ICCJ. Decizia nr. 2376/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2376/2010
Dosar nr. 840/46/2009
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 23 iunie 2009, reclamanta D.C.L., funcţionar public în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării – Direcţia Generală de Strategii şi Programe Universitare anularea adresei din 24 februarie 2009, comunicată I.T.M. Argeş şi eliberarea unei noi adrese din care să rezulte că diploma de licenţă a reclamantei este recunoscută oficial.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că, în luna octombrie 2008, în cadrul I.T.M. Argeş a fost organizat concurs de promovare profesională, reclamanta participând la acest concurs, I.T.M. Argeş şi Agenţia Naţională a funcţionarilor publici constatând că sunt îndeplinite condiţiile pentru participare la concurs. A mai arătat că, în urma susţinerii concursului a fost declarată admisă, A.N.F.P. acordând aviz favorabil transformării mai multor posturi din instituţie, printre care şi postul care urma să fie acordat reclamantei, din „referent de specialitate clasa II grad superior, treapta 1" în „inspector de muncă clasa I, grad superior treapta 1".
A arătat în continuare că I.T.M. Argeş a refuzat numirea în funcţia publică, motivând faptul că diploma de licenţă a reclamantei nu poate fi recunoscută oficial, deoarece adresa emisă de ministerul pârât a cărei anulare se solicită, a arătat că facultatea pe care a terminat-o reclamanta - Universitatea Spiru Haret – Facultatea de Sociologie-Psihologie, prin examen de licenţă, nu este acreditată să funcţioneze la forma de învăţământ ID, invocându-se şi dispoziţiile HG nr. 676/2007 şi HG nr. 635/2008.
Prin întâmpinarea formulată pârâta a solicitat respingerea acţiunii, în principal, ca inadmisibilă şi în subsidiar, ca nefondată.
Pe aspectul inadmisibilităţii s-a arătat că adresa din 24 februarie 2009 emisă de pârât răspunde solicitării I.T.M. Argeş şi nu are caracterul unui act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, deoarece nu dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, iar reclamanta a fost numită în funcţia publică prin act administrativ al conducătorului instituţiei publice, astfel că, potrivit principiului simetriei actelor juridice, numai printr-un act similar se pot aduce modificări raportului de muncă.
Pe fond, a susţinut pârâta că reclamanta a absolvit specializarea sociologie-psihologie – forma de învăţământ ID, în cadrul Universităţii „Spiru Haret" din Bucureşti, această specializare nefiind acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu.
Prin sentinţa nr. 195/F-CONT din 11 noiembrie 2009, Curtea de Apel Piteşti,. secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţi invocată de intimatul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării – Direcţia Generală de Strategii şi Programe Universitare, iar pe fond, a respins contestaţia formulată de D.C.L.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, aceasta este neîntemeiată, având în vedere că adresa emisă de ministerul pârât arată expres că acesta nu recunoaşte oficial decât actele de studii emise pentru finalizarea unor programe de studii care au respectat legislaţia în vigoare la momentul derulării lor, consecinţa acestei adrese fiind refuzul I.T.M. de a emite actul administrativ de numire în funcţia publică de inspector de muncă a reclamantei, producând efecte juridice în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a constatat că reclamanta s-a înscris în anul I de studiu la Universitatea Spiru Haret, specializarea sociologie-psihologie, forma de învăţământ ID, în anul 2004, finalizând studiile cu examen de licenţă susţinut în sesiunea iulie 2008.
A mai reţinut instanţa de fond că la data înmatriculării sale în anul I de studiu, specializarea sociologie-psihologie era autorizată să funcţioneze provizoriu cu forma la zi nu şi ID, în vigoare fiind la acel moment art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 88/1993, republicată, privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor. Potrivit acestui text procedura de autorizare pentru funcţionarea provizorie, care acordă dreptul de organizare a admiterii şi de desfăşurare a procesului de învăţământ, trebuie să fie prealabilă începerii activităţii şi demarează cu elaborarea de către instituţia interesată a unui raport de autoevaluare pentru fiecare specializare care se înaintează Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi, mai departe, Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare.
Instanţa de fond a mai reţinut că la data înmatriculării reclamantei în anul I de studiu era în vigoare HG nr. 410/2002, modificată, la anexele 1-3, prin HG nr. 1609/2004 care stabilea că în cadrul Universităţii Spiru Haret din Bucureşti, specializarea sociologie-psihologie a fost menţionată printre specializările autorizate să funcţioneze provizoriu, forma de învăţământ zi, această situaţie fiind preluată şi prin HG nr. 1609/2004. În acest context legal, prima instanţă a interpretat că, în lipsa menţiunii privind respectivul program de studii în cadrul unei specializări, nu dă dreptul instituţiei respective să organizeze şi să desfăşoare activitate la acea specializare, în respectiva formă de învăţământ.
În ceea ce priveşte invocarea de către reclamantă a dispoziţiilor OG nr. 10/2009, prima instanţă a constatat că aceasta are în vedere în special obligaţii ale universităţii şi vizează situaţia studenţilor înmatriculaţi în perioada 2005-2008, în anul I, la specializări cu forma de învăţământ ID, tocmai pentru că art. 1 alin. (1) din actul normativ arată că pentru forma de învăţământ ID încetează şcolarizarea la data intrării în vigoare a ordonanţei (23 august 2009), nefiind avuţi în vedere cei care au finalizat studiile prin examene de licenţă, înmatriculaţi în anul I anterior anului 2005, fără a se putea reţine, implicit, prin tăcerea normei, că cei care nu intră sub incidenţa acesteia, beneficiază de recunoaşterea diplomei.
Motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Hotărârea pronunţată s-a dat cu aplicarea greşită a legii, deoarece atâta timp cât diploma de licenţă nu a fost anulată de o instanţă de judecată, este în vigoare şi îşi produce efectele.
Instanţa de fond era obligată să constate că actul atacat, chiar şi în ipoteza în care provine de la o autoritate publică centrală, nu poate să înlăture dreptul recurentei de a fi licenţiată a unei instituţii de învăţământ superior, atestat printr-un înscris oficial.
Calitatea de unitate de învăţământ superior acreditată/neacreditată a Universităţii Spiru Haret – Facultatea de Sociologie-Psihologie este o problemă a acesteia iar recurenta, în baza teoriei „aparenţei dreptului", nu poate fi victima lipsei de acreditare.
La rândul său, intimatul-pârât nu se poate prevala de propria culpă, în scopul de a nu i se cunoaşte recurentei diploma de licenţă.
Intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta a absolvit la Universitatea „Spiru Haret" din Bucureşti, specializarea Sociologie-Psihologie, la forma de învăţământ ID, ce nu era acreditată.
HG nr. 676/2007 şi HG nr. 635/2008 chiar dacă au fost abrogate prin HG nr. 749/2009 nu au fost anulate pentru perioada cât au produs efecte, în privinţa reclamantei.
Adresa atacată reprezintă o corespondenţă purtată între două instituţii de stat prin care intimatul formula un punct de vedere solicitat de I.T.M. Argeş.
Recurenta nu se poate prevala de necunoaşterea legii, iar eliberarea diplomei de licenţă nu poate fi imputată ministerului.
Reclamanta-recurentă este titulara Diplomei de licenţă din 2 februarie 2009 eliberată de Universitatea „Spiru Haret", Facultatea de Sociologie-Psihologie Bucureşti, forma de învăţământ la distanţă.
Diploma de licenţă este valabilă, nicio autoritate administrativă sau instanţă judecătorească nu s-a pronunţat în sensul revocării/constatării nulităţii sau anulării actului.
„Opinia" intimatului-pârât emisă prin conţinutul adresei din 24 februarie 2009 o prejudiciază pe recurenta-reclamantă în drepturile sale recunoscute de lege, determinat de faptul că diploma sa de licenţă nu a fost anulată până în prezent.
Considerentele avute în vedere de judecătorul fondului au condus la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti nelegale.
Apărările legate de acreditarea/neacreditarea formei de învăţământ la distanţă nu se circumscriu obiectului acţiunii.
Acţiunea formulată în prezenta cauză nu priveşte anularea diplomei de licenţă. Numai în această situaţie, hotărârea fondului putea să se întemeieze pe considerente legate de acreditarea/ neacreditarea formei de învăţământ la distanţă.
În acest context, actul administrativ atacat nu are nici un efect anulator asupra diplomei recurentei, act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, prin care i se recunoaşte acesteia calitatea de licenţiat în psihologie.
Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,modificată şi completată, urmează a se dispune admiterea recursului formulat şi modificarea în parte a sentinţei recurate.
În temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată se va admite acţiunea în ceea ce priveşte anularea actului nr. 009/F/DGSPU din 24 februarie 2009 emis de pârât.
Cererea reclamantei de eliberare a unui act din care să rezulte că diploma de licenţă este recunoscută oficial este însă neîntemeiată, urmare a existenţei diplomei de licenţă, act ce nu a fost revocat sau anulat.
Se va menţine dispoziţia instanţei de fond privind respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.C.L., împotriva sentinţei nr. 195/F-CONT din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată.
Admite în parte acţiunea reclamantei. Anulează actul din 24 februarie 2009 emis de autoritatea pârâtă.
Respinge celelalte capete de cerere.
Menţine dispoziţia privind respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 223/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2378/2010. Contencios → |
|---|
