ICCJ. Decizia nr. 1908/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1908/20 11
Dosar nr. 6645/1/2010
Şedinţa publică de la 31 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, reclamanta SC V. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.- Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, a solicitat anularea Deciziei nr. 149 din 12 februarie 2009 şi a Deciziei nr. 226 din 20 august 2009 emise de către autoritatea pârâtă şi, pe cale de consecinţă, anularea măsurii revocării autorizaţiilor de antrepozit fiscal, precum şi suspendarea efectelor deciziilor contestate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea cererii formulate, societatea comercială reclamantă a arătat că:
- prin adresa din 19 ianuarie 2009 s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de a depune un set de documente la A.N.A.F. - A.N.V., până la termenul din 31 ianuarie 2009;
- prin Decizia nr. 149 din 12 februarie 2009 au fost revocate autorizaţiile de antrepozit fiscal deţinute de reclamantă, fiind invocate ca temei legal dispoziţiile art. 183 alin. (1) lit. l) Legea nr. 571/2003 şi ale pct. 67 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc.;
- prin Decizia nr. 226 din 20 august 2009 autoritatea pârâtă a respins plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 149/2009, în temeiul Legii 554/2004;
Reclamanta SC V. SA. a susţinut că deciziile contestate sunt nelegale, întrucât depăşirea termenului fixat pentru depunerea documentaţiei trebuia analizată prin raportare la faptul că solicitarea actelor nu s-a făcut într-un termen rezonabil, că documentele au fost depuse la A.N.A.F. - A.N.V. - D.R.A.O.V. Constanţa, că a existat un caz fortuit care a împiedicat societatea să respecte termenul stabilit şi trebuia reţinută exonerarea de sancţiunea revocării autorizaţiilor întrucât nu au existat consecinţe fiscale.
Reclamanta arată că i s-a comunicat Adresa din 19 ianuarie 2009 cu doar zece zile înainte de termenul de depunere a documentaţiei şi că, datorită faptului că sistemele informatice ale societăţii nu au fost funcţionale, a depus înscrisurile la data de 4 februarie 2009 la D.R.A.O.V. Constanţa, pentru a evita o întârziere mai mare.
Faţă de această situaţie de fapt, societatea reclamantă a considerat că, în cauză, devin incidente prevederile art. 12 pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., cu referire la art. 185 C. fisc., potrivit cărora remedierea deficienţelor şi lipsa consecinţelor fiscale reprezintă cauze care înlătură sancţiunea revocării autorizaţiilor.
Pe cale de excepţie, SC V. SA. a invocat şi nelegalitatea dispoziţiilor pct. 67 alin. (1), (2), (3) H.G. nr. 1618/2008 de modificare a H.G. nr. 44/2004 privind normele de aplicare a C. fisc..
Prin Încheierea din 15 februarie 2010, Curtea de Apel Constanţa, a dispus conexarea Dosarului nr. 69/36/2010 al Tribunalului Constanţa cu dosarul aflat pe rol, în temeiul art. 164 C. proc. civ..
Pârâta A.N.A.F. - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 571/CA din 17 noiembrie 2009, instanţa de fond a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 149/2009 şi a Deciziei nr. 226/2009, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Prin Încheierea din 22 martie 2010, a respins excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor pct. 67 alin. (1), (2), (3) H.G. nr. 1618/2008 de modificare a H.G. nr. 44/2004 şi, prin încheierea din 10 mai 2010, a respins, ca nefondată, excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă.
Prin sentinţa civilă nr. 216/CA din 15 iunie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC V. SA, în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.F. - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate şi Guvernul României, a anulat Decizia nr. 149/2009 şi Decizia nr. 226/2009 emise de pârâtă şi a obligat pârâta către reclamantă la 8,6 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta a fost sancţionată, prin deciziile contestate, cu măsura revocării autorizaţiilor de antrepozit fiscal întrucât nu a depus documentele solicitate de către A.N.A.F. - A.N.V. până la termenul din 31 ianuarie 2009, comunicându-le către D.R.A.O.V. Constanţa la data de 4 februarie 2009.
Prin raportare la dispoziţiile art. 183 pct. 1 lit. e) şi ale art. 185 alin. (2) pct. 2 lit. c) C. fisc., instanţa de fond a reţinut că aplicarea sancţiunii revocării autorizaţiei de antrepozit nu era obligatorie şi că reclamanta a depăşit termenul impus cu patru zile, documentele fiind depuse la D.R.A.O.V. Constanţa la data de 4 februarie 2009 şi înregistrate la A.N.V. la data de 18 februarie 2009.
De asemenea, Curtea a avut în vedere şi problemele tehnice, independente de voinţa reclamantei, care au contribuit la întârzierea în depunerea documentelor.
În speţă, prima instanţă a apreciat că devin aplicabile dispoziţiile art. 12 pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., potrivit cărora nu se va dispune măsura revocării, în cazul în care deficienţele care atrag măsura revocării nu au consecinţe fiscale şi sunt remediate în termen de 10 zile de la data comunicării actului de control.
2. Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva acestei sentinţe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, a declarat recurs D.R.A.O.V. Constanţa, în nume propriu şi pentru A.N.V., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Astfel, argumentează recurentele, în mod eronat a apreciat instanţa de fond că sancţiunea aplicată nu corespunde cerinţelor art. 185 C. fisc., din moment ce potrivit alin. (2) lit. c) de la acest articol, autoritatea fiscală competentă poate revoca autorizaţia pentru un antrepozit fiscal atunci când antrepozitarul nu respectă oricare dintre cerinţele prevăzute la art. 183 sau la art. 195-198.
De asemenea, se argumentează în continuare, potrivit dispoziţiilor art. 67 alin. (1) Normele metodologice de aplicare a C. fisc., aferente Titlului VII - Accize şi alte taxe speciale, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, antrepozitarii autorizaţi aveau obligaţia ca, până la data de 31 ianuarie 2009, să depună documentele enumerate în mod expres.
Or, concluzionează recurentele, societatea comercială nu a negat că a transmis documentele respective cu întârziere, astfel că dispoziţiile legale au devenit aplicabile, actele administrative de sancţionare fiind legale şi temeinice, iar instanţa a reţinut în mod greşit incidenţa pct. 121 alin. (5) din Normele aferente art. 195 C. fisc..
2.2. Intimata-reclamantă a depus concluzii scrise în cuprinsul cărora a susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, solicitând respingerea recursului.
Astfel, argumentează societatea comercială, instanţa de fond a reţinut în mod corect că întârzierea în depunerea documentelor a fost de numai 4 zile, din moment ce acestea au fost depuse la serviciul public deconcentrat în judeţul Constanţa al autorităţii centrale A.N.A.F. - A.N.V.
De asemenea, susţine intimata-reclamantă, în cauză sunt incidente dispoziţiile pct. 12 alin. (5) aferente art. 185 C. fisc., în raport cu data când au fost depuse documentele cerute.
3. Soluţia instanţei de recurs
Recursul formulat este nefondat şi va fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Aşa cum s-a arătat în expunerea rezumativă a circumstanţelor cauzei şi soluţiei adoptate de instanţa de fond, în cauză este necontestat că societatea comercială intimată a fost înştiinţată de către A.N.A.F. - A.N.V. cu Adresa din 19 ianuarie 2009 ca, până la data de 31 ianuarie 2009, să depună în vederea obţinerii clasificării tarifare, documentele prevăzute la pct. 67 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor de la pct. 67 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2008, introduse prin articol unic lit. B pct. 48 din H.G. nr. 1618/2008: „67.(1) Antrepozitarii autorizaţi pentru producţia de produse accizabile din grupele prevăzute la art. 169-173 C. fisc., care deţin autorizaţii valabile, eliberate înainte de 1 ianuarie 2008, şi care nu s-au încadrat în prevederile pct. 66, au obligaţia de a depune la A.N.V., până la data de 31 ianuarie 2009 inclusiv, în vederea obţinerii clasificării tarifare, următoarele documente:
a) lista tipurilor de produse finite realizate în antrepozitul fiscal;
b) specificaţia tehnică sau alte documente certificate pentru conformitate, din care să rezulte compoziţia cantitativă pentru fiecare produs, lista cantitativă completă a materiilor prime utilizate, natura şi compoziţia fiecărei materii prime, procesul tehnologic de fabricaţie a produsului:
c) certificate de analiză emise conform prevederilor legale în vigoare, care să conţină determinările necesare stabilirii clasificării tarifare, sau, până la obţinerea acestor certificate de analiză, dovada solicitării analizelor de laborator asupra probelor de produse”.
În cauză este necontestat că societatea comercială intimată a depus documentaţia respectivă după data de 31 ianuarie 2009, iar autoritatea fiscală competentă nu a probat şi, de altfel, nici nu a susţinut că nedepunerea documentaţiei respective în termenul legal ar fi produs urmări fiscale (produsele în litigiu - diferite sortimente de vin, fiind cu acciză 0) şi nici că societatea comercială ar fi avut o conduită anterioară cu antecedente fiscale.
În schimb, autoritatea fiscală recurentă a susţinut că, în raport cu dispoziţiile pct. 67.(3) din Norme citate mai sus, sancţiunea revocării autorizaţiei este obligatorie pentru Comisie, aceasta neavând nici un drept să aprecieze dacă sancţiunea se va aplica sau nu, susţinere care este lipsită de temei legal.
Astfel, potrivit dispoziţiilor pct. 67.(3) din Norme, antrepozitarii autorizaţi care nu respectă termenele prevăzute la alin. (1) şi (2) se sancţionează cu revocarea autorizaţiei în conformitate cu prevederile art. 183 alin. (1) lit. l) şi art. 185 alin. (2) lit. c) C. fisc..
Or, potrivit art. 185 alin. (2) C. fisc., „autoritatea fiscală competentă poate revoca autorizaţia pentru un antrepozit fiscal în situaţiile(...)", între care şi situaţia de la lit. c) când antrepozitarul autorizat nu respectă oricare dintre cerinţele prevăzute la art. 183 sau la art. 195-198.
Deci, folosind această formulare (autoritatea fiscală(…) poate revoca(…)) rezultă că legiuitorul a conferit autorităţii dreptul să aprecieze dacă, în raport cu urmările produse, antecedentele fiscale ale societăţii comerciale, pericolul concret al faptei comise, etc., se impune sau nu aplicarea sancţiunii revocării autorizaţiei pentru antrepozit fiscal, care are ca urmare încetarea activităţii.
Existenţa dreptului de apreciere acordat de legiuitor autorităţii administrative competente rezultă şi din dispoziţiile pct. 121 alin. (5) din Normele metodologice aferente art. 185 C. fisc., potrivit cărora „atunci când deficienţele care atrag măsura revocării nu au consecinţe fiscale şi sunt remediate în termen de 10 zile lucrătoare de la data comunicării actului de control de către organele cu atribuţii în acest sens(…) nu se va mai dispune măsura revocării”.
Astfel fiind, instanţa de recurs reţine că prin Decizia nr. 149/2009, menţinută prin Decizia nr. 226/2009, Comisia competentă a apreciat că se impune revocarea celor 7 autorizaţii de antrepozit fiscal eliberate la data de 23 decembrie 2003 în favoarea societăţii comercială intimate, exercitându-şi dreptul de apreciere cu exces, prin încălcarea principiului proporţionalităţii care trebuie să existe între măsura luată şi urmările produse.
Or, în cauza de faţă, este necontestat că scopul măsurii de sancţionare a fost restabilirea stării de legalitate, ceea ce s-a şi realizat, însă, în raport cu lipsa antecedentelor fiscale şi cu întreaga conduită de colaborare manifestată de societatea comercială intimată şi urmarea produsă: încetarea activităţilor pentru care fuseseră emise autorizaţiile de antrepozit fiscal, măsura revocării este excesivă, înfrângând principiul proporţionalităţii.
De altfel, secţia contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a mai pronunţat în acest sens şi în alte cauze având ca obiect acte administrative emise în situaţii similare (Decizia nr. 5564/2010, Decizia nr. 3535/2010), soluţia din cauza de faţă nefiind decât confirmarea unei jurisprudenţe unitare în ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor legale incidente.
În concluzie, cu motivarea de mai sus, soluţia instanţei este legală şi temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.R.A.O.V. Constanţa, în nume propriu şi pentru A.N.V. împotriva sentinţei civile nr. 216/CA din 15 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1422/36/2009 al Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1886/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1913/2010. Contencios → |
|---|
