ICCJ. Decizia nr. 143/2010. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 143/2010
Dosar nr. 1577/57/2010
Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 20 din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Ş.N., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, a anulat Ordinele nr. 69635 din 23 aprilie 2009, nr. 69930 din 25 mai 2009, nr. 1298 din 26 mai 2010, nr. 1617 din 28 mai 2010 şi nr. 2749 din 29 octombrie 2010 emise de conducătorul autorităţii pârâte şi a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia publică deţinută anterior, respectiv aceea de director executiv adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu, obligând pârâta să acorde acestuia drepturile salariale corespunzătoare funcţiei, de la data reintegrării şi până la zi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că actele contestate sunt nelegale, ca o consecinţă a faptului că au fost emise în baza prevederilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, definitivă şi obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Astfel, reţine instanţa de fond, s-a avut în vedere că, prin această decizie s-a statuat că O.U.G. nr. 37/2009 afectează statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a declarat recurs pârâta.
În motivarea căii de atac, recurenta susţine că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Astfel, arată recurenta, prevederile O.U.G. nr. 37/2009 erau în vigoare la data emiterii actelor contestate iar Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 se aplică pentru viitor,ceea ce presupune că legea în raport cu care se apreciază existenţa cauzei de nulitate este cea în vigoare la momentul emiterii actului administrativ considerat nelegal.
Susţine recurenta că, prin art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, funcţiile publice de natura celei deţinute de intimatul-reclamant au fost eliminate din categoria funcţiilor publice reglementate de Legea nr. 188/1999, fiind instituite noi funcţii de conducere, pentru a căror ocupare au fost organizate evaluări la care puteau participa toţi cei care îndeplineau condiţiile prevăzute de lege.
În plus, arată recurenta, măsurile dispuse prin O.U.G. nr. 37/2009 vizau interesul public şi constituiau situaţii de urgenţă, extraordinare, a căror reglementare nu putea fi amânată, motiv pentru care autoritatea recurentă era ţinută de punerea lor imediată în aplicare.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Astfel, prin Ordinul nr. 69635 din 23 aprilie 2009 emis de preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, intimatul-reclamant, după un preaviz de 30 de zile, a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu.
Ulterior şi ca o consecinţă a acestui prim ordin, prin Ordinele nr. 69930 din 25 mai 2009, nr. 1298 din 26 mai 2010, nr. 1617 din 28 mai 2010 şi nr. 2749 din 29 octombrie 2010, având acelaşi emitent, intimatul-reclamant a fost numit, pe perioade determinate sau cu caracter temporar, în funcţia de director, în cadrul aceleiaşi direcţii.
Temeiul juridic al eliberării intimatului-reclamant din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu şi, implicit, al măsurilor administrative luate ulterior, prin ordinele subsecvente, îl constituie, în principal, prevederile O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale.
Pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii, se impune prezentarea următoarelor consideraţii cu privire la instituţia juridică a excepţiei de neconstituţionalitate şi la efectele acesteia, care îşi găsesc aplicarea în speţă.
Astfel, controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Drept urmare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Or, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Cu privire la acest aspect, este semnificativă Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999, în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 şi, totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, din analiza considerentelor deciziei rezultând că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi O.U.G. nr. 105/2009.
În considerentele deciziilor sus menţionate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în cuprinsul alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi legale declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinelor de eliberare din funcţia de conducere deţinută şi, respectiv, de numire într-o altă funcţie, temeiul juridic fiind art. 1 şi art. 9 din Legea nr. 554/2004.
După cum s-a arătat anterior, măsurile contestate de reclamant au avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Drept urmare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatului-reclamant din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi 20 din Constituţia României.
Tot astfel, legalitatea actelor contestate în cauză nu poate fi susţinută nici de argumentul privind ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009, întrucât legea de aprobare a acestei ordonanţe s-a constatat a fi, de asemenea, neconstituţională, prin Decizia nr. 1257/2009, iar analiza de neconstituţionalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât şi însăşi ordonanţa de urgenţă, deoarece Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanţa de urgenţă, corpul legii fiind reprezentat chiar de dispoziţiile ordonanţei.
Pentru considerentele arătate , Înalta Curte reţine că actele şi măsurile adoptate în baza O.U.G. nr. 37/2009 sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al acestei ordonanţe şi, în consecinţă, în mod corect au fost anulate de instanţa de fond, urmând ca recursul să fie respins, ca nefondat, iar sentinţa atacată să fie menţinută, ca temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva sentinţei nr. 20 din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4621/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Oligarea Ministerului Afacerilor Externe la primirea în... → |
|---|
