ICCJ. Decizia nr. 223/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 223/2010
Dosar nr. 6206/1/200.
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3.559 din 24 iunie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de A.V.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 285 din 27 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a modificat sentinţa atacată, în sensul că a respins ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 13 din 16 ianuarie 2001 emis de Ministrul A.V.A.S.
Împotriva acestei decizii, la data de 23 iulie 2009, L.I. a formulat cerere de revizuiere în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 2 şi pct. 7 C. proc. civ.
Ca prim motiv de revizuire s-a invocat tardivitatea recursului declarat de A.V.A.S., în sensul că nu au fost respectate dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care prevăd că soluţia instanţei de contencios administrativ este supusă recursului în termen de 5 zile de la comunicare.
Prin cel de-al doilea motiv al cererii de revizuire, s-a susţinut că există contrarietate între Decizia atacată şi Decizia nr. 3009 din 23 septembrie 2008, pronunţată de aceeaşi instanţă, în privinţa calificării actului juridic dedus judecăţii.
Revizuenta a învederat că, prin Decizia pronunţată în primul ciclu procesual, instanţa de recurs a considerat că Ordinul nr. 13 din 16 ianuarie 2001 al Ministrului Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului este un act administrativ cu caracter normativ, care poate fi contestat pe calea excepţiei de nelegalitate, iar în Decizia pentru care s-a formulat prezenta cerere s-a reţinut în mod contrar, că ordinul respectiv este un act intern, nefiind suspus obligaţiei de publicare în Monitorul Oficial şi obligaţiei de a fi emis de persoana abilitată de legile în vigoare.
Analizând actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
La pct. 7 din acelaşi text de lege se prevede că se poate cere revizuirea, dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Motivele invocate în prezenta cerere de revizuire nu corespund celor două cazuri prevăzute de textele legale susmenţionate pentru retractarea hotărârii date de instanţa de recurs, prin exercitarea căii extraordinare de atac.
Revizuirea hotărârii date de instanţa de recurs pentru omisiunea de pronunţare asupra unui lucru cerut a fost reglementată în art. 322 pct. 2 C. proc. civ. pentru situaţia în care nu a fost soluţionată o cerere principală sau accesorie formulată în recurs şi nu se referă la excepţiile de procedură invocate de părţi.
În consecinţă, tardivitatea recursului declarat de A.V.A.S. , ca excepţie de procedură, nu reprezintă o cerere de chemare în judecată, în sensul prevăzut de art. 112 C. proc. civ., astfel că nu poate constitui temei pentru retractarea hotărârii în caz de minus petita.
Cel de-al doilea motiv de revizuire, invocat în baza dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se dovedeşte a fi de asemenea neîntemeiat, întrucât hotărârile a căror contrarietate s-a susţinut nu au intervenit în cereri de judecată deosebite, ci în cadrul aceluiaşi litigiu.
Astfel, se reţine că Decizia nr. 3009 din 23 septembrie 2008 a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în primul ciclu procesual, iar prin Decizia nr. 3559 din 24 iunie 2009 aceeaşi instanţă a soluţionat recursurile declarate împotriva hotărârii pronunţate în fond după casare.
Deciziile indicate de revizuentă au fost deci pronunţate în unul şi acelaşi dosar, astfel că nu este îndeplinită prima condiţie impusă de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pentru revizuirea hotărârilor potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite.
Pentru considerentele expuse, constatând că motivele invocate de revizuentă nu corespund cerinţelor prevăzute imperativ şi limitativ de lege pentru retractarea hotărârii date de instanţa de recurs, Înalta Curte va respinge prezenta cerere ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de L.I. împotriva deciziei nr. 3559 din 24 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 208/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2376/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
