ICCJ. Decizia nr. 732/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 732/2009
Dosar nr. 1319/2/2009
Şedinţa publică din 11 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta D.C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, modificarea Ordinului ministrului justiţiei nr. 3237/ C/2007 cu privire la drepturile salariale cuvenite reclamantului şi obligarea la emiterea unui nou ordin prin aplicarea coeficientului 13,500 cu începere de la 1 ianuarie 2007.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta a arătat că a fost numită în funcţia de judecător stagiar la Judecătoria Mangalia la 1 septembrie 2007, iar în perioada martie 2001-octombrie 2005 a avut calitatea de avocat în cadrul Baroului Prahova.
Deşi avea trei ani vechime în magistratură, prin ordinul de salarizare i s-a stabilit coeficientul de multiplicare 9,00 în loc de 13,50, ceea ce contravine dispoziţiilor pct. 28 lit. a) din Anexa 1 la OUG nr. 27/2006.
Prin sentinţa civilă nr. 1764 din 10 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a respins acţiunea faţă de acest pârât.
Totodată, prin aceeaşi sentinţă, a fost admisă acţiunea reclamantei şi a fost anulat Ordinul ministrului justiţiei nr. 3237/C/ 2007 în ceea ce o priveşte pe reclamantă, pârâtul Ministerul Justiţiei fiind obligat să emită un nou ordin, prin care să dispună salarizarea recurentei în raport cu coeficientul de salarizare 13,500, cu începere de la 1 septembrie 2007.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile OUG nr. 27/2006 prevăd un indice de multiplicare 13,500 pentru judecătorii şi procurorii cu peste 3 ani vechime în magistratură, fără a se face distincţie între judecătorii stagiari şi cei definitivi.
Instanţa de fond a mai reţinut că interpretarea dată de Ministerul Justiţiei, în sensul că de coeficientul de multiplicare reglementat la pct. 28 din ordonanţa de urgenţă amintită beneficiază doar judecătorii şi procurorii definitivi, indiferent de vechimea acestora, este greşită, lipsind de aplicabilitate condiţia de vechime prevăzută.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a OUG nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor şi procurorilor, precum şi a Legii nr. 303/ 2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În acest sens, recurentul susţine că stabilirea coeficientului de 13,500 corespunzător unui judecător definitiv nu se poate face atâta timp cât acesta este numit prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii ca judecător stagiar; în această situaţie Ministerul Justiţiei nu poate opera decât modificările salariale care rezultă din documentaţia transmisă de Consiliul Superior al Magistraturii, în funcţie de statutul profesional al magistratului (judecător stagiar sau definitiv).
Un alt argument invocat de recurent este acela că, deşi în conformitate cu OUG nr. 27/2006 prin „vechime" în sensul lit. A pct. 28-31 şi lit. B, pct. 10-12 din anexă se înţelege vechimea în magistratură prevăzută la art. 86 din Legea nr. 303/2004 republicată, ordonanţa menţionată stabileşte în mod expres că aplicarea coeficientului prevăzut la lit. A pct. 28 se face după validarea examenului de capacitate, inclusiv în perioada prevăzută la art. 31 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 (perioada dintre data validării examenului de capacitate şi data intrării în vigoare a actului de numire de către Preşedintele României). De asemenea, acest coeficient se aplică şi judecătorilor şi procurorilor definitivi la data intrării în vigoare a OUG nr. 27/2006, cu o vechime mai mică de 3 ani şi care nu mai susţin examen de capacitate.
În concluzie, recurenta arată că deşi textul Anexei OUG nr. 27/2006 nu foloseşte sintagma „judecător stagiar", diferenţierea de salarizare între judecătorii stagiari şi cei definitivi este evidentă, din moment ce actul normativ menţionat impune condiţia validării examenului de capacitate sau condiţia încadrării ca judecător definitiv, pentru acordarea coeficientului de multiplicare 13,500.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3 alin. (1) din OUG nr. 27/2006, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii asistenţi au dreptul la o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanţelor sau parchetelor, cu funcţia deţinută şi cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86din Legea nr. 303/ 2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza valorii de referinţă sectorială şi a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din ordonanţă.
În cadrul Anexei, la lit. A coeficienţi de multiplicare, pct.28 se prevede coeficientul 13,500 pentru „judecător, procuror peste 3 ani vechime".
În acelaşi timp, la pct. 3 din Notă se prevede că „după validarea examenului de capacitate, inclusiv în perioada prevăzută la art. 31 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, judecătorilor şi procurorilor li se aplică coeficientul prevăzut la lit. A pct. 28. Acelaşi coeficient se aplică şi judecătorilor şi procurorilor definitivi la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cu o vechime mai mică de 3 ani".
Coroborând aceste texte de lege, Înalta Curte constată că aplicarea coeficientului de multiplicare prevăzut la lit. A pct. 28 este posibilă doar în cazul judecătorilor şi procurorilor definitivi, iar nu şi în cazul judecătorilor şi procurorilor stagiari, cum este cazul reclamantei-intimate, chiar dacă aceştia din urmă au o vechime în magistratură (în sensul art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată) de 3 ani.
Faţă de textele de lege citate, rezultă că în mod greşit instanţa de fond a recunoscut reclamantei-intimate dreptul de a beneficia de coeficientul de multiplicare 13,500 deşi aceasta este judecător stagiar, cu o vechime anterioară în avocatură.
În consecinţă, în baza art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, dispunând modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1764 din 10 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta D.C.M., ca neîntemeiată.
Menţine dispoziţia privind respingerea acţiunii faţă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5515/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2028/2009. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
