ICCJ. Decizia nr. 1208/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1208/2010
Dosar nr. 1474/1/2009
Şedinţa publică din 3 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 1186 din 11 noiembrie 2008, pe baza selecţiei candidaturilor depuse, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus numirea în funcţia de inspector în cadrul Inspecţiei Judiciare – Serviciul de inspecţie judiciară pentru procurori de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii, începând cu data de 1 decembrie 2008 a recurentei B.R.M., prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.
Ca urmare a numirii în funcţia de inspector, prin hotărârea nr. 334 din 27 noiembrie 2008 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus detaşarea acesteia la Consiliul Superior al Magistraturii, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 1 decembrie 2008.
Prin hotărârea nr. 210 din 5 februarie 2009, în baza propunerii de revocare cuprinsă în nota nr. 3683/1154/2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus revocarea recurentei din funcţia de inspector în cadrul Inspecţiei Judiciare de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii – Serviciul de inspecţie judiciară pentru procurori, cu începere de la data de 5 februarie 2009.
La emiterea hotărârii de revocare, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere cererea formulată de recurentă la data de 30 ianuarie 2009 pentru eliberarea din funcţie prin pensionare şi s-a apreciat, faţă de perioada foarte scurtă de timp de la data numirii în funcţia de inspector şi data cererii de pensionare, precum şi faţă de diferenţa de drepturi de pensie între cele două funcţii, că funcţia de inspector a fost folosită pentru dobândirea unui cuantum superior al pensiei de serviciu, corespunzător funcţiei de inspector.
Situaţia care a determinat crearea unui drept în beneficiul recurentei a fost considerată ca o încălcare a dispoziţiilor art. 57 din Constituţie, republicată, şi art. 723 C. proc. civ., conform cărora drepturile prevăzute de lege trebuie exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
În lipsa unei reglementări exprese a legii, s-a apreciat că, potrivit principiului simetriei actelor juridice, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate dispune atât numirea, cât şi revocarea din funcţia de inspector, în conformitate cu dispoziţiile art. 61 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată.
Împotriva hotărârii nr. 210 din 5 februarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în baza dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, a formulat recurs recurenta B.R.M. şi a solicitat anularea hotărârii ca netemeinică şi nelegală.
În motivarea recursului, s-a invocat nelegalitatea hotărârii atacate pentru lipsa de temei legal a măsurii de revocare din funcţia de inspector, învederându-se că Legea nr. 317/2004 a prevăzut această măsură exclusiv pentru membrii aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii şi pentru funcţiile de conducere din cadrul instanţelor şi parchetelor, iar nu pentru funcţii de natura celei deţinută de recurentă.
Nulitatea hotărârii recurate a fost invocată şi pentru încălcarea dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, care prevăd că hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în plen şi în secţii, se iau prin vot direct şi secret şi se motivează.
Recurenta a susţinut că măsura de revocare a sa din funcţie nu a fost motivată în fapt şi în drept, cuprinzând numai trimiteri la dispoziţiile art. 57 din Constituţie şi art. 723 C. proc. civ., care nu reprezintă o motivare în drept a hotărârii, fiind inaplicabile în situaţia specială a revocării unui inspector din cadrul Inspecţiei Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii.
Recurenta a mai arătat că şi în ipoteza asimilării funcţiei de inspector judiciar cu o funcţie de conducere, hotărârea adoptată de intimat este nelegală, pentru că nu a fost urmată procedura obligatorie reglementată de art. 211 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Superior al Magistraturii pentru revocarea judecătorilor şi procurorilor din funcţiile de conducere. În acest sens, recurenta a precizat că nu a fost citată şi nu a avut posibilitatea de a formula apărări sau de a depune obiecţii, astfel cum prevăd normele speciale incidente în procedura de revocare a judecătorilor şi procurorilor care ocupă funcţii de conducere. De asemenea, s-a arătat că au fost încălcate dispoziţiile art. 29 alin. (10) din Legea nr. 317/2004, republicată, dat fiind că nu a fost publicată niciodată o ordine de zi a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în care să fie înregistrată discutarea propunerii de revocare a sa din funcţia de inspector judiciar.
Prin hotărârea dedusă judecăţii, recurenta a susţinut că i-a fost vătămat un drept recunoscut de lege şi anume, dreptul prevăzut de art. 82 alin. (2) din Legea nr . 303/2004, republicată, de a beneficia de pensia de serviciu de magistrat.
Recurenta a criticat şi considerentele hotărârii atacate privind cuantumul mărit al pensiei cuvenite pentru funcţia de inspector judiciar, arătând că acestea nu corespund situaţiei de fapt, pentru că veniturile obţinute în funcţia de prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, cu grad de procuror de parchet de curte de apel sunt superioare celor realizate în funcţia de inspector.
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii nr. 210 din 5 februarie 2009, prin care s-a apreciat corect că recurenta s-a plasat într-o situaţie care a determinat crearea unui drept în beneficiul său, respectiv dobândirea unui cuantum mult mărit al pensiei de serviciu, pe care a solicitat-o la doar o lună de la numirea în funcţie.
Intimatul a invocat şi lipsa de interes în formularea recursului faţă de hotărârea nr. 511 din 19 martie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a propus Preşedintelui României eliberarea din funcţie a recurentei prin pensionare, precum şi faţă de Decretul Preşedintelui României nr. 655 din 24 aprilie 2009, publicat în M. Of. al României, partea I, nr. 275/28.04.2009, prin care recurenta a fost eliberată din funcţia de prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, ca urmare a pensionării.
Sesizată în procedura judiciară specială prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată şi examinând cauza sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs şi va anula hotărârea nr. 210 din 5 februarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru următoarele considerente:
Hotărârea nr. 210 din 5 februarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care recurenta B.R.M. a fost revocată din funcţia de inspector judiciar este lipsită de temei legal, pentru că măsura dispusă nu este prevăzută în actele normative care reglementează această funcţie de execuţie din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii.
De altfel, chiar în nota nr. 3683/1154 din 5 februarie 2009, prin care s-a propus revocarea recurentei din funcţia de inspector judiciar, s-a menţionat că, din analiza dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 317/2004, republicată, rezultă că funcţia respectivă nu este identificată cu funcţiile de conducere prevăzute expres în Legea nr. 303/2004 şi a căror exercitare defectuoasă poate determina revocarea.
Lipsa de temei legal a măsurii revocării din funcţia de inspector judiciar nu poate fi suplinită prin aplicarea principiului simetriei actelor juridice, reţinut ca argument de drept în considerentele hotărârii atacate.
Acest principiu se referă la atribuţiile autorităţii publice de a emite actele de numire şi de încetare a raporturilor de funcţie, care însă nu au fost deduse judecăţii în prezenta cauză, fiind contestată încetarea acestor raporturi printr-o altă modalitate decât cea prevăzută de lege şi anume, prin măsura revocării.
Astfel, se reţine că recurenta nu a invocat necompetenţa intimatului de a emite actul atacat, contestând încetarea funcţiei exercitate prin revocare, măsură prevăzută de Legea nr. 303/2004 în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a unei funcţii de conducere.
Atribuţiile inspecţiei judiciare de a exercita activităţi de coordonare şi control au fost greşit considerate de către intimat ca fiind similare celor prevăzute pentru funcţiile de conducere şi nu există temei pentru aplicarea aceluiaşi regim juridic, cu atât mai mult cu cât şi procedura de selecţie şi de numire este diferită.
De asemenea, intimatul nu a avut în vedere că, chiar dacă funcţia de inspector judiciar ar fi asimilată funcţiei de conducere, revocarea reprezintă o sancţiune, pentru care avea obligaţia să urmeze procedura prealabilă prevăzută de art. 44 şi urm. din Legea nr. 317/2004, republicată, şi art. 21 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii.
Dispoziţiile art. 57 din Constituţie şi art. 723 C. proc. civ. au fost greşit indicate ca temei juridic al măsurii dispuse, în condiţiile în care acestea nu reglementează posibilitatea revocării din funcţia de inspector judiciar şi nu s-a constatat exercitarea cu rea-credinţă de către recurentă a unui drept sau libertăţi constituţionale ori a unui drept procedural.
Nici din cuprinsul actului atacat nu rezultă dreptul considerat a fi fost exercitat în mod abuziv de către recurentă, ceea ce reprezintă o încălcare a obligaţiei de motivare a hotărârii, prevăzută de art. 29 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată.
Necesitatea motivării în fapt şi în drept a actului dedus judecăţii este consecinţa directă a măsurii individuale defavorabile aplicată recurentei, care reprezintă o sancţiune prin efectele produse asupra carierei profesionale.
Concluzia intimatului privind beneficiul obţinut de recurentă printr-un cuantum superior al pensiei, corespunzător funcţiei de inspector judiciar, a fost preluată din nota nr. 3683/1154 din 5 februarie 2009, fără a se întemeia pe un calcul efectiv al drepturilor de pensie cuvenite în raport de funcţia deţinută la data încetării activităţii.
În consecinţă, nu au fost dovedite susţinerile intimatului privind existenţa abuzului de drept, prin beneficiul obţinerii unei pensii de serviciu majorate faţă de aceea cuvenită recurentei pentru funcţia deţinută anterior detaşării la inspecţia judiciară de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii.
Apărarea intimatului privind lipsa de interes a prezentului recurs urmează să fie respinsă, întrucât s-a întemeiat pe elemente de fapt ulterioare hotărârii atacate, iar controlul de legalitate se exercită în raport de situaţia de fapt şi dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii actului administrativ.
Această apărare se dovedeşte a fi nefondată şi faţă de interesul legitim justificat de recurentă pentru anularea hotărârii care afectează în mod real cariera sa profesională, cu privire la funcţia deţinută la data încetării activităţii de magistrat.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta B.R.M. şi pe cale de consecinţă, va anula hotărârea nr. 210 din 5 februarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.R.M., împotriva hotărârii nr. 210 din 5 februarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Anulează hotărârea nr. 210 din 5 februarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1193/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1211/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
