ICCJ. Decizia nr. 5170/2009. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5170/20 11
Dosar nr. 3248/2/2009
Şedinţa publică de la 3 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul M.A., a solicitat să se constate calitatea acestuia de colaborator al Securităţii, arătând că pârâtul deţine titlul de luptător pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat potrivit notei de constatare din 27 septembrie 2008, în activitatea de colaborare a pârâtului cu organele de Securitate, se disting două perioade, respectiv perioada 1972-1978, când a fost recrutat ca informator, de către Securitatea Municipiului Bucureşti, prin semnarea angajamentului cu numele conspirativ „Y./I.” şi perioada 1980-1988, când a fost reactivat în calitate de informator de către serviciul XX (profil informaţii externe) deoarece avea rude în Grecia, cunoscute cu „antecedente legionare”, numeroase relaţii în Franţa, Italia, S.U.A., în rândul emigraţiei române şi în R.F.G., perioadă pentru care i-a fost atribuit numele conspirativ de colaborator „C.”.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea de „colaborator al Securităţii”, întrucât informaţiile furnizate de pârât Securităţii, se refereau la intenţia unor persoane de a se stabili în străinătate, precum şi la întreţinerea de relaţii cu cetăţeni străini, fiind de notorietate faptul că, în epoca regimului comunist, orice persoană ce dorea să se stabilească într-o altă ţară, mai ales una ce nu aparţinea blocului comunist, era considerată un oponent al regimului, „evadarea" sa având valoare de dezaprobare a politicii comuniste.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi nelegală, arătând că nu există o corelare între persoana sa şi persoanele care ar fi semnat sub cele doua nume conspirative, precum şi lipsa unui angajament, ori a unor înscrisuri doveditoare.
Prin sentinţa nr. 3909 din 13 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva pârâtului şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe pârâtul M.A.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, din actele depuse la dosar rezultă că pârâtul a semnat la data de 24 aprilie 1972 un angajament, dat în faţa ofiţerului D.I. care a întocmit mai multe note şi rapoarte privindu-l pe pârât, inclusiv o solicitare de recompensare a informatorului „I.”, raport privind recompensarea aceluiaşi informator pentru „informaţii de valoare”
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că simpla împrejurare că notele respective se găsesc în dosarul privindu-l pe M.A. demonstrează că informatorul I. este una şi aceeaşi persoană cu pârâtul şi deşi documentele sunt greu de lecturat datorita faptului că sunt capturi de pe microfilm, cele cuprinse în nota de constare se verifică.
A mai reţinut instanţa de fond că din raport, reiese că pârâtul a furnizat informaţii chiar şi despre soţia acestuia şi despre familia acesteia, după ce în prealabil furnizase informaţii despre o persoana de cetăţenie suedeză, fost cetăţean român cu care a dorit sa se căsătorească, iar pentru activitatea sa, pârâtul a fost recompensat cu suma de 500 lei în anul 1984 aşa cum reiese din raport.
În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la apărare, invocată de pârât, instanţa de fond a constatat că această susţinere este nefondată, întrucât dispoziţiile art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 24/2008 se referă la accesul la informaţii “indiferent de suportul pe care se află acestea, precum hârtie, microfilm, dischetă, bandă audio sau video”, în sensul că verificările se efectuează asupra documentelor şi informaţiilor deţinute şi la întocmirea notei “de constatare cu privire la existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut obiectul verificării”, O.U.G. nr. 24/2008 conţinând norme privind probatoriul ce derogă de la dreptul comun.
Referitor la înscrisurile depuse de pârât, prima instanţă a apreciat că acestea nu fac decât să dovedească că pârâtul a dorit în mai multe rânduri să călătorească în afara ţarii şi că nu i s-a permis acest lucru, însa nu dovedesc împrejurări, date sau fapte care ar contrazice susţinerile reclamantului privind calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe pârât.
Concluzionând, instanţa de fond a constatat că a fost încălcat dreptul la viaţa privată prevăzut de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, deoarece informaţiile furnizate vizau prezentarea pe larg a unor aspecte din viaţa persoanelor vizate, legături personale, modalităţi de petrecere a timpului liber, atitudini faţă de diverse persoane.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs pârâtul M.A., care a invocate, în mod generic, dispoziţiile art. 299 şi urm. din C. proc. civ. şi a susţinut critici care pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut la art. 3041 raportat la art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
Astfel, susţine recurentul-pârât, în mod greşit a reţinut instanţa de fond incidenţa dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în cauză neexistând probe care să dovedească activitatea sa de colaborator al fostei Securităţi.
Mai susţine recurentul, la dosarul cauzei nu există niciun înscris care să probeze recrutarea sa de către organele fostei Securităţi şi nici identitatea de persoană, dintre informatorii conspiraţi sub numele Cosma şi, respectiv, Iani, şi persoana sa.
Instanţa de fond a ignorat inexistenţa oricărui dosar privind colaborarea sa cu Securitatea, din partea S.R.I., S.I.E. şi S.I.A., precum şi absenţa oricăror mărturii care să probeze colaborarea sa cu Securitatea.
Instanţa de fond i-a încălcat dreptul la apărare, ignorând cererile sale de probatorii, pe care le-a formulat în mod argumentat în cursul judecăţii.
În concluzie, recurentul-reclamant a cerut admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, urmând ca sesizarea C.N.S.A.S. să fie respinsă.
3. Soluţia instanţei de recurs
Analizând soluţia instanţei de fond, susţinerile formulate în recurs, actele şi lucrările dosarului şi dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa de recurs reţine că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În cauză, este necontestat că recurentul-pârât a fost verificat în condiţiile art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, la solicitarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, având calitatea de deţinător al titlului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei dom Decembrie 1989.
De asemenea, este necontestat că C.N.S.A.S., prin direcţia de specialitate, în urma investigaţiilor efectuate, a întocmit nota din 27 septembrie 2008, identificând dosarul S.I.E, titular M.A.
Concluziile notei de constatare sunt în sensul că recurentul-reclamant a fost recrutat de organele fostei Securităţi şi a colaborat cu acestea în perioada 1972-1978 sub numele conspirativ „Y./I.”, iar în perioada 1980–1988 a fost reactivat de către Serviciul XX (profil informaţii externe), colaborând sub numele conspirativ „C.”, fiind şi recompensat cu sume de bani.
În faţa instanţei de fond, precum şi în criticile formulate în cererea de recurs, recurentul-pârât a susţinut, pe de o parte, că nu există dovezi ale colaborării sale cu organele fostei Securităţi.
Contrar susţinerilor recurentului-pârât, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, la data de 24 aprilie 1972 acesta a semnat angajamentul de colaborare, a cărui copie se află la dosarul Curţii de apel, dat ofiţerului de legătură D.I., care a întocmit mai multe note şi rapoarte privind informaţiile furnizate de către acesta, inclusiv un raport de recompensare cu 200 lei a informatorului „I.”, la 24 iulie 1972.
Concluzia instanţei de fond, că informatorul „I.” şi recurentul-pârât sunt una şi aceeaşi persoană, este logică şi se coroborează cu toate înscrisurile întocmite pe numele acestui informator, aflate în dosarul de colaborator privindu-l pe recurentul-pârât M.A., astfel încât concluziile notei de constatare sunt confirmate, chiar dacă înscrisurile respective necesită o lectură mai dificilă.
În ceea ce priveşte cea de-a doua perioadă a colaborării, perioada 1980-1988, când a folosit numele conspirativ „C.”, instanţa de fond a înlăturat în mod judicios susţinerile recurentului-pârât că nu este dovedită identitatea dintre persoana sa şi informator, din moment ce acesta apare înregistrat cu datele de stare civilă ale recurentului, perioadă în care a fost instruit de lt.maj. D.D., aspecte confirmate şi prin raportul privindu-l pe M.A., fiind chiar recompensat cu 500 lei pentru informaţiile furnizate.
Astfel, s-a stabilit că recurentul-pârât a furnizat informaţii despre mai multe persoane supravegheate de organele fostei Securităţi pentru atitudinile acestora potrivnice regimului comunist, între care şi numitul P.M. despre care a dat informaţii privind intenţia şi preocupările acestuia de a părăsi ţara, cu privire la care ofiţerul competent a luat măsurile de urmărire necesare.
Critica recurentului-pârât, că instanţa de fond a reţinut în mod greşit îndeplinirea cerinţelor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, este nefondată, deoarece, potrivit acestei reglementări, este colaborator „persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
Or, în cauză, aşa cum s-a arătat mai sus, informaţiile furnizate de recurentul-reclamant denunţau intenţiile şi preocupările unor persoane care urmăreau să părăsească România, ceea ce era considerată a fi o atitudine potrivnică regimului, care impunea luarea unor măsuri de supraveghere informativă a persoanelor, respectiv de către organele fostei Securităţi, cu consecinţa îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale: dreptul la viaţă privată, dreptul la libera circulaţie, aşa cum reţine şi instanţa de fond în considerentele soluţiei recurate.
În fine, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond i-a încălcat dreptul la apărare, susţinere neîntemeiată, deoarece observarea încheierilor de la datele când cauza a fost amânată impune concluzia că instanţa de fond a admis cererile formulate de apărătorul acestuia, inclusiv aceea de a i se pune la dispoziţie un CD cu conţinutul înscrisurilor din dosarul depus în cauză.
În concluzie, instanţa de recurs reţine că recursul formulat este nefondat, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.A. împotriva Sentinţei nr. 3909 din 13 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5105/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5182/2009. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
