ICCJ. Decizia nr. 1744/2010. Contencios. Anulare acte administrative emise de C.N.V.M. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1744/20 12
Dosar nr. 3598/2/2010
Şedinţa publică de la 30 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC K.E. SRL a chemat în judecată Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), pentru anularea avizului din 22 februarie 2010 emis de aceasta.
În motivarea cererii s-a arătat că s-a solicitat anularea avizului deoarece este nelegal, fiind emis cu încălcarea flagrantă a H.G. nr. 780/2006 a Directivei Parlamentului European şi a Consiliului Europei nr. 2003/87/CE şi se califică certificatele de emisii de gaze cu efect de seră ca fiind valori mobiliare.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 702 din 1 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea şi anulat avizul din 22 decembrie 2010 emis de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
În motivarea sentinţei se arată că prin avizul atacat Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a decis că certificatele de emisii de gaze cu efect de seră sunt valori mobiliare (fiindu-le incidente prevederile legislaţiei pieţei de capital), a stabilit că prestarea serviciilor şi activităţilor de investiţii financiare având ca obiect asemenea certificate să se desfăşoare exclusiv prin societăţile de investiţii financiare şi a fost abrogat expres şi avizul din 16 aprilie 2009 care fusese suspendat prin decizia Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 897 din 2 iunie 2009.
Instanţa de fond a considerat că avizul este nelegal pentru următoarele motive:
- din punct de vedere formal s-a constatat că nu există o motivare concludentă a avizului pentru că se face trimitere imprecisă la nişte analize ale direcţiilor de specialitate, iar textele de lege indicate în preambulul actului conţin doar dispoziţii generale;
- prin aviz s-au impus restricţii la tranzacţionare, specifice tranzacţionării valorilor mobile care sunt contrare dispoziţiilor H.G. nr. 780/2006, respectiv art. 18;
- argumentele care au determinat calificarea certificatelor de emisii de gaze ca fiind valori mobiliare sunt insuficiente, fiind contrare dispoziţiilor art. 18 din H.G. nr. 780/2006.
În primul rând a fost apreciată ca discutabilă calificarea unui certificat emis de o autoritate a statului ca încorporând un drept de creanţă pentru că dacă s-ar accepta acest artificiu ar rezulta că orice autorizaţie ar încorpora un drept de creanţă.
În ceea ce priveşte faptul că prin efectuarea de tranzacţii se dovedeşte posibilitatea respectării exigenţelor impuse de normele pieţei de capital, Curtea a constatat că legalitatea unui act administrativ nu este asigurată de posibilitatea implementării lui.
Aspectele supuse dezbaterii privitoare la modul de aplicare a taxei pe valoare adăugată acestor tranzacţii nu prezintă relevanţă pentru că problema taxei este ulterioară problemei calificării certificării de emisii de gaze poluante ca fiind valori mobiliare.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
În motivele de recurs se arată că cele susţinute de instanţa de fond, potrivit cărora, prin emiterea avizului din 22 februarie 2010 nu s-au încălcat prevederile H.G. nr. 780/2006 şi nici substituirea Registrului naţional al emisiilor de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, sunt greşite.
Prin emiterea avizului nu s-a blocat transferul de certificate de emisii de gaze, iar emiterea a fost un prim pas în scopul transparentizării acestui proces prin crearea cadrului legal pentru a permite admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată/sistem alternativ de tranzacţionare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.
Certificatele de emisii de gaze nu reprezintă acte administrative emise de către o autoritate a statului, aşa cum se reţine eronat în motivarea hotărârii de fond, nu au o existenţă concretă ci reprezintă tocmai nişte instrumente financiare care încorporează un drept de creanţă, dreptul de a produce o anumită cantitate de CO2 într-o anumită perioadă de timp.
Din analiza acestor caracteristici care definesc certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, rezultă în mod indubitabil faptul că acestea intră în categoria instrumentelor financiare.
Avizul din 22 februarie 2010 al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare conţine descrierea faptelor constatate de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, precum şi motivele de fapt de drept pe care se întemeiază şi a fost emis de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare ca urmare a unei activităţi de analiză, în conformitate cu prerogativele acestei autorităţi, confirmate prin Statutul său, adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002 cu modificările şi completările ulterioare, iar măsurile dispuse au fost adoptate în temeiul art. 2, art. 7 alin. (4), alin. (10) şi art. 9 alin. (4) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.
Impunerea instrumentelor derivate în cazul reglementării tranzacţiilor cu certificate de efecte de seră va conduce, prin aplicarea unor principii unitare de piaţă reglementată, la prevenirea şi combaterea practicilor speculative.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate şi pe fond, respingerea acţiunii introductive ca nefondate şi menţinerea dispoziţiilor avizului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare din 22 februarie 2010 ca fiind legale şi temeinice.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
În prezenta cauză s-a solicitat anularea avizului din 22 februarie 2010 emis de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, prin care certificatele de emisii de gaze cu efect de seră sunt considerate valori mobiliare, fiindu-le incidente prevederile aplicabile legislaţiei pieţei de capital din România, iar prestarea serviciilor şi activităţilor de investiţii financiare având ca obiect certificatele de emisii de gaze cu efect de seră se vor desfăşura exclusiv prin societăţile de investiţii financiare, astfel cum sunt definite de art. 2 alin. (1) pct. 14 din Legea nr. 297/2004.
Prin acelaşi aviz a fost abrogat expres avizul din 16 aprilie 2009, aviz care fusese suspendat prin decizia nr. 897 din 2 iunie 2009 a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.
Instanţa de fond a anulat acest aviz pentru că ar fi contrar H.G. nr. 780/2006.
În motivele de recurs se invocă faptul că prin emiterea avizului nu s-au încălcat prevederile H.G. nr. 780/2006 dar aceste susţineri ale recurentei sunt nefondate.
Potrivit art. 18 din H.G. nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, „(1) Certificatele de emisii de gaze cu efect de seră se pot transfera: a) între persoane române şi persoane din alte state membre ale Comunităţii Europene; b) între persoane române şi persoane din terţe ţări, altele decât cele din Comunitatea Europeană, doar dacă certificatele de emisii de gaze cu efect de seră sunt recunoscute reciproc, în baza acordurilor internaţionale încheiate de Comunitatea Europeană cu alte ţări prevăzute în anexa B la Protocolul de la Kyoto, fără alte restricţii decât cele prevăzute în prezenta hotărâre şi în reglementările adoptate în aplicarea acestora. (2) Operatorul fiecărei instalaţii are obligaţia de a restitui, până cel târziu la data de 30 aprilie a fiecărui an, un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră egal cu cantitatea totală de emisii de gaze cu efect de seră provenite de la instalaţia respectivă în anul calendaristic anterior, altul decât numărul de certificate pentru aviaţie, verificate potrivit dispoziţiilor art. 22, iar aceste certificate se anulează ulterior”.
Deşi recurenta invocă drept argument avut în vedere la emiterea avizului faptul că nefuncţionarea în bune condiţii a Registrului naţional al certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră poate conduce la imposibilitatea participării României la activităţile europene şi internaţionale în domeniu, la dosar nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că acest registru nu ar funcţiona în bune condiţii.
Conform H.G. nr. 780/2006 prin registrul naţional se asigură evidenţa certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră emise, deţinute, transferate şi anulate, inclusiv a operaţiunilor cu unităţi de emisii de gaze cu efect de seră prevăzute de Protocolul de la Kyoto, iar acesta conţine conturi separate în care sunt înregistrate certificatele de emisii de gaze deţinute de fiecare persoană şi în care sunt evidenţiate operaţiunile cu aceste certificate şi cu unităţile de emisii de gaze cu efect de seră.
Chiar recurenta recunoaşte că aceste registre naţionale sunt conectate la Jurnalul tranzacţiilor comunitare (administrat de Comisia Europeană) şi la Jurnalul tranzacţiilor internaţionale (administrat de O.N.U.) şi se pot realiza verificări automate, în timp real, pentru a se asigura că nu există nereguli şi că toate tranzacţiile sunt realizate în conformitate cu directiva E.U.E.T.S.
Nu se poate justifica emiterea avizului de nevoia de transparentizare a procesului de tranzacţionare a acestor certificate deoarece registrul naţional este accesibil publicului, cu respectarea legislaţiei în vigoare privind confidenţialitatea informaţiilor şi, aşa cum am arătat, în registru sunt evidenţiate toate tranzacţiile, operaţiunile cu acte certificate şi acestea asigură transparenţa procesului de tranzacţionare cu asemenea certificate.
Tot în motivele de recurs se susţine că avizul contestat conţine motivele de fapt şi de drept pentru care a fost emis, conform prerogativelor pe care Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare le are, dar şi aceste susţineri sunt nefondate.
Este adevărat că potrivit art. 1 din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002, modificată şi aprobată prin Legea nr. 514/2002 şi Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare este autoritatea administrativă autonomă cu personalitate juridică ce reglementează şi supraveghează piaţa de capital, precum şi instituţiile şi operaţiunile specifice acesteia, iar în îndeplinirea acestor atribuţii poate adopta regulamente şi instrucţiuni, emite decizii, ordonanţe, atestate şi avize sau poate dispune alte măsuri.
Însă, nu au fost indicate motivele de fapt şi de drept pentru care s-a emis acest aviz cu încălcarea dispoziţiilor H.G. nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare împotriva sentinţei civile nr. 702 din 1 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1715/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3130/2010. Contencios → |
|---|
