ICCJ. Decizia nr. 1452/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1452/2010
Dosar nr. 11169/3/200.
Şedinţa publică din 12 martie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1575 din 23 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A.M., A.G. şi pe pârâta U.A. România, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa sesizată cu acţiunea introductivă a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată priveşte obligarea unei autorităţi publice de nivel central la eliberarea unor adeverinţe şi plata despăgubirilor materiale, situaţie în care competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Bucureşti, conform dispoziţiilor legale.
Prin sentinţa nr. 2991 din 29 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, reţinând că în cauza de faţă sunt incidente dispoziţiile de drept comun în materie civilă.
Astfel, Curtea a reţinut că obiectul cauzei priveşte analizarea cererii de dobândire a calităţii de membru al asociaţiei, cu consecinţa eliberării adeverinţei şi a plăţii sumelor prevăzute de lege, astfel încât această cerere de chemare în judecată se supune prevederilor actelor constitutive şi regulamentelor interne ale asociaţiei, fără a fi implicată exercitarea prerogativelor de putere publică.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii A.M. şi A.G. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii pronunţate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti.
În motivele de recurs se arată că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 definiţia dată este aceea că autoritatea publică „este orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţii publice, în sensul prezentei legi, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică".
Cum U.A. România este persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, de utilitate publică, iar potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membrii ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, dovada eliberată de conducerea uniunii de creaţie poate fi contestată potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, se consideră că instanţa de contencios administrativ este competentă.
Pentru că legiuitorul a stabilit că dovada calităţii de membru al unei persoane juridice de drept privat care, potrivit legii, a obţinut statut de utilitate publică are natură juridică de act administrativ, se apreciază ca fiind competentă instanţa de contencios administrativ, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente:
Reclamanţii au chemat în judecată U.A. România pentru obligarea acesteia la eliberarea adeverinţelor din care să reiasă calitatea lor de membri ai acesteia şi la plata sumei reprezentând indemnizaţia care li se cuvine în calitate de pensionari ai sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite, recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică.
Instanţa de fond a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti deoarece a apreciat că un act pentru a fi considerat administrativ, nu este suficient să fie încheiat de o autoritate publică, ci să fie şi emis în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii.
Însă, soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La stabilirea competenţei în favoarea instanţei de contencios administrativ este important de subliniat definiţia pe care Legea nr. 554/2004 o dă autorităţii publice.
În art. 2 alin. (1) lit. b) din acest act normativ este stabilit înţelesul noţiunii de autoritate publică: „orice organ de stat sau al unităţii administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţii publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică".
În cauză, U.A. România este persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, potrivit HG nr. 1361/2000.
Având acest statut ea este asimilată autorităţilor publice şi devin aplicabile, în privinţa actelor emise sau refuzului de a emite un act, dispoziţiile din legea contenciosului administrativ iar competenţa de soluţionare revine instanţei de contencios administrativ.
Mai mult, în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică se prevede că atestarea calităţii de membru se va face de conducerea fiecărei uniuni de creaţie, constituită şi recunoscută ca persoană juridică de utilitate publică, la cererea persoanelor interesate, iar dovada eliberată poate fi contestată potrivit Legii nr. 554/2004.
Prin urmare şi în cazul refuzului de a emite o asemenea dovadă, cei nemulţumiţi se pot adresa instanţei de contencios administrativ.
Fiind în litigiu un refuz al unei autorităţi publice centrale de a emite un act, competenţa va reveni Curţii de apel, secţia contencios administrativ, iar soluţia de declinare a cauzei în favoarea judecătoriei va fi casată.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.M. şi A.G. împotriva sentinţei civile nr. 2991 din 29 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1449/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1462/2010. Contencios → |
|---|
