ICCJ. Decizia nr. 1193/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1193/2010
Dosar nr. 875/59/2009
Şedinţa publică din 3 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş - Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Timiş - Activitatea de Inspecţie Fiscală Timiş solicitând, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării deciziei de impunere fiscală nr. 268 din 19 iunie 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală din 17 iunie 2009 emise de pârâtă privind suma de 603.291 RON, cu titlu de impunere fiscală.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că împotriva impunerii fiscale a formulat contestaţie conform art. 205-207 C. proCod Fiscal şi, ulterior, pârâta a trecut la executarea silită împotriva societăţii emiţând somaţia nr. 35/35/1/2009/1100 cu termen de achitare de 15 zile.
Prin sentinţa civilă nr. 237 din 22 septembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantei şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere fiscală nr. 268 din 19iunie 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală din 17 iunie 2009 emise de pârâtă privind obligarea reclamantei de a plăti debitul de 603.291 RON, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că suspendarea actelor administrative, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, apare ca o situaţie de excepţie, care poate fi de drept, când legea o prevede [ex. art. 123 alin. (1) final din Constituţie], sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.
În cauza de faţă s-a constatat că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care permit suspendarea executării actelor administrative în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7 din lege, a autorităţii publice, până la pronunţarea instanţei de fond.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta a formulat contestaţie în procedura prealabilă instituită de Codul de procedură fiscală şi că potrivit somaţiei de plată nr. 35/35/1/2009/1100 pârâta a informat-o că s-a început executarea silită împotriva acesteia, pentru debitul în sumă de 603.291 RON. Astfel, este demonstrată iminenţa procedurii unui prejudiciu faţă de reclamantă prin faptul că această executare se răsfrânge asupra obligaţiilor salariale şi a contractelor în derulare.
În privinţa cazului bine justificat, definit prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca o serie de împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, instanţa de fond a apreciat ca îndeplinită această condiţie în contextul în care în conţinutul contestaţiei formulate în procedura prealabilă reclamanta a invocat aspecte ce vizează încălcarea unor dispoziţii legale cu caracter fiscal, prin actele de impunere fiscale atacate, şi care urmează a fi cenzurate de instanţă.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, se aduc critici sentinţei recurate în sensul că instanţa de fond a reţinut fără temei că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, deşi nu s-a făcut dovada existenţei unui caz bine justificat şi nici a iminenţei producerii unei pagube.
Se susţine şi faptul că reclamanta trebuia să achite o cauţiune de 20% din cuantumul sumei contestate, conform art. 215 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a susţinut că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi a solicitat respingerea recursului întrucât recurenta nu a prezentat niciun argument suplimentar faţă de cele invocate în faţa primei instanţei, care le-a apreciat neîntemeiate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care se află la dosarul cauzei de dispoziţiile legale incidente, cât şi de prevederile art. 3041 C. proc. civ., apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse.
Este adevărat că actul administrativ fiscal a cărei suspendare s-a solicitat are caracter executoriu pentru că este prezumată legalitatea sa, însă executarea acestuia poate fi suspendată, în mod excepţional, în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 215 alin. (2) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, când se constată existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
În mod corect instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiţia iminenţei unei pagube, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, întrucât din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că intimata-reclamantă are un număr de 94 salariaţi şi are contracte în derulare, astfel că executarea actului a cărui suspendare a executării se solicită ar afecta grav activitatea societăţii comerciale, putând chiar conduce la intrarea în faliment.
În consens cu instanţa de fond, se reţine ca fiind îndeplinită şi condiţia referitoare la existenţa cazului bine justificat astfel cum este definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
De altfel, măsura dispusă în cauza de faţă este în acord şi cu Recomandarea nr. R (89) 8 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
În cuprinsul acesteia se arată că executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor juridice, în anumite circumstanţe un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului.
De asemenea, intimata-reclamantă a plătit şi cauţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) din OG nr. 92/2003.
Având în vedere aceste considerente, se apreciază că nu poate fi reţinută situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea primei instanţe fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş împotriva sentinţei civile nr. 273 din 22 septembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1189/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1208/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
