ICCJ. Decizia nr. 5209/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5209/2009
Dosar nr.4957/1/2009
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava - secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, anularea Ordinului nr. 1254 din 6 iunie 2007 emis de pârât şi repunerea sa în funcţia deţinută anterior, cu plata tuturor drepturilor salariale.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin ordinul menţionat pârâtul a dispus sancţionarea sa disciplinară cu destituirea din funcţia de inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar al judeţului Suceava, conform art. 116 lit. e) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic cu modificările şi completările ulterioare.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Prin sentinţa nr. 87 din 23 aprilie 2009, Curtea de Apel Suceava - secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei procedurii prealabile invocate de pârât şi a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul C.P.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că termenele şi condiţiile acţiunii în contencios administrativ sunt cele prevăzute imperativ de Legea nr. 554/2004, care stabilesc obligaţia exercitării unei proceduri administrative prealabile, precum şi a termenului de exercitare a acesteia, respectiv momentul naşterii dreptului material la acţiune în contencios administrativ şi exercitarea acestui drept.
Or, a constatat instanţa de fond, în cauză este neechivoc faptul că reclamantul nu a depus la autoritatea pârâtă plângerea prealabilă obligatorie prescrisă de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, acţiunea fiind, prin urmare, inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul C.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Se susţine în esenţă că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 80 din Legea nr. 188/1999 republicată, în cazul sancţiunilor disciplinare aplicate funcţionarului public, acesta se poate adresa direct instanţei de contencios administrativ.
Recursul este întemeiat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.
Prin Ordinul nr. 1254 din 6 iunie 2007, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului s-a dispus sancţionarea disciplinară a reclamantului C.P., cu destituirea din funcţia deinspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava, în temeiul dispoziţiilor art. 116 lit. e) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic,
Potrivit dispoziţiilor art. 142 din Legea nr. 84/1995 inspectoratele şcolare sunt organe descentralizate de specialitate subordonate Ministerului Educaţiei, iar potrivit art. 8 alin. (3) din HG nr. 223 din 24 martie 2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării inspectoratele şcolare sunt organizate ca servicii publice descentralizate al Ministerului Educaţiei.
În acest context legal, raportat la clauzele contractului de management educaţional încheiat între reclamantul C.P. şi autoritatea pârâtă, în care la dispoziţiile finale se stabileşte competenţa instanţei de contencios administrativ în cazul ivirii vreunui litigiu în legătură cu executarea contractului, rezultă, fără putinţă de tăgadă că, reclamantul exercit o funcţie publică de conducere, având statut de funcţionar public.
Urmând logica raţionamentului expus anterior, se constată că, fiind vorba despre o sancţiune disciplinară dispusă în urma unei cercetări prealabile efectuate de Comisia de disciplină constituită la nivelul ministerului pârât, sunt incidente dispoziţiile art. 80 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, potrivit cărora „funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziţiei de sancţionare".
Prin urmare, dispoziţia legală din Legea specială nr. 188/1999, stabileşte că, în cazul în care destituirea din funcţia publică intervine ca sancţiune disciplinară, cel destituit are calea acţiunii directe în contencios administrativ, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 7 din Legea generală a contenciosului administrativ.
Această interpretare este susţinută şi de faptul că acolo unde legiuitorul a dorit să se aplice instituţia plângerii prealabile în cazul funcţionarilor publici a prevăzut aceasta printr-o normă de trimitere, exemplificativ fiind art. 106 din Legea nr. 188/1999 în care se stabileşte că dacă funcţionarul public este nemulţumit de modul în care a încetat raportul de serviciu (alte situaţii decât cele prevăzute ca sancţiuni disciplinare) acesta se poate adresa instanţei de contencios administrativ „în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ".
Faţă de aceste considerente, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ajungând la concluzia eronată că reclamantul ar fi trebuit să parcurgă procedura prealabilă, în realitate acesta având la îndemână acţiunea directă în contencios administrativ potrivit dispoziţiilor speciale instituite în materia sancţiunilor disciplinare aplicate funcţionarilor publici.
În concluzie, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauze aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.P., împotriva sentinţei nr. 87 din 23 aprilie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5069/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5227/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
