ICCJ. Decizia nr. 1187/2010. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1187/2010
Dosar nr. 1722/33/200.
Şedinţa publică din 3 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată reclamanta Primăria comunei Coroieni a solicitat în contradictoriu cu SC I.M.I., SC C.C. SRL Negreşti a solicitat instanţei modificarea deciziei nr. 4553/C8/4777, 5434 din data de 09 septembrie 2009 dată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiei, în sensul menţinerii procedurii de achiziţie publică, iar în subsidiar doar anularea raportului procedurii de atribuire a procesului verbal nr. 1136 din 31 iulie 2009 şi obligarea sa la reluarea licitaţiei de la etapa verificării scrisorilor de garanţie bancară având în vedere că declanşarea unei noi proceduri ca urmare a menţinerii deciziei atacate ar presupune cheltuieli deloc neglijabile şi timp pe care nu îl are ţinând cont că se apropie sezonul rece şi încheierea anului financiar riscând să piardă parte din suma alocată achiziţiei publice.
În susţinerea celor solicitate s-a arătat că s-a aplicat procedura întocmai respectându-se faţă de toţi participanţii la licitaţie principiile nediscriminatorii şi al tratamentului legal aşa cum sunt ele definite la art. 2 din OUG nr. 34/2006 precum şi în prevederile art. 8, art. 11 şi art. 33 alin. (3) din HG nr. 925/2006 cu atât mai mult cu cât la licitaţie au fost prezenţi şapte ofertanţi. Astfel, se arată că prin documentaţia de atribuire s-a prevăzut formularul tipizat nr.4 pentru scrisoarea de garanţie bancară, formular care prin forma sa nu a fost respectat de către contestatoare şi prin urmare având în vedere dispoziţiile imperative prevăzute de art. 33 alin. (39) lit. b) din HG nr. 925/2006 oferta a fost respinsă ca neconformă şi nedeschisă. Scrisoarea de garanţie bancară depusă de către SC I.M.I.SA emisă de B.R.D.G. nu respecta întocmai formularul 4 conţinând elemente suplimentare, cu toate că aşa cum recunoaşte şi banca prin adresa nr. 185/a din 05 august 2009 se putea emite o scrisoare conformă, cu textul suplimentar eliminat, fapt care ar fi permis deschiderea ofertei contestatoarei fără a exista obiecţiuni din partea celorlalţi ofertanţi prezenţi. Practic dacă s-a fi acceptat scrisoarea de garanţie în forma prezentată s-ar fi încălcat aceleaşi principii, în raport cu ceilalţi ofertanţi şi, pentru a se respecta întocmai procedura legală, licitaţia s-a desfăşurat în condiţii de perfectă transparenţă şi legalitate interesul său fiind ca lucrarea să fie executată cu respectarea proiectului de execuţie, cu încadrarea în bugetul alocat în cel mai scurt timp posibil pe considerentul că inundaţiile produse pe pârâul Valea Mare sunt devastatoare pentru locuitorii din zonă.
Prin sentinţa civilă nr. 3097 din 2 decembrie 2009 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de Primăria comunei Coroieni.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că procedura este considerată afectată când în modul de aplicare a acesteia se constată omisiuni care au ca efect încălcarea principiilor, omisiunii care pot consta în necuprinderea unor specificaţii clare şi explicite.
Astfel spus doar în condiţiile unor informaţii corecte se poate asigura respectarea principiilor tratamentului egal, nediscriminării, proporţionalităţii.
Informaţia generică din documentaţia de achiziţie nu este în măsură să definească suficient de clar în ce ar consta solicitarea sau sancţiunea. O cerinţă corectă clară face posibilă depunerea mai multor oferte, acceptarea ca fiind conforme ajungându-se astfel la o alegere corespunzătoare în măsura să eficientizeze utilizarea fondurilor şi în concordanţă cu respectarea principiilor cerute. Prin documentaţia de atribuire autoritatea a stabilit că ofertantul trebuie să prezinte garanţia de participare în conformitate cu prevederile referitoare la cuantumul şi forma de prezentare a acestuia aşa cum sunt precizate în fişa de date a achiziţiei.
În acest act s-a stabilit ca forma de constituire a garanţiei acceptată să fie scrisoarea de garanţie bancară şi aceasta să fie prezentată conform formularului 4.
Formularul 4 stabilit de autoritate, în sensul menţiunilor ce trebuie să le conţină scrisoarea de garanţie, cuprinde date privind denumirea, identificarea băncii ofertantului autorităţii contractante, denumirea contractului, valabilitatea garanţiei, data , semnătura autorizată.
Instanţa a mai reţinut că informaţiile prezentate prin documentaţia de atribuire au creat aşa cum s-a arătat dubii înţelegându-se că doar în lipsa documentelor se aplică sancţiunea descalificării.
Astfel, dacă s-au depus de către mai mulţi ofertanţi scrisori de garanţie ce conţin aceleaşi date cerute prin formularul tipizat, o ofertă pentru că este prezentată scrisoarea pe formular 4 tipizat să fie conformă, calificată iar altă ofertă pentru că este prezentată scrisoarea pe un alt format să fie descalificată. O atare situaţie dat fiind conţinutul identic duce la neaplicarea unui tratament egal în condiţiile în care sancţiunea cerută prin documentaţie se cere doar pentru lipsă document şi nu pentru depunerea acestuia dar într-o altă formă.
Împotriva acestei hotărâri Primăria comunei Coroieni a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înainte de a examina motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia invocată, din oficiu, constată că recursul este inadmisibil.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În cauza de faţă reclamantul a formulat plângere împotriva deciziei pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor potrivit OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică.
Potrivit art. 283 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 instanţa competentă să soluţioneze plângerea formulată împotriva deciziei pronunţată de Consiliu este curtea de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Conform art. 285 alin. (5) din acelaşi act normativ - hotărârea pronunţată de instanţă este definitivă şi irevocabilă.
Din interpretarea logico-juridică a acestor texte de lege rezultă că, în cauză, împotriva hotărârii pronunţate de curtea de apel nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.
Astfel fiind, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 285 alin. (5) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Primăria comunei Coroieni, împotriva deciziei nr. 3097 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1138/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1198/2010. Contencios → |
---|