ICCJ. Decizia nr. 5515/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5515/2009
Dosar nr. 995/42/2008
Şedinţa publică de la 3 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 29 septembrie 2008, reclamantul B.S.G., în contradictoriu cu pârâtul M.I.R.A., a formulat plângere împotriva Hotărârii Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.I.R.A., din 25 august 2008.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este absolvent al Academiei de Poliţie A.I.C. Bucureşti, Facultatea de Drept, Arma Poliţie. La admiterea în cadrul Academiei de Poliţie a semnat un angajament, în data de 17 octombrie 1996, prin care îşi asuma obligaţia de a rămâne în cadrul Ministerului de Interne pentru o perioadă de 10 ani de la absolvirea instituţiei. În data de 15 august 2000, odată cu absolvirea, a fost trecut în corpul ofiţerilor şi a fost încadrat la D.G.I.P.I. - S.I.P.I. Prahova, unde şi-a desfăşurat activitatea până la data de 15 august 2005, când a fost mutat, prin decizia ministrului, în cadrul D.G.C.C.O. -B.C.C.O. Ploieşti. A lucrat în cadrul acestei Direcţii până la data de 01 martie 2008, dată la care a fost trecut în rezervă, la cerere.
Prin adresa din 27 martie 2008, emisă de Academia de Poliţie A.I.C., s-au adus la cunoştinţa Direcţiei de Management Resurse Umane din cadrul I.G.P.R., sumele reprezentând cheltuielile de întreţinere pe timpul şcolarizării sale suportate de M.I.R.A., totalizând 35.325, 86 RON, urmând ca, pe baza acestui calcul, o comisie de cercetare administrativă din cadrul I.G.P.R. să întocmească nota de fundamentare privind cotă parte cheltuieli şcolarizare, imputându-i suma de plată, proporţional cu timpul rămas nelucrat din perioada contractuală asumată prin angajament.
Comisia de cercetare administrativă din cadrul I.G.P.R., prin decizia de imputare din 08 aprilie 2008, a dispus imputarea sumei de 8.450 RON în sarcina sa, sumă reprezentând cotă parte din cheltuielile de şcolarizare suportate de M.I.R.A.
În continuare, a arătat reclamantul că, împotriva acestei decizii, s-a adresat cu contestaţie Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul I.G.P.R., contestaţie înregistrată cu numărul din 30 aprilie 2008. Comisia i-a respins contestaţia, drept pentru care s-a adresat cu plângere Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.I.R.A.
Reclamantul a menţionat că, în cuprinsul plângerii, a arătat că nu este de acord cu suma imputată întrucât, anul întâi de studii era, la data admiterii sale în Academia de Poliţie, dar şi ulterior, considerat stagiu militar obligatoriu, prin prevederile Legii nr. 46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, iar conform prevederilor aceleiaşi legi, cheltuielile legate de îndeplinirea stagiului militar erau suportate de instituţie şi nu se poate cere restituirea lor. Mai mult, Legea nr. 446/2006, ce abrogă actul normativ enunţat mai sus, păstrează neschimbate aceste prevederi. Pe cale de consecinţă, cheltuielile legate de masă, cazare, echipament, transport şi solda lunară aferente anului I de studii, apreciază că nu îi pot fi imputate.
Legat de această situaţie, invocă hotărârea nr. 78 din 25 august 2008 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor, pe care o contestă şi precizează că perioada primului an de studiu este asimilată stagiului militar, pentru că, în paralel, se realizează şi formarea profesională a studenţilor.
Consideră această justificare ca fiind insuficientă şi neîntemeiată legal, faţă de prevederile Legii nr. 46/1996, privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ în vigoare la data admiterii sale în Academia de Poliţie.
Toate aceste prevederi coroborate, arată faptul că, pe timpul anului I de studii, toate cheltuielile legate de hrană, cazare, echipament şi soldă, reprezintă un drept legal strâns legat de satisfacerea stagiului militar obligatoriu şi nu pot fi imputate.
Mai mult, arată reclamantul că Legea nr. 446 din 2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, care a abrogat vechea normă a Legii nr. 46/1996, păstrează aceleaşi prevederi referitoare la această situaţie.
Referitor la natura cheltuielilor suportate de M.I.R.A., susţine că, greşit Comisia a considerat că nu sunt similare cu cele de întreţinere a unui militar în termen, ci sunt cheltuieli de „şcolarizare";, dar împărţirea lor pe categorii în nota de imputare arată clar că ele sunt cheltuieli de hrănire, cazare, echipament şi soldă, adică exact cheltuielile ce se fac în mod legal şi cu un militar în termen. În plus, precizează că legea nu face distincţie între cheltuielile cu un militar în termen şi cele cu un student militar ce îşi satisface stagiul militar obligatoriu.
Al doilea motiv pentru care contestă reclamantul Hotărârea Comisiei de Jurisdicţie a imputaţiilor este acela că, pentru suma calculată de Academia de Poliţie ca reprezentând cheltuielile pentru cei patru ani de studii, nu există o notă de fundamentare corespunzătoare sau orice alt document care să dovedească veridicitatea urmelor imputate.
De asemenea, menţionează că, în adresa din 27 mai 2008 a Academiei de Poliţie A.I.C. către I.G.P.R. - D.M.R.U., Biroul resurse umane, care reprezintă de fapt baza deciziei de imputare, sunt arătate nişte sume reprezentând cheltuieli totale de hrănire, cazare, echipament şi soldă, fără a se face justificarea lor, fără a se arăta modul concret de calcul pe categorii de cheltuieli sau de actualizare cu indicele de inflaţie,fără a i se da posibilitatea reală şi necesară a verificării acurateţei şi justeţei acestor sume .
Menţionează, de asemenea, că de la calcul au fost scăzute zilele de vacanţă şi permisii, fără a se arăta care anume. De altfel, a mai precizat reclamantul că, în cursul Academiei, au fost perioade de decazarmare sau nealocare de drepturi despre care nu se face nici o precizare, fiind şi perioade în care nu a plecat în permisie sau învoire.
Arată că, nu i-a fost luată în seamă cererea sa de către Comisie de a i se dovedi sau de a-i da posibilitatea verificării justeţii şi corectitudinii calculului făcut de Academia de Poliţie, care preia sumele totale din nota de imputare comunicată, refăcând calculul privind suma ce mai rămâne de achitat proporţional cu timpul cât mai avea de efectuat din contract. Totodată, precizează reclamantul că nu contestă acest calcul, deoarece este clar că valoarea totală a şcolarizării se împarte la numărul de zile din contract, iar pentru a afla cât are de plată, cifra rezultată se înmulţeşte cu câte zile mai erau de efectuat din contract. Ceea ce contestă este însăşi valoarea totală a şcolarizării, calculată de Academia de Poliţie şi luată ca bază de calcul de Comisie, deoarece această sumă poate fi eronată, fie din cauza unei erori umane, fie din cauza inconsistenţei şi precarităţii evidenţelor logistice ale acestei instituţii.
În temeiul art. 115 C. proc. civ., pârâtul M.I.R.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din 5 noiembrie 2008, reclamantul B.S.G. şi-a precizat acţiunea, solicitând anularea celor 3 acte, respectiv: Hotărârea Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.I.R.A. din 25 august 2008, a Hotărârii Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul I.G.P.R. din 27 mai 2008 şi a Deciziei de Imputare a Comisiei de Cercetare Administrativă din cadrul I.G.P.R. din 8 aprilie 2008.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 236 din 12 noiembrie 2008, a admis, în parte, acţiunea precizată, a dispus anularea hotărârii nr. 78/2008 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.I.R.A. (în prezent M.A.I.), a hotărârii nr. 659578/2008 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul I.G.P.R. şi a deciziei de imputare emisă de Comisia de cercetare administrativă din cadrul I.G.P.R.
Totodată, a respins capetele de cerere privind recalcularea sumei reprezentând cheltuielile de şcolarizare suportate de M.I.R.A. şi punerea la dispoziţie a unui calcul real, pertinent şi verificabil, ca neîntemeiate.
Pentru a admite în parte acţiunea, instanţa de fond a reţinut că, actele administrative atacate trebuie anulate, întrucât, în cauză, din procesul verbal de cercetare administrativă şi din decizia de imputare, rezultă că nu au fost respectate prevederile art. 23 alin. (3) şi ale art. 37 din O.G. nr. 121/1998, în sensul că reclamantul nu a fost chemat şi ascultat, fiindu-i încălcat dreptul de a da explicaţii scrise şi de a prezenta probe în apărare.
În ceea ce priveşte celelalte capete de cerere, Curtea de Apel a reţinut că soluţia se impune, având în vedere că, prin anularea actelor administrative, urmează a fi reluată procedura privind cercetarea prealabilă.
Împotriva susmenţionatei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul M.I.R.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii, în întregime, ca neîntemeiată.
Recurentul a susţinut că, în mod greşit, instanţa a reţinut că intimatul – reclamant nu a fost citat în faza cercetării administrative, cu toate că, în raport cu obiectul cercetării, nu era obligatorie chemarea şi ascultarea celui în cauză, iar dreptul la apărare al intimatului – reclamant nu a fost încălcat, deoarece acesta a fost chemat, prin adresă, în faţa Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, şi ulterior, a fost legal citat la Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.I.R.A.. Mai mult, acesta s-a prezentat în faţa acestei din urmă comisii, la data de 6 august 2008, însă el nu a făcut dovada că s-ar fi adresat M.I.R.A. cu solicitarea de a lua cunoştinţă de modul de calcul al sumei imputate, care i-ar fi fost pus, atunci, la dispoziţie.
S-a mai susţinut şi argumentat legalitatea şi temeinicia actelor emise, care au avut drept cauză angajamentul încheiat în temeiul art. 9 din H.G. nr. 137/1991, în vigoare la acea dată.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu reglementările legale aplicabile, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999:
„În toate situaţiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea şi ascultarea celui în cauză, pentru explicaţii scrise şi prezentarea de probe în apărare”.
Din interpretarea gramaticală şi teleologică a prevederilor legale mai sus citate, rezultă natura imperativă a obligaţiei de citare a persoanei în cauză, în faza cercetării administrative, în toate cazurile.
Prin urmare, este greşită susţinerea recurentei, potrivit căreia, în raport cu obiectul cercetării administrative în cauză, nu era obligatorie chemarea şi ascultarea intimatului-reclamant în această etapă procedurală.
Nu poate fi primită nici aprecierea recurentului, în sensul că dreptul la apărare al reclamantului nu ar fi fost încălcat prin citarea şi prezentarea acestuia în ultima fază, respectiv în faţa Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul M.I.R.A., atâta timp cât , aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, cu încălcarea dispoziţiilor art. 23 alin. (3) şi art. 37 din O.G. nr. 121/1998, intimatul-reclamant nu a beneficiat de acest drept în faza cercetării administrative şi nici a contestaţiei în faţa Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, ambele desfăşurate la nivelul I.G.P.R.
Nesocotind aceste norme imperative de procedură, organele administrative au emis acte nelegale, care au produs părţii o vătămare, astfel încât soluţia de anulare a respectivelor acte este legală şi temeinică.
În raport cu dezlegarea dată cauzei cu privire la aspectele de procedură vizând emiterea actelor contestate, nu se mai impune analiza criticilor recurentului referitoare la aspectele de fond privind temeinicia actelor respective.
În raport cu toate cele expuse, Înalta Curte, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul M.A.I. împotriva sentinţei civile nr. 236 din 12 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5513/2009. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 732/2009. Contencios → |
|---|
