ICCJ. Decizia nr. 1198/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1198/2010
Dosar nr. 525/64/200.
Şedinţa publică din 3 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată reclamanta SC C. SRL Braşov a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului Bucureşti, suspendarea executării şi anularea Deciziei nr. 738 din 09 iulie 2009 emisă de pârât, decizie prin care Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune MIX 2, aparţinând radiodifuzorului SC C. SRL, cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru că în data de 18 iunie 2009, în emisiunea informativă Ştirile MIX TV difuzată la orele 20.00, 21.00 şi 23.00 a fost prezentat un reportaj despre care reprezentanţii CNA susţin că este publicitate pentru produsele cu destinaţie sexuală, publicitate care este interzisă de prevederile Codului Audiovizual, fiind încălcate prevederile art. 23 alin. (1) raportat la art. 18 lit. f) precum şi art. 25 alin. (1) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin Încheierea nr. 12 august 2009 Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea reclamantei privind suspendarea deciziei contestate.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că suspendarea executării unui act administrativ este o situaţie de excepţie, care poate interveni numai atunci când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cuprinse in art. 14 din Legea nr. 554/2004 modificată, respectiv în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, aşa cum sunt ele definite în art. 2 lit. ş) şi lit. t) din aceeaşi lege.
Astfel, cazul bine justificat reprezintă împrejurarea legată de starea de fapt şi de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, în timp ce paguba iminentă reprezintă, în viziunea legii, prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
In cauza dedusă judecăţii, instanţa de fond a constatat că nu au fost făcute dovezi referitoare la îndeplinirea condiţiilor cumulative cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ.
Se reţine că din dosarul cauzei nu rezultă dovezi concludente de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ contestat.
De asemenea, referitor la paguba iminentă, se reţine că legea nu permite instanţei să judece numai pe raţionamente bazate pe situaţia generată de criză, fiind necesare probe care să susţină cererea de suspendare ori, în cauză, acestea lipsesc.
Împotriva acestei încheieri reclamanta SC C. SRL Braşov a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 3041 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin cererea de recurs se aduc critici sentinţei recurate în sensul că greşit s-a apreciat de prima instanţă cu privire la neîndeplinirea cerinţei referitoare la „cazul bine justificat" deoarece este suficientă îndoiala asupra legalităţii actului, astfel încât să fie justificată suspendarea executării actului menţionat.
În opinia recurentei – reclamante, în contextul actual al recesiunii economice, executarea silită a amenzii de 10.000 lei îi creează dificultăţi întrucât sumele de bani de care dispune îi sunt necesare pentru acoperirea cheltuielilor pentru desfăşurarea activităţii, astfel că îndeplinirea condiţiei referitoare la „paguba iminentă" este evidentă.
Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea Deciziei nr. 738/2009.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente cât şi prin prisma dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., constată că acesta este nefondat.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art.7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de art. 14 alin. (1) menţionat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.
Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Or, în speţă, motivele invocate de recurenta-reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ , ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii. În lipsa unor dovezi în acest sens, susţinerile şi argumentele societăţii comerciale recurente nu pot fi reţinute.
Cât priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, Înalta Curte constată, de asemenea, că argumentele reţinute în sentinţa atacată sunt corecte, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.
Recurenta-reclamantă nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.
Mai mult, în cazul actelor administrative prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată prin simpla susţinere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.
În concluzie, în raport de cele reţinute mai sus, instanţa de fond a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ în cauză.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza II, C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C. SRL împotriva încheierii din 12 august 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1187/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1199/2010. Contencios → |
|---|
