ICCJ. Decizia nr. 435/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 435/2009
Dosar nr. 703/57/2007
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 139/F/CA din 10 septembrie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de nelegalitate împotriva HG nr. 1705/2006, prin care s-a abrogat HG nr. 2060/2004, referitor la anexa în care figurează imobilul înscris la poziţia 35474 din anexa la HG nr. 2060/2004, formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Hunedoara, Oficiul Judeţean de cadastru şi Publicitate Imobiliară Hunedoara, Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Hunedoara, Guvernul României şi Comisia locală Simeria pentru aplicarea fondului funciar.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că petenţii au invocat, în faţa Judecătoriei Deva excepţia de nelegalitate a HG nr. 375 din 28 aprilie 2005 şi a HG nr. 2060 din 24 noiembrie 2004 care ulterior a fost precizată, în sensul că, pentru aceleaşi motive, este îndreptată şi împotriva HG nr. 1705/2006, prin care s-a abrogat HG nr. 2060/2004 şi în a cărui anexă figurează şi imobilul înscris la poziţia 35474 din anexa la HG nr. 2060/2004.
S-a reţinut că HG nr. 1705/2006 este legală, fiind adoptată conform prevederilor art. 108 din Constituţia României, republicată şi ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, cu modificările ulterioare, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 şi ale Regulamentului aprobat prin HG nr. 50/2005, republicată, proiectul ei fiind avizat sub aspectul legalităţii de către Ministerul Justiţiei.
Instanţa a considerat că efectul juridic al acestei hotărâri este doar de aprobare a regimului juridic al proprietăţii publice a statului, nefiind de natură a vătăma în drepturi alte persoane fizice sau juridice, având în vedere că imobilul în cauză a fost inclus în inventarul bunurilor din domeniul public al statului.
În ceea ce priveşte încălcarea dreptului de proprietate invocată de reclamanţi, s-a reţinut că cenzurarea valabilităţii titlului cu care Statul deţine imobilul şi compararea titlurilor reclamanţilor excede cadrului procesual dedus judecăţii, fiind de competenţa instanţelor de drept comun.
Împotriva sus menţionate sentinţe au declarat recurs, în termenul legal, reclamanţii.
Recurenţii-reclamanţi, fără a indica temeiul legal al recursului, aduc următoarele critici sentinţei atacate:
-în mod greşit a fost respinsă excepţia de nelegalitate a celor două hotărâri de Guvern, respectiv nr. 375/2005 şi nr. 1705/2006, întrucât instanţa de fond putea cenzura, prin comparare, titlul statului în raport de actele depuse de reclamanţi;
-motivarea hotărârii este neadecvată;
-li s-a produs o vătămare prin faptul că toate operaţiunile Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991 au fost paralizate datorită înscrierilor făcute în cartea funciară pe baza hotărârilor atacate.
Comisia Judeţeană Hunedoara a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Comisia Locală Simeria pentru aplicarea Legii fondului funciar, invocând dispoziţiile art. 3021 lit. a) şi c) C. proc. civ., solicită nulitatea recursului.
De asemenea, s-a invocat şi tardivitatea acestuia.
Guvernul României prin întâmpinare, susţine că recursul este nemotivat, sancţiunea fiind cea a nulităţii, conform art. 3021 C. proc. civ., iar pe fondul cauzei solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că în raport de dovezile privind data comunicării hotărârii, data declarării şi motivării recursului, acesta respectă cerinţele art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel că excepţia tardivităţii acestuia invocată de Consiliul Judeţean Hunedoara a fost respinsă.
Nu poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 3021 C. proc. civ., deoarece recursul cuprinde menţiunile prevăzute la lit. a) cât şi pe cele de la lit. c), chiar dacă acestea nu îmbracă întrutotul una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Mai mult, în litigiul dedus judecăţii se aplică dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., pentru faptul că recursul a fost declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel.
Prin urmare, analizând recursul în raport de aceste ultime dispoziţii, se constată faptul că prima instanţă a fost învestită, prin Încheierea din 8 aprilie 2008 a Judecătoriei Deva, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a HG nr. 375/2005 şi HG nr. 2060/2004 (care ulterior a fost abrogată prin HG nr. 1705/2006), ce a fost invocată în dosarul nr. 5836/221/2007 al Judecătoriei Deva, de C.U. Santandrei. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sub nr. 703/57/2008.
Ulterior, autorul excepţiei a precizat că înţelege să susţină excepţia de nelegalitate împotriva HG nr. 1705/2006 deoarece prin aceasta s-a abrogat HG nr. 2060/2004.
Prin sentinţa recurată, instanţa de fond s-a pronunţat cu privire la excepţia de nelegalitate a HG nr. 1705/2006, deşi fusese învestită cu excepţia de nelegalitate a HG nr. 375/2005 şi HG nr. 2060/2006.
Se constată că nu a avut loc o examinare a cauzei conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cadrului procesual de investire a instanţei, pe de o parte, pentru că nu a fost soluţionată excepţia de nelegalitate a HG nr. 375/2005, iar pe de altă parte, nu a fost tranşată excepţia inadmisibilităţii invocată de Guvernul României referitoare la excepţia de nelegalitate a HG nr. 1705/2006, motivată de faptul că aceasta nu a făcut obiectul iniţial al cererii de sesizare în condiţiile reglementate de dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Instanţa a încălcat astfel obligaţia de a soluţiona toate cererile şi excepţiile deduse judecăţii, ceea ce constituie motiv de casare, de ordine publică.
Mai mult, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile părţilor sunt într-adevăr „audiate", adică examinate legal de instanţa sesizată (cauza G. contra.României, cererea nr. 19215/04).
Prin urmare, nepronunţarea instanţei cu privire la toate cererile şi excepţiile cu care a fost investită conduce la concluzia că a existat şi o încălcare a art. 6 din Convenţie referitor la dreptul la un proces echitabil, în ceea ce priveşte echitatea procedurii.
Având în vedere aceste considerente, precum şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza întâi, alin. (5) teza întâi, coroborate cu cele ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se va dispune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând ca aceasta să stabilească cadrul procesual sub aspectul obiectului cererii, în raport de care va soluţiona cauza sub toate aspectele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 139/F/CA din 10 septembrie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 434/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4356/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
