ICCJ. Decizia nr. 2023/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2023/2010
Dosar nr.777/35/2009
Şedinţa publică din 21 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 15 iunie 2009, reclamantul B.N. a chemat în judecată pârâta A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 Bucureşti, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor băneşti reprezentând 60% din suma de 343.446,585 RON stabilite prin Hotărârea nr. 3 din 26 aprilie 2006 emisă de Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 290/2003 Satu Mare, împreună cu dobânzile aferente până la zi, începând cu data emiterii hotărârii 26 aprilie 2006.
Reclamantul a arătat că, prin Hotărârea nr. 3 din 26 aprilie 2006 i s-au acordat despăgubiri băneşti pentru bunurile rămase în Basarabia şi confiscate de puterea sovietică în valoare de 343.446,585 RON, sumă din care a primit 137.000 RON, în data de 11 noiembrie 2007, reprezentând 40% din valoarea totală urmând ca diferenţa de 206.443 RON să-i fie acordată în anul 2008, sumă care însă nu i-a mai fost acordată.
Pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca fiind nefondată, având în vedere dispoziţiile art. 18 alin. (5) din HG nr. 1120/2006 care condiţionează plata despăgubirilor de existenţa în bugetul de stat a unor sume suficiente, aprobate anual cu această destinaţie.
Prin Sentinţa 191 din 19 octombrie 2009, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul B.N. în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 Bucureşti şi a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile băneşti reprezentând 60% din suma de 343.446,585 RON stabilită prin Hotărârea nr. 3 din 26 aprilie 2007 a Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 Satu Mare, actualizată în raport cu indicele inflaţiei potrivit disp. art. 18 alin. (6) din HG nr. 1120/2006.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Oradea a reţinut în esenţă că în speţă sunt aplicabile prevederile dispoziţiilor art. 18 din HG nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi art 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, conform căruia, despăgubirile sau compensaţiile băneşti vor fi acordate beneficiarilor în termen un an de la comunicarea hotărârii comisiei judeţene, iar plata lor se poate face şi în rate, maximum 2 ani, în funcţie de disponibilităţile băneşti.
Instanţa de fond a apreciat că sintagma "în funcţie de disponibilităţile băneşti" se referă la situaţia în care, în lipsa disponibilităţilor băneşti suficiente, plata să se facă nu într-un an, ci în maxim 2 ani.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta A.N.R.P., reiterând, în esenţă, apărările invocate în faţa instanţei de fond, în sensul că plata compensaţiilor la care este îndreptăţit intimatul-reclamant este supusă condiţiei impuse de "limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat".
Recursul este încadrat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepţia invocată, din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul iar în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ. va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Satu Mare, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea recurentei-pârâte la plata unei sume de bani cuvenită intimatului-reclamant cu titlu de despăgubiri, în baza Hotărârii nr. 3 din 26 aprilie 2006 emisă de Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 290/2003 Satu Mare.
Rezultă, deci, că este vorba despre o acţiune în pretenţii, având drept cauză neplata în termenul legal a unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ.
Înalta Curte apreciază că pentru corecta soluţionare a problemei de drept aflată în litigiu sunt relevante dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 290/2003, precum şi normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ.
Astfel, conform prevederilor legale sus-menţionate, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestaţie la A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 (alin. (3)) şi în termen de cel mult 60 de zile, A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestaţiile şi le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreşedintelui A.N.R.P. care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 90/2003 (alin. (4)).
De asemenea, potrivit aceluiaşi articol, hotărârile A.N.R.P. sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare (alin. (5)) la secţia de contencios administrativ şi fiscal al tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul, iar hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege (alin. (6)).
Tot astfel, art. 17 alin. (6) din HG nr. 57/2008 privind modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin HG nr. 1120/2006, prevede că deciziile vicepreşedintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
Din interpretarea tuturor acestor texte normative, rezultă că actele administrative emise de A.N.R.P. în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ, fiind vorba despre o competenţă exclusivă a tribunalului.
Sunt incidente, deci, dispoziţiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora necompetenţa este de ordine publică atunci când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad, în contextul în care prezenta cauză a fost judecată de către o curte de apel.
Înalta Curte reţine, aşadar, că în cauză nu sunt aplicabile normele de drept comun în materia competenţei instanţei de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci prevederile Legii nr. 290/2003 a căror aplicare a generat litigiul şi care, având caracter special, sunt derogatorii, conform principiului lex specialia generalibus derogant.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul şi, în baza art. 312 alin. (6) din acelaşi cod, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Satu Mare, secţia contencios administrativ, în raza căruia domiciliază petentul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.N.R.P. împotriva Sentinţei nr. 191 din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Satu Mare, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2010.
Procesat de GGC - AA
← ICCJ. Decizia nr. 2031/2010. Contencios. Litigiu privind... | CSJ. Decizia nr. 387/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|