ICCJ. Decizia nr. 6168/2009. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6168/20 11
Dosar nr. 54831/97/2009
Şedinţa publică de la 20 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea adresată Tribunalului Hunedoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, Municipiul Deva prin Primar, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F.P. Hunedoara, a solicitat obligarea pârâţilor la dispunerea, respectiv la suplimentarea prevederilor subcapitolului 11.02.02 „Sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor” cu suma de 320.000 RON, respectiv 275.000 RON, sumă necesară finanţării ajutorului social aferent perioadei iulie - decembrie 2009 şi 45.000 RON pentru ajutorul de încălzire aferent lunilor noiembrie - decembrie 2009.
În motivarea cererii se arată că potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, fondurile necesare pentru plata ajutorului social se suportă din bugetele locale, integral din suma defalcată din unele venituri ale bugetului de stat.
Pentru că se înregistrează întârzieri în plata acestui ajutor, reclamanta a înaintat o adresă către D.G.F.P. Hunedoara, la 6 iulie 2009, prin care a solicitat suplimentarea bugetului cu 275.000 RON pentru ajutor social în perioada iulie - decembrie 2009 şi 45.000 RON, ajutor pentru încălzire aferent lunilor noiembrie şi decembrie 2009, dar s-a revenit la aceeaşi adresă şi în data de 22 septembrie 2009. Pentru că nu a primit nici de această dată un răspuns, s-a adresat instanţei.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 416/2001 şi nr. 273/2006.
Prin sentinţa nr. 904/CA/2010 din 16 iunie 2010 a Tribunalului Hunedoara a fost admisă acţiunea, obligate pârâtele la suplimentarea prevederilor subcapitolului 11.02.02 cu suma de 320.000 RON.
Recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F.P. Hunedoara împotriva acestei sentinţe a fost admis prin decizia nr. 1653/2010 din 21 septembrie 2010, a fost casată sentinţa şi trimisă cauza pentru judecare în fond de către instanţa competentă - Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu motivarea că sunt aplicabile prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi calitatea de pârât o are autoritatea centrală.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 54831/97/2009 la Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Reclamantul a depus o precizare a acţiunii şi a solicitat obligarea şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,1% pe zi până la data plăţii efective.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 39/F/CA/2011 din 9 februarie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea reclamantului, au fost obligate pârâtele să suplimenteze prevederile subcapitolului 11.02.02 cu suma de 320.000 RON din care 275.000 RON sumă necesară finanţării ajutorului social aferent perioadei iulie - decembrie 2009 şi 45.000 RON pentru ajutorul de încălzire aferent lunilor noiembrie - decembrie 2009. A fost respinsă în rest acţiunea reclamantului.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 8 Teza a II-a din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Analizând conduita pârâtelor cu privire la soluţionarea cererile reclamantei, instanţa a apreciat că aceasta se încadrează în categoria actelor administrative unilaterale asimilate în condiţiile art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 (calificat în această manieră de către instanţa de recurs).
Astfel, potrivit dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 cu modificările şi completările ulterioare aduse prin O.U.G. nr. 57/2009: „Fondurile necesare pentru plata ajutorului social se suportă din bugetele locale, integral din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat”.
Prin urmare, obligaţia stabilită în sarcina pârâtului Ministerul Finanţelor Publice - de a suporta şi, implicit, a suplimenta capitolul privitor la alocarea sumelor necesare plăţii ajutorului social (faţă de numărul mare al persoanelor care beneficiază de acest ajutor) este evidentă iar acesta trebuia să dea curs cererii formulată de reclamantă.
S-a arătat că de altfel, pârâta D.G.F.P. Hunedoara a recunoscut obligaţia care îi incumbă, însă arată că nu a primit niciun răspuns din partea Ministerului Finanţelor. Susţinerea sa nu este justificată însă de nici o probă, aceasta nedepunând la dosar dovada demersurilor realizate în sensul soluţionării cererii reclamantului, după cum nu a făcut dovada încunoştinţării acestuia despre soarta cererilor, deşi acest aspect a fost solicitat în mod expres şi cu ocazia rejudecării cauzei.
Pe de altă parte, s-a apreciat ca lipsită de relevanţă şi invocarea adresei din 18 noiembrie 2009 în condiţiile în care aceasta vizează o corespondenţă între Ministerul Administraţiei şi Internelor şi D.G.F.P. Hunedoara referitoare la alte sume iar demersurile invocate nu sunt de natură să exonereze pârâtele de obligaţiile ce le reveneau în mod direct, în baza legii.
Raportat la cele de mai sus, văzând şi disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanţa a considerat întemeiată cererea reclamantului privitoare la suplimentarea prevederilor subcapitolului 11.02.02 şi a admis-o, astfel cum a fost formulată.
În ce priveşte cererea de acordare a penalităţilor prevăzute de O.G. nr. 92/2003 aceasta a fost apreciată ca neîntemeiată, atâta timp cât ipoteza reglementată de acest act normativ nu este incidentă.
Regimul juridic al dobânzilor, în această materie este reglementat de art. 124 alin. (1) C. proc. fisc., text conform căruia pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Or aşa cum rezultă în mod evident, reclamantul nu are calitatea de contribuabil în acest raport juridic, care la rândul său nu are natura juridică de drept fiscal, sens în care textul mai sus citat nu poate fi incident.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs D.G.F.P. Hunedoara, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii reclamantului.
În motivele de recurs se arată că, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că la adresele din 6 iulie 2009 şi din 22 septembrie 2009 D.G.F.P. Hunedoara nu ar fi comunicat nici un răspuns deoarece la 24 iulie 2009 şi la 28 decembrie 2009 s-a comunicat faptul că suplimentarea bugetelor locale pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la unităţile administrativ-teritoriale se aprobă prin acte normative de rectificare bugetară.
În vederea soluţionării solicitării Primăriei Municipiului Deva, D.G.F.P. Hunedoara, la data de 25 septembrie 2009, a solicitat Ministerului Finanţelor Publice şi ulterior, Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobarea suplimentării bugetului cu suma de 20.687 RON pe anul 2009.
Ministerul Administraţiei şi Internelor a comunicat că şi Consiliul Judeţean Hunedoara şi Instituţia Prefectului Hunedoara au înaintat un proiect de hotărâre pentru alocarea sumei de 2.320 RON din Fondul de rezervă bugetară pe anul 2009 pentru echilibrarea bugetelor locale, adresă care trebuia luată în considerare pentru că ea face dovada că D.G.F.P. Hunedoara a întreprins demersuri pentru a soluţiona cererile Primăriei Deva.
S-a criticat şi faptul că instanţa de fond a reţinut că D.G.F.P. Hunedoara a recunoscut obligaţia care îi incumbă pentru că în întâmpinare s-a recunoscut că nu există posibilitatea de a soluţiona cererea, ceea ce nu echivalează cu o recunoaştere a obligaţiei.
Recurenta apreciază că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică întrucât s-a dispus obligarea instituţiilor pârâte fără a ţine seama că pentru o asemenea suplimentare este necesară elaborarea unor acte normative prin care să se rectifice prevederile bugetare, iar în aceste condiţii instanţa şi-a arogat atribuţii legislative, ceea ce contravine normelor de drept, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-au depus la dosar înscrisuri cu privire la răspunsurile comunicate de D.G.F.P. Hunedoara.
Intimatul Municipiul Deva a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente:
Reclamantul s-a adresat instanţei de contencios administrativ solicitând obligarea Ministerului Finanţelor Publice şi D.G.F.P. Hunedoara la suplimentarea unui subcapitol din prevederile bugetare cu sume necesare pentru plata ajutorului social şi ajutorului pentru încălzire.
Mai întâi, trebuie precizat că cererea nu a avut ca temei de drept nici un art. din Legea nr. 554/2004, ci Legea nr. 416/2001 şi Legea nr. 279/2006.
Instanţa de fond a soluţionat cauza apreciind că în speţă este în discuţie un act administrativ asimilat în condiţiile art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 „calificat în această manieră de instanţa de recurs”.
Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim este asimilat actului administrativ unilateral, iar conform art. 2 alin. (1) lit. i) din acelaşi act normativ, „refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere” este exprimarea explicită, cu exces de putere a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.
Reclamantul a chemat în judecată atât Ministerul Finanţelor Publice cât şi D.G.F.P. Hunedoara, dar, aşa cum chiar acesta recunoaşte în cererea adresată instanţei de fond, a solicitat suplimentarea prevederilor subcapitolului 11.02.02 prin două adrese (din 6 iulie 2009 şi din 22 septembrie 2009) către D.G.F.P. Hunedoara.
Cu toate că instanţa de fond invocă dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 nu a făcut referire la nici un refuz explicit prin care Ministerul Finanţelor Publice să fi comunicat Municipiului Deva de ce nu se dă curs solicitării acestora.
În faţa instanţei de recurs s-au depus mai multe înscrisuri din care rezultă că la solicitările înregistrate sub nr. 20505/2009 şi nr. 28029/2009 s-a comunicat un răspuns către reclamant de către D.G.F.P. Hunedoara prin care i s-a comunicat faptul că suplimentările pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate se aprobă prin acte normative de rectificare bugetară şi că solicitările au fost înaintate Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.
În adresa din 11 ianuarie 2010 emisă de D.G.F.P. Hunedoara s-a precizat chiar faptul că Ministerului Finanţelor Publice ar fi solicitat D.G.F.P. Hunedoara să se adreseze cu cererile de suplimentare unităţilor administrativ-teritoriale către Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru că acest minister analizează propunerile formulate de unităţile administrativ-teritoriale în vederea elaborării unui proiect de Hotărâre de Guvern pentru alocarea de sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.
În condiţiile în care reclamantul nu şi-a întemeiat în drept acţiunea adresată instanţei de fond pe vreo dispoziţie din Legea nr. 554/2004 dar pentru că instanţa de fond a considerat incidente dispoziţiile art. 2 alin. (2) lit. i) coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, instanţa de recurs va analiza dacă suntem sau nu în prezenţa unui refuz nejustificat din partea celor două autorităţi, respectiv D.G.F.P. Hunedoara şi Ministerul Finanţelor Publice de a soluţiona cererile adresate privind suplimentarea unui subcapitol din prevederile bugetare.
Înainte de a analiza caracterul justificat sau nejustificat al refuzului, trebuie să precizăm că atribuţiile Ministerului Finanţelor Publice sunt cele prevăzute în art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare şi în art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, iar direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene (aşa cum este şi D.G.F.P. Hunedoara) sunt instituţii publice cu personalitate juridică ce funcţionează în subordinea A.N.A.F., potrivit art. 2 din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea A.N.A.F., iar aceste ultime instituţii nu au atribuţii legate de elaborarea bugetului de stat sau de rectificările bugetare.
Referitor la „refuzul” de soluţionare al cererilor adresate D.G.F.P. Hunedoara se constată că nu suntem în prezenţa unui refuz nejustificat deoarece, mai întâi, această instituţie publică nu are atribuţii legate de suplimentarea prevederilor unor capitole din bugetele alocate unor ordonatori de credite, aşa cum cere reclamantul Municipiul Deva.
În al doilea rând, cererile adresate de reclamant pentru suplimentarea bugetului pe anul 2009 pentru anumite subcapitole au fost înaintate Ministerului Finanţelor Publice (conform adreselor depuse în faţa instanţei) sau Ministerului Administraţiei şi Internelor şi chiar au comunicat răspuns în acest sens către reclamant, precizând că suplimentarea nu se poate face decât prin acte normative de rectificare bugetară.
În privinţa refuzului Ministerul Finanţelor Publice de a suplimenta bugetul reclamantului pe anul 2009 la un subcapitol, instanţa de fond a considerat că Ministerul Finanţelor Publice îi revine obligaţia potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 de a suporta şi implicit, de a suplimenta capitolul privitor la alocarea sumelor necesare plăţii ajutorului social, însă aceste susţineri nu ţin seama nici de dispoziţiile legale invocate şi nici de alte prevederi legale incidente în cauză.
Este adevărat că potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 cu modificările şi completările ulterioare, „Fondurile necesare pentru plata ajutorului social se suportă din bugetele locale, integral din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat”.
Însă, în raport de prevederile Legii nr. 500/2002 şi în H.G. nr. 34/2009, Ministerul Finanţelor Publice, care este un organ de specializare al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului care aplică strategia şi Programul de guvernare în domeniul finanţelor publice şi administrează finanţele publice, are atribuţii legate de elaborarea proiectului de buget de stat, al legii bugetului de stat, dar şi a legilor de rectificare a bugetului de stat şi este autoritatea publică ce repartizează pe trimestre veniturile şi cheltuielile bugetare aşa cum sunt prevăzute în legea bugetului de stat pe anul respectiv.
Faptul că Ministerul Finanţelor Publice are aceste atribuţii şi este cel care urmăreşte execuţia bugetului de stat nu înseamnă că el este cel care poate suplimenta plata unor sume ce au fost alocate în cadrul unor capitole sau subcapitole bugetare pentru anumiţi ordonatori de credite pentru că veniturile şi cheltuielile bugetare se aprobă prin legea bugetului de stat care este anuală şi care pot fi rectificate, tot prin lege, conform prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice.
Ministerul Finanţelor Publice administrează bugetul de stat şi repartizează, potrivit legii bugetului de stat, ordonatorilor de credite sumele ce pot fi cheltuite într-un an, iar în cazul în care sumele sunt insuficiente este necesară o lege de rectificare a bugetului, dar legea este adoptată de Parlament, chiar dacă proiectul legii poate fi iniţiat de acest minister.
Reclamantul Municipiul Deva a solicitat obligarea Ministerului Finanţelor Publice la suplimentarea unui subcapitol al bugetului alocat pe anul 2009, iar instanţa de fond a obligat la aceasta fără a analiza dacă Ministerul Finanţelor Publice poate face acest lucru în lipsa unor legi de rectificare bugetară, astfel că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu interpretarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate, pentru că nu s-a dovedit refuzul nejustificat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de D.G.F.P. a judeţului Hunedoara în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 39/F/CA/2011 din 9 februarie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului Municipiul Deva prin primar, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3833/2009. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3381/2009. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
