ICCJ. Decizia nr. 1282/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1282/20 11
Dosar nr. 3740/2/2010
Şedinţa publică de la 3 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii. Hotărârea instanţei de fond.
1.1. Prin sentinţa nr. 3003 din 22 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul R.G.D., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale, prin care solicita suspendarea notei întocmite de Direcţia Resurse Umane şi Direcţia Execuţie Bugetară prin care a fost privat de dreptul de a primi al treisprezecelea salariu. Prin aceeaşi sentinţă, au fost respinse excepţiile inadmisibilităţii şi prematurităţii acţiunii, invocate de pârâtă.
1.2. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
1.2.1. Cu privire la excepţii.
Nota din 03 februarie 2010, aprobată de Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale constituie un act administrativ, fiind vorba de un act privitor la funcţia publică, iar contestarea acestuia făcându-se la instanţa de contencios administrativ nu doar în baza Legii nr. 554/2004, ci şi în baza Legii nr. 188/1999.
Reclamantul a formulat o plângere prealabilă, fiind nerelevant faptul că nu a aşteptat comunicarea răspunsului, observându-se că, până la data pronunţării, aceasta nu a fost soluţionată favorabil.
1.2.2. Pe fondul cauzei.
Prima instanţă a reţinut că neacordarea celui de-al treisprezecelea salariu a fost determinată de existenţa unui ordin de sancţionare, respectiv ordinul nr. 1492 din 14 decembrie 2009, reclamantul nefăcând dovada că acest ordin a fost anulat sau suspendat de instanţa de judecată, astfel încât actul respectiv se bucura, la momentul întocmirii notei contestate, de prezumţia de legalitate.
Or, se arată în considerentele sentinţei atacate, potrivit art. 25 alin. (3) din Legea nr. 330/2009, „Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfăşurat activităţi profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârşit abateri pentru care au fost sancţionate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcţie pentru fapte imputabile lor”.
Cât priveşte sentinţa nr. 3960/2009, invocată de reclamant, instanţa de judecată a reţinut că aceasta se referă la anularea unui alt ordin, respectiv ordinul nr. 674 din 21 mai 2009, iar, în măsura în care există legătură între acest ordin şi ordinul de sancţionare, reclamantul este obligat să solicite instanţei anularea ordinului de sancţionare şi până la pronunţarea instanţei acest ordin beneficiază de prezumţia de nelegalitate.
Prima instanţă a reţinut că măsura contestată de reclamant nu are caracter discriminatoriu, în raport cu alte două persoane, faţă de care s-a procedat la reducerea celui de-al treisprezecelea salariu, întrucât aceste persoane au fost sancţionate prin aplicarea unor sancţiuni mai puţin grave decât reclamantul, existând, deci, un criteriu obiectiv, pe baza căruia autoritatea publică pârâtă a procedat diferenţiat în cele trei cazuri.
2. Recursul formulat de reclamantul R.G.D. împotriva sentinţei nr. 3003 din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
2.1. Recurentul critică hotărârea instanţei de fond pentru faptul că nu a ţinut seama de situaţia de fapt, materialul probator din dosar şi legislaţia în vigoare în materie, preluând apărările formulate de pârâtă.
2.2. În soluţionarea cauzei nu a fost avută în vedere jurisprudenţa aceleiaşi instanţe, s-a interpretat greşit actul dedus judecăţii, ceea ce a determinat pronunţarea unei hotărâri lipsite de temei legal şi care a fost dată cu încălcarea legii.
2.3. Instanţa nu s-a pronunţat asupra dovezilor administrate de recurent.
3. Apărările formulate de intimata-pârâtă Casa Naţională de Pensii Publice.
Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, deoarece premiul anual pentru anul 2009 nu a fost acordat recurentului, având în vedere că acesta a săvârşit abateri disciplinare pentru care a fost sancţionat cu retrogradarea din funcţia de director, pe funcţia de consilier superior conform ordinului nr. 1492 din 14 decembrie 2010.
4. Prin precizările depuse pentru termenul de judecată din 03 martie 2011, recurentul solicită a se constata că nota din 03 februarie 2010 a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 5239 din 21 decembrie 2010.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursul este fondat pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
1.1. Obiectul acţiunii l-a constituit suspendarea executării notei întocmite de Direcţia Resurse Umane şi Direcţia Execuţie Bugetară aprobată de Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale (în prezent Casa Naţională de Pensii Publice) din 03 februarie 2010, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
1.2. Instanţa de fond ţinută fiind de dispoziţiile art. 14 sus-menţionate avea obligaţia să analizeze cele două condiţii cumulative, cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, în vederea pronunţării asupra cererii.
1.3. Cum se poate lesne observa, judecătorul fondului nu a analizat niciuna dintre condiţiile necesare pentru suspendarea actului administrativ, ci şi-a motivat soluţia din perspectiva dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, considerând că se pronunţă asupra fondului cauzei.
1.4. Soluţia este greşită deoarece nu s-a analizat aparenţa de nelegalitate, ci s-a prejudecat fondul cererii.
1.5. Din perspectiva dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, cererea este întemeiată.
Astfel, prin înscrisul depus la dosarul de recurs, se constată că prin sentinţa civilă nr. 5239 din 21 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 4822/2/2010 s-a anulat nota din 03 februarie 2010 şi a fost obligată pârâta la plata către reclamant a celui de-al treisprezecelea salariu pentru anul 2009, calculat corespunzător funcţiei de director, cu luarea în considerare a indemnizaţiei de conducere de 50% şi la plata dobânzii legale calculate până la data plăţii efective a acestei sume.
Prin pronunţarea unei sentinţe asupra fondului cauzei, chiar dacă aceasta nu este irevocabilă, se face dovada deplină a îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, cerută de art. 14, astfel încât analizarea celorlalte motive este de prisos.
1.6. În ceea ce priveşte paguba iminentă, lipsirea de suma de bani cuvenită recurentului este evidentă, datorită emiterii unui act a cărui aparenţă de nelegalitate este dovedită.
2. Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează a se admite recursul şi a se casa sentinţa recurată.
În temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se va admite cererea şi se va dispune suspendarea actului administrativ privind neacordarea celui de-al treisprezecelea salariu pe anul 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul R.G.D. împotriva sentinţei nr. 3003 din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi admite cererea formulată de reclamant.
Suspendă actul administrativ privind neacordarea celui de-al treisprezecelea salariu, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5210/2010. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1452/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
