ICCJ. Decizia nr. 1715/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1715/2010
Dosar nr. 93/36/200.
Şedinţa publică din 25 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 21 ianuarie 2009 şi înregistrată sub nr. 93/36/2009 la Curtea de Apel Constanta, reclamanta SC E.C.O. SRL Constanta a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei şi I.C.Z., funcţionar în cadrul ministerului, obligarea autorităţii administrative centrale la emiterea actului administrativ constând în acreditarea reclamantei ca organism de verificare a rapoartelor de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru domeniile „Instalaţii de ardere" ce folosesc combustibili lichizi, gazoşi sau biomasă şi „Instalaţii de ardere" ce folosesc combustibili solizi; obligarea pârâtei I.C.Z. la plata de daune materiale şi morale în cuantumul stabilit şi calculat la zi în funcţie de pierderile totale ale societăţii şi la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că se ocupă cu activităţi de testări şi analize tehnice, iar la data de 7 aprilie 2008 a depus la Ministerul Economiei şi Finanţelor, Direcţia Infrastructura Calităţii şi Mediului o solicitare înregistrată sub nr. 585677 din 10 aprilie 2008 prin care cerea acreditarea ca organism de verificare a rapoartelor de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru domeniile „Instalaţii de ardere" ce folosesc combustibili lichizi, gazoşi sau biomasă şi „Instalaţii de ardere" ce folosesc combustibili solizi, cerere însoţită de toată documentaţia cerută de Ordinul Ministrului nr. 1.768/2007 privind aprobarea Procedurii de acreditare a organismelor de verificare a rapoartelor de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră.
A susţinut reclamanta că după ce, la solicitarea pârâtei I.C.Z., a completat de mai multe ori documentaţia, prin adresa nr. 22 din 5 septembrie 2008 a prezentat documentaţia revizuită conform cerinţelor pârâtei, însă prin adresa nr. 585 din 3 octombrie 2008 Comisia i-a respins cererea fără a ţine cont de completările aduse şi de legislaţia în domeniu. Mai mult, Comisia a omis să facă comunicarea deciziei luate conform legii, aceasta fiind comunicată la insistenţele reclamantei prin fax.
A mai arătat reclamanta că a depus contestaţie (plângere prealabilă) înregistrată sub nr. 586.622 din 10 octombrie 2008, iar prin adresa nr. 101.252 din 25 octombrie 2008 contestaţia i-a fost respinsă de către Comisie, în toată această perioadă reclamanta fiind în imposibilitate să-şi desfăşoare activitatea în condiţii legale, cu pierderi majore pentru societate.
Pârâtul Ministerul Economiei, prin întâmpinare, a invocat excepţia netimbrării cererii şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin cererea formulată la data de 8 aprilie 2009 reclamanta SC E.C.O. SRL a solicitat să se ia act de renunţarea sa la judecata cauzei împotriva pârâtei I.C.Z., în sensul că nu mai are niciun fel de pretenţii materiale în cauză.
Prin sentinţa nr. 212/CA din 20 mai 2009 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a luat act de renunţarea reclamantei la judecata cauzei împotriva pârâtei I.C.Z., a obligat reclamanta la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta I.C.Z., a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul Ministerul Economiei şi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC E.C.O. SRL, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele.
Având în vedere că prin cererea formulată la data de 8 aprilie 2009 reclamanta SC E.C.O. SRL a solicitat să se ia act de renunţarea sa la judecata cauzei împotriva pârâtei I.C.Z., în sensul că nu mai are niciun fel de pretenţii materiale în cauză, instanţa de fond s-a pronunţat cu privire la acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de acest pârât, Curtea a reţinut ca fiind greşit aleasă calea procedurală prin care reclamanta a solicitat obligarea exclusiv a funcţionarului public la plata despăgubirilor, contrar dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor art. 76 din Legea nr. 188/1999 care stabilesc răspunderea solidară a funcţionarului cu autoritatea pârâtă, precum şi neformularea unei cereri având ca obiect anularea actului administrativ.
S-a mai reţinut că solicitarea adresată instanţei de contencios administrativ trebuia să vizeze anularea în tot sau în parte a actului administrativ contestat, ori în speţa de faţă nefiind învestită cu cenzurarea efectelor respectivului act administrativ, instanţa nu a putut obliga autoritatea la emiterea altui act.
Împotriva sentinţei nr. 212/CA din 20 mai 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta C.Z.I. solicitând repunerea recurentei în termenul de recurs pierdut ca urmare a comunicării hotărârii la un alt domiciliu decât cel indicat în actele procesuale.
In opinia recurentei, în mod eronat comunicarea hotărârii judecătoreşti s-a realizat pentru pârâta C.Z.I. la domiciliul pârâtului Ministerul Economiei, cu încălcarea dispoziţiilor art. 91 şi ale art. 93 C. proc. civ., nepermiţând părţii să ia la cunoştinţă de motivarea instanţei de judecată şi de data comunicării hotărârii în vederea exercitării căii de atac.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu motivul de recurs formulat, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
În cadrul dosarului de fond (respectiv filele 33 si 34) se găseşte dovada de îndeplinire a procedurii citare cu pârâtele Ministerul Economiei şi Ministerul Economiei - prin Director C.Z.I., ambele pe adresa din Bucureşti, sector 1, pentru termenul de judecată din data de 11 februarie 2009.
Pe de altă parte, la fila nr. 37, din acelaşi dosar de fond, se află cererea de amânare, pentru termenul de judecată din data de 11 februarie 2009, depusă de pârâtă C.Z.I. - Director Direcţia infrastructura Calitatea Mediului din cadrul Ministerului Economiei, cu motivarea că la data primirii citaţiei nu a avut 15 zile pentru a-si pregăti apărarea.
La filele 49, 50, 147, 148, din dosarul de fond, se găsesc dovezile de îndeplinire a procedurii de citare pentru ambele pârâte la aceeaşi adresă ca în precedentele citări.
In încheierea de şedinţă din data de 29 aprilie 2009, aflată la fila nr.165, se menţionează faptul că pârâta C.Z.I. a fost reprezentata de avocat D.H. din cadrul S.C.A. "H.A." iar procedura de citare a fost legal îndeplinită, cu respectarea dispoziţiilor art. 87 şi următoarele din acelaşi cod, deşi pentru acest termen de judecată citarea se făcuse ca în precedentele, respectiv la adresa din Bucureşti, sector 1.
Or, din conţinutul celor menţionate în încheierea de şedinţă nu rezultă nicio poziţie a apărătorului ales al pârâtei în sensul de a se face menţiunea că domiciliul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură se află la S.C.A. "H.A." situat in Constanta, jud. Constanta.
Potrivit dispoziţiilor art. 98 C. proc. civ. "schimbarea domiciliului uneia din părţi în timpul judecăţii trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar, iar părţii potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar o data cu petiţia prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea domiciliului."
Din analiza înscrisurilor depuse de pârâtă în cursul judecării cauzei la instanţa de fond nu rezultă că pârâta C.Z.I. ar fi îndeplinit această obligaţie motiv pentru care toate susţinerile acesteia sunt lipsite de temei legal.
Mai mult decât atât, un alt aspect care confirmă faptul că recurenta-pârâtă C.Z.I. a luat la cunoştinţă de conţinutul sentinţei în discuţie, o reprezintă notificarea primită de SC E.C.O. SRL Constanţa de la S.C.A „H.A.", în calitate de reprezentant al pârâtei C.Z.I., prin care se solicita punerea în executare, de bună voie, a sentinţei cu numărul menţionat, referitoare la obligarea societăţii SC E.C.O. SRL Constanţa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei către pârâta C.Z.I.
Faţă de cele ce preced, se constată că în cauză nu se poate reţine îndeplinirea cerinţelor art. 103 C. proc. civ., ceea ce atrage respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.Z.I. împotriva sentinţei nr. 212/CA din 20 mai 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1707/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 172/2010. Contencios → |
|---|
