ICCJ. Decizia nr. 5457/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5457/2009
Dosar nr. 629/33/2009
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 212 din 13 mai 2009, Curtea de Apel Cluj - secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul F.I. şi, anulând hotărârea nr. 5495 din 12 decembrie 2008 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, a obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantului calitatea de refugiat pentru perioada solicitată şi să-i acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin probatoriul administrat în cauză, respectiv declaraţiile notariale ale celor doi martori, reclamantul a făcut dovada refugiului său şi al familiei sale, din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, precum şi a prejudiciilor suferite ca urmare a acestui refugiu.
Considerând-o netemeinică şi nelegală, împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, susţinând, în esenţă, că, prin probatoriul administrat în cauză, nu s-a făcut dovada persecuţiilor etnice pe care reclamantul susţine că le-ar fi suferit şi că, raportat la acest probatoriu, în mod greşit instanţa a stabilit calitatea de refugiat a reclamantului şi i-a acordat drepturile compensatorii prevăzute de lege.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 din C.proc.civ, Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în cele ce urmează.
În conformitate cu art. l lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. l din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente şi, în lipsa acestor acte, prin declaraţie cu martori.
În lipsa unor acte oficiale, pentru dovedirea împrejurărilor invocate în susţinerea acţiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, declaraţiile martorilor Gabrian lancu şi Neag Damian.
Referindu-se la mărturie, ca mijloc de probă în procesul civil, art. 192 din C.proc.civ stabileşte că - înainte ca martorul să declare ceea ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările ce constituie obiectul probei - un minimum de aspecte se impun a fi precizate, tocmai pentru a da posibilitatea judecătorului să aprecieze în ce măsură mărturia depusă reflectă realitatea. Aceste reguli prevăzute de C.proc.civ trebuie considerat că se aplică tuturor declaraţiilor de martori - indiferent dacă acestea sunt judiciare sau extrajudiciare, ca în speţa de faţă - întrucât nerespectarea lor face imposibilă operaţiunea de apreciere a mărturiilor.
Din analiza declaraţiilor martorilor depuse la dosarul cauzei, reiese că nici unul din aspectele prevăzute de art. 192 din C.proc.civ, cu excepţia identităţii şi vârstei martorilor (aceasta rezultând doar în mod implicit, din codul numeric personal), nu au fost lămurite în prealabil.
Declaraţiile martorilor, singurele probe pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, nu respectă, aşadar, cerinţele prevăzute de lege şi nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.
Or, pentru a ajunge la o soluţie temeinică şi legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori - potrivit art. 129 alin. (5) din C.proc.civ - a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii. În acest sens, aceleaşi prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
Pentru aceste motive, recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată şi, în temeiul art. 313 teza I-a din C.proc.civ, va fi trimisă cauza la aceeaşi instanţă, spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, în aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) şi (3) din C.proc.civ, instanţa va proceda la audierea nemijlocită a martorilor, cu privire la împrejurările concrete în care reclamantul susţine că s-a refugiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj împotriva sentinţei nr. 212 din 13 mai 2009 a Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5256/2009. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 134/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
