ICCJ. Decizia nr. 208/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 208/2010
Dosar nr. 387/42/200.
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 114 din 11 iunie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A.C.I.E. SRL având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice – D.G.M.D.R.S. să îi comunice următoarele acte:
- procesul-verbal al Comisiei pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importurilor de produse accizabile supuse marcării, întocmit conform competenţelor şi cerinţelor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 218/2005, modificat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 337/2005, care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 141 din 20 aprilie 2005, prin care a fost revocată autorizaţia de antrepozit fiscal nr. 184 din 23 decembrie 2003 emisă în beneficiul societăţii;
- Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 218/2005 şi Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 337/2005;
- Adresele nr.1953 din 05 aprilie 2005 şi nr. 2080 din 15 aprilie 2005 înaintate Ministerului Finanţelor Publice de către D.G.F.P. Dâmboviţa.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că hotărârea din 20 aprilie 2005 a Comisiei pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importurilor de produse accizabile supuse marcării, prin care s-a dispus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal emisă în favoarea reclamantei, a stat la baza emiterii deciziei care a fost comunicată reclamantei la data de 26 aprilie 2005, iar reclamanta putea să ia cunoştinţă de celelalte acte solicitate în cadrul litigiului în care a fost parte şi care a fost soluţionat irevocabil prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2267 din 15 iunie 2006, în cuprinsul căreia se fac referiri la documentele respective. A mai reţinut instanţa că reclamanta a refuzat plicul în care îi erau comunicate documentele, iar acest aspect ţine de conduita sa şi nu poate conduce la obligarea pârâtului să comunice înscrisurile respective.
Împotriva sentinţei civile nr. 114 din 11 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, susţinând că este vătămată în dreptul de acces liber la justiţie, întrucât:
- instanţa, în mod greşit, a reţinut că documentele solicitate se aflau în dosarul soluţionat irevocabil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi că despre ele s-ar fi făcut vorbire în Decizia acestei instanţe, deoarece înscrisurile nu se aflau la dosar şi nu se fac referiri la acestea în cuprinsul respectivei hotărâri judecătoreşti;
- este inacceptabil pentru libertatea de întreprindere a întreprinzătorului să nu îi fie puse la dispoziţie documente sau reglementări nepublicate, în considerarea cărora a fost emis un act administrativ sancţionator în ceea ce îl priveşte.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 06 mai 2009 pe rolul Curţii de apel, reclamanta A.C.I.E. SRL a solicitat obligarea pârâtului să îi comunice înscrisurile susmenţionate:
- procesul-verbal al Comisiei pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importurilor de produse accizabile supuse marcării, întocmit conform competenţelor şi cerinţelor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 218/2005, modificat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 337/2005, care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 141 din 20 aprilie 2005, prin care a fost revocată autorizaţia de antrepozit fiscal nr. 184 din 23 decembrie 2003 emisă în beneficiul societăţii;
- Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 218/2005 şi Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 337/2005;
- Adresele nr. 1953 din 05 aprilie 2005 şi nr. 2080 din 15 aprilie 2005 înaintate Ministerului Finanţelor Publice de către D.G.F.P. Dâmboviţa.
Prin adresa din 03 aprilie 2009 (fila 21 la dosarul de fond) în scopul asigurării apărării societăţii în litigiul având ca obiect revizuirea deciziei nr. 2268 din 15 iunie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, avocatul D.M. a solicitat pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să îi comunice „procesul-verbal al Comisiei pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importurilor de produse accizabile supuse marcării, întocmit conform competenţelor şi cerinţelor Ordinului MFP nr. 218/2005 (modificat prin Ordinul MFP nr. 337/2005), care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 141 din 20 aprilie 2005, prin care a fost revocată autorizaţia de antrepozit fiscal nr. 184 din 23 decembrie 2003 emisă în beneficiul A.C.I.E. SRL".
Urmare acestei solicitări, Ministerul Finanţelor Publice – D.G.M.D.R.S., prin adresa nr. 634123 din 16 aprilie 2009, a răspuns societăţii în sensul că hotărârea Comisiei a fost transpusă în Decizia nr. 141 din 20 aprilie 2005, comunicată petentei la data de 26 aprilie 2005, care însă a refuzat să primească plicul după ce a semnat de primire şi l-a desfăcut. Prin aceeaşi adresă, pârâtul a comunicat reclamantei faptul că Decizia nr. 141 din 20 aprilie 2005 a fost depusă la dosarul soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie având ca obiect contestaţia formulată de societate împotriva deciziei respective, ceea ce demonstrează faptul că societatea avea cunoştinţă de prevederile actului respectiv.
Faţă de această împrejurare, Curtea reţine că reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în contencios administrativă având ca obiectul refuzul nejustificat al autorităţii publice de rezolvare a cererii având ca obiect comunicarea „procesului-verbal al Comisiei pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importurilor de produse accizabile supuse marcării, întocmit conform competenţelor şi cerinţelor Ordinului MFP nr. 218/2005 (modificat prin Ordinul MFP nr. 337/2005), care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 141 din 20 aprilie 2005, prin care a fost revocată autorizaţia de antrepozit fiscal nr. 184 din 23 decembrie 2003 emisă în beneficiul A.C.I.E. SRL".
Dispoziţiile incidente din Legea nr.554/2004 sunt următoarele:
- art. 1 alin. (1): „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public";
- art. 2 alin. (1) lit. i): „refuz nejustificat de a soluţiona o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile";
art. 2 alin. (2): „Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal"
În cauză, Curtea constată că nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii în sensul prevederilor citate, întrucât, pe de o parte, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a răspuns solicitării ce i-a fost adresată de societate, aşa cum rezultă din adresa ministerului nr.634123 din 16 aprilie 2009 (filele 22-23 la dosarul de fond), iar, pe de altă parte, refuzul de comunicare este întemeiat atâta timp cât societatea a refuzat primirea plicului în care îi era comunicată Decizia nr. 141 din 20 aprilie 2005, ce transpunea hotărârea Comisiei, aspect necontestat de altfel de către petentă.
Împrejurarea că reclamanta este nemulţumită de răspunsul primit nu constituie un refuz nejustificat de rezolvare a cererii, jurisprudenţa Instanţei Supreme fiind constantă în sensul că: „faptul că răspunsul autorităţii publice nu îl satisface pe petiţionar, deşi prin acesta s-a răspuns detaliat tuturor aspectelor cuprinse în memoriul înaintat, nu constituie refuz nejustificat de soluţionare a cererii, întrucât stabilirea conţinutului răspunsului constituie în toate cazurile o prerogativă a autorităţii publice, care se exercită însă cu respectarea dispoziţiilor legale (a se vedea Decizia nr. 4834 din 11 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Jurisprudenţă 2005, Ed. Hamangiu, p. 61-62).
Totodată, Curtea reţine că acţiunea reclamantei este admisibilă numai în ceea ce priveşte solicitarea de comunicare a procesului-verbal al Comisiei, întrucât numai sub acest aspect poate fi analizată existenţa refuzului nejustificat al pârâtului în raport cu cererea ce i-a fost adresată prin adresa avocatului D.M. din 03 aprilie 2009 şi căreia ministerul a răspuns prin adresa nr. 634123 din 16 aprilie 2009 (filele 22-23 la dosarul de fond).
În ceea ce priveşte celelalte documente precizate în acţiune (Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 218/2005 şi Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 337/2005; adresele nr. 1953 din 05 aprilie 2005 şi nr. 2080 din 15 aprilie 2005 înaintate Ministerului Finanţelor Publice de către D.G.F.P. Dâmboviţa), acţiunea este inadmisibilă, deoarece admisibilitatea acţiunii în contencios administrativ este condiţionată fie de existenţa unui act administrativ tipic sau asimilat (refuzul nejustificat de a rezolva o cerere), fie de situaţia nesoluţionării în termenul legal a unei cereri.
Or, în cauză, societatea nu a adresat ministerului în prealabil o solicitare referitoare la comunicarea documentelor respective, aşa cum rezultă din corespondenţa purtată de cele două părţi (filele 21-23 la dosarul de fond).
În raport cu dispoziţiile citate, instanţa reţine nu poate forma obiectul acţiunii în contencios administrativ cererea de comunicare a unor înscrisuri atâta timp cât reclamantul nu s-a adresat anterior autorităţii cu o astfel de solicitare pentru a fi în măsură să investească instanţa cu o acţiune întemeiată fie pe motivul nesoluţionării în termenul legal a cererii, fie pe motivul refuzului nejustificat de rezolvare a cererii.
Pentru aceste motive, care substituie în parte considerentele instanţei de fond, Curtea constată că sentinţa pronunţată de Curtea de apel este legală şi temeinică, iar recursul este nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.C.I.E. SRL împotriva sentinţei civile nr. 114 din 11 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2026/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2132/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
