ICCJ. Decizia nr. 1130/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1130/2010
Dosar nr. 6415.1/30/2007
Şedinţa publică din 2 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe.
1.1. Primul ciclu procesual
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 177 din 22 iulie 2008 a respins ca rămasă fără obiect acţiunea formulată de reclamantul M.G.D., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu handicap şi Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi Bucureşti, având ca obiect solicitarea de anulare a Deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 6217 din 23 iulie 2007 şi obligarea pârâtelor la încadrarea sa în grad de handicap grav.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin certificatul de handicap nr. 3837 din 17 mai 2007 reclamantul a fost încadrat în grad accentuat de handicap, încadrare menţinută şi prin Decizia nr. 6217 din 23 iulie 2007, de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva certificatului nr. 3837 din 17 mai 2007. Constatând însă că valabilitatea deciziei nr. 6217 din 23 iulie 2007 este de numai 12 luni, termenul de revizuire fiind stabilit pentru luna mai 2008, în raport de data soluţionării acţiunii, instanţa de fond a respins ca rămasă fără obiect acţiunea de faţă, reţinând că soluţia se impune întrucât nu pot fi examinate decât actele producătoare de efecte juridice, cerinţă legală ce nu mai este îndeplinită de actul administrativ contestat ce şi-a pierdut valabilitatea la data de 17 mai 2008.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul M.G.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 5190 din 3 februarie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de M.G.D. împotriva sentinţei nr. 177 din 22 iulie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Înalta Curte a reţinut că actul administrativ atacat a produs efecte juridice, posibil generatoare de vătămări ale drepturilor sau intereselor legitime ale reclamantului, impunându-se cercetarea legalităţii actului contestat raportat la data emiterii sau adoptării sale, actul producând efecte juridice cât a fost în vigoare, şi care, potenţial, nu au dispărut prin simpla expirare a termenului de valabilitate a actului contestat.
1.2. Al doilea ciclu procesual
În fond după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 6115.1/30/2007.
Prin sentinţa nr. 309 din 19 octombrie 2009, Curtea de Apel Timişoara a admis acţiunea formulată de reclamantul M.G.D., a dispus anularea deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 6217 din 23 iulie 2007 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi şi a obligat această pârâtă la emiterea către reclamant a unei decizii de încadrare în gradul de handicap grav.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a constatat că acţiunea reclamantului este întemeiată, iar Decizia de încadrare în grad de handicap accentuat, nr. 6217 din 23 iulie 2007 este nelegală. A reţinut prima instanţă şi că susţinerile pârâtei din cuprinsul întâmpinării potrivit cărora din documentaţia medicală depusă de reclamant nu rezultă o întârziere mentală sau profundă care să justifice încadrarea în gradul de handicap grav şi nici existenţa unor tulburări comportamentale cu risc sau a unor crize epileptice care să pună în pericol viaţa pacientului, sunt infirmate în cauză de certificatele de încadrare în grad de handicap emise la 11 septembrie 2008 şi respectiv 05 februarie 2009 care confirmă o deficienţă funcţională gravă a reclamantului.
2. Motivele de recurs prezentate de recurentul-reclamant
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond în termen legal a declarat recurs reclamantul M.G.D.
A fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia s-a susţinut de către recurent că deşi prin sentinţa atacată s-a admis acţiunea pe care a formulat-o, instanţa de rejudecare nu a cercetat şi nu s-a pronunţat pe aspectul acordării unor sume de bani la care era îndreptăţit, inclusiv cele cuvenite pentru însoţitor, după cum nu a precizat în ce măsură acestea ar putea fi solicitate pe calea unei acţiuni separate.
3. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Recursul nu este fondat.
Analizând prezentul recurs prin prisma motivelor invocate, a prevederilor art. 3041 C. proc. civ. şi faţă de prevederile legale aplicabile, Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate care să justifice fie casarea, fie modificarea hotărârii atacate, în considerarea celor în continuare arătate.
Reţinând cu precădere împrejurarea că prin hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs, pronunţată în fond după rejudecare, a fost admisă solicitarea recurentului-reclamant în sensul anulării deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 6217 din 23 iulie 2007 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi, pe care a şi obligat-o la emiterea unei decizii de încadrare în gradul de handicap grav, Înalta Curte constată, pe de-o parte, că au fost pe deplin respectate îndrumările cuprinse în Decizia de casare iar pe de alta că reclamantului-recurent i-a fost admisă acţiunea astfel cum a fost formulată.
Nu este fondată critica referitoare la nepronunţarea instanţei cu privire la eventuale despăgubiri, respectiv plata unor sume de bani, câtă vreme instanţa nu a fost investită în niciunul din ciclurile procesuale parcurse cu o cerere expresă în acest sens, din partea reclamantului.
Soluţionând cauza, în limitele şi în cadrul procesual ce a fost determinat chiar de reclamant, instanţa de rejudecare nu se putea pronunţa asupra unor aşa-zise pretenţii băneşti, în lipsa unui capăt de acţiune în acest sens.
În fine, după cum s-a indicat de altfel şi în hotărârea atacată şi s-a menţionat şi în cuprinsul întâmpinării depuse în recurs de către autoritatea intimată, admiterea acţiunii reclamantului-recurent în sensul obligării autorităţii intimate de încadrare în gradul de handicap grav implică şi consecinţele ce decurg dintr-o astfel de încadrare, urmând a fi astfel individualizate, potrivit susţinerilor intimatei (fila 11 dosar recurs) şi eventualele drepturi băneşti aferente, de către Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, în conformitate cu prevederile art. 57 din Legea nr. 448/2006, republicată.
Faţă de toate cele mai sus arătate se va respinge ca nefondat prezentul recurs, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.G.D. împotriva sentinţei nr. 309 din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1128/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1138/2010. Contencios → |
|---|
