achitată în luna decembrie 2006 de către I.P.J. Braşov creditorului L.M., în baza sentinţei penale anterior indicate (filele 69-72 dosar Tribunalul Braşov), din care cheltuielile de executare silită sunt în cuantum de 3.996,24 RON.

Din cele expuse anterior, rezultă că intimatul reclamant a avut calitatea de prepus al recurentului pârât M.A.I., dar şi împrejurarea că, prin faptele sale, săvârşite cu vinovăţie şi în timpul serviciului, a produs o pagubă unei terţe persoane fizice, la a cărei reparaţie a fost obligată şi instituţia publică la care acesta este încadrat.

Din considerentele hotărârii penale rezultă că a fost reţinută culpa exclusivă a intimatului reclamant în producerea pagubelor părţii vătămate L.M.

Afirmaţiile instanţei de fond cu privire la nelegalitatea deciziei de imputare, întrucât în Decizia penală nu se prevede niciun procent, care să fi fost reţinut în sarcina intimatului reclamant, sunt nefondate, deoarece, din toate probele administrate în cauză, dar şi din considerentele sentinţei penale, rezultă că B.M.C. este singurul vinovat de producerea prejudiciului.

Indiscutabil, partea responsabilă civilmente M.A.I. are calitatea de comitent în cauză.

Răspunderea comitentului este o răspundere pentru fapta altuia şi nu pentru propria faptă. Comitentul, fiind chemat în solidar cu prepusul, răspunde în locul şi pentru prepusul vinovat şi nu alături de el.

Conform art. 1000 alin. (3) C. civ., stăpânii şi comitenţii sunt responsabili de prejudiciul cauzat de servitorii şi prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat.

Comitentul are dreptul să recupereze de la prepusul său integral despăgubirile efectiv plătite.

Împrejurarea că, faţă de victimă, comitentul a răspuns solidar cu prepusul său, nu este de natură să ducă la o divizare a acţiunii de regres a comitentului, în raporturile cu acest prepus, potrivit regulilor privind recursul contra codebitorilor solidari, instituite prin art. 1052-1053 C. civ.: în raporturile cu prepuşii, comitentul nu are poziţia unui codebitor.

Solidaritatea comitentului apare numai în raporturile cu victima şi decurge nu dintr-o răspundere împreună cu prepuşii, ci dintr-o răspundere pentru prepuşi.

Ca urmare a plăţii efective a daunei, comitentul se subrogă în drepturile victimei, având dreptul să pretindă de la prepusul vinovat restituirea întregii sume plătite, conform art. 1108 pct. 3 C. civ.

Prin consacrarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, art. 1000 alin. (3) C. civ. instituie o garanţie exclusiv în folosul victimei referitoare la acoperirea prejudiciului.

Prin urmare, prepusul nu se poate exonera de răspundere în raporturile cu comitentul, invocând prevederile art. 1000 alin (3) C. civ.

În speţă, este indiscutabil faptul că instanţa penală a stabilit – prin hotărâre definitivă – că inculpatul B.M.C. este culpabil de producerea pagubelor materiale şi morale părţii vătămate L.M., motiv pentru care a stabilit o răspundere civilă delictuală în sarcina acestuia.

Obligarea părţii responsabile civilmente M.A.I., în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor a avut în vedere răspunderea comitentului pentru fapta prepusului.

Comitentul are numai rolul de garant în vederea protejării intereselor victimei, care, datorită acestei dispoziţii de favoare, poate obţine cât mai urgent şi integral acoperirea pagubei care i s-a cauzat. Plătind efectiv dauna către victimă, comitentul nu face altceva decât să plătească ceea ce, de fapt, trebuia să facă prepusul său, care va suporta în final paguba.

Nu poate fi primită susţinerea instanţei de fond, în sensul că trebuia să se stabilească de către Comisia de cercetare administrativă în ce măsură a contribuit reclamantul la producerea pagubei, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat şi principiul „penalul ţine în loc civilul".

În speţă, recurentul pârât I.P.J. Braşov a respectat, cu ocazia emiterii deciziei de imputare, prevederile art. 15 din OG nr. 121/1998, conform cărora răspunderea materială a militarilor se stabileşte pentru fiecare, ţinându-se seama de măsura în care a contribuit la producerea ei.

În raport de argumentele prezentate anterior, în baza art. 314 C. pr.civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de M.A.I., va casa sentinţa, iar pe fond, va respinge acţiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de M.A.I. împotriva sentinţei nr. 163/F din 29 octombrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi pe fond respinge acţiunea ca nefondată.

Respinge recursul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe de I.P.J. Braşov, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 3822/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 2073/2009. Contencios. Refuz soluţionare... →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ: