ICCJ. Decizia nr. 252/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 252/2010
Dosar nr. 10822/2/200.
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 16 noiembrie 2009, sub nr. 10822/2, reclamantele T.N. şi T.D. au chemat în judecată pe paratul Ministerul Afacerilor Externe, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a le soluţiona cererile privind primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei romane si pe cale de consecinţa obligarea aceluiaşi pârât la primirea cererilor de redobândire a cetăţeniei romane, în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabila a hotărâri instanţei.
Au solicitat, totodată obligarea pârâtului la acordarea daunelor cominatorii de 100 lei pe fiecare zi de întârziere, din momentul introducerii acţiunii si până la moment primirii efective a cererii.
În final au solicitat si acordarea unor daune morale de 1000 lei.
În motivarea cererii reclamantele au arătat ca la data de 11 septembrie 2006 şi respectiv 7 septembrie 2006 au depus fiecare câte o prima cerere la Secţia Consulară a Ambasadei României din Chişinău, instituţie competentă să primească cererile de redobândire a cetăţeniei romane din partea solicitanţilor, foşti cetăţeni romani şi descendenţi ai acestora până la gradul II, care au domiciliul în Republica Moldova.
S-au prezentat personal cu cererile în luna septembrie 2006 însă li s-a comunicat că trebuie să facă o cerere scrisă de programare prin poştă pentru a fi invitate sa depună cererea de redobândire a cetăţeniei romane împreuna cu actele ce demonstrează ca îndeplinesc condiţiile legale.
Au formulat o noua cerere în 13 noiembrie 2009, la care nu li s-a răspuns.
Reclamantele au considerat atitudinea pârâtului un refuz nejustiticat de soluţionare a cererilor sale, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi îngrădirea dreptului prevăzut de Legea nr. 21/1991 de a depune şi a înregistra cererile de redobândire a cetăţeniei romane.
In ceea ce priveşte daunele morale, au susţinut că prin nepermiterea formulării şi depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei romane li s-a creat prejudiciu moral, li s-a încălcat demnitatea umană şi au fost private, de peste 3 ani de posibilitatea de a beneficia de cetăţenia română, iar admiterea acestui capăt de cerere ar constitui o reparaţie echitabilă.
La data de 12 aprilie 2010 paratul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantelor, precum şi excepţia prescrierii dreptului acţiune faţă de cererile din septembrie 2006.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1722 din 14 aprilie 2010 a respins prescripţia dreptului la acţiuni invocată de autoritatea pârâtă şi a admis în parte acţiunea reclamantelor T.N. şi T.D., obligând Ministerul Afacerilor Externe să primească cererile reclamantelor de redobândire a cetăţeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Totodată, prin aceeaşi hotărâre a fost obligat pârâtul să plătească reclamantelor 1.000 lei daune morale, respingându-se capătul de cerere privind daunele cominatorii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
I. Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, Curtea a reţinut că aceasta este neîntemeiată, întrucât reclamantele chiar dacă au depus o primă cerere în luna septembrie 2006, la care au fost îndrumate să depună prin poştă o cerere de programare, au revenit cu o nouă cerere în luna noiembrie 2009, prin care au solicitat acceptarea depunerii dosarului de redobândire a cetăţeniei române, această ultimă cerere încadrându-se în termenul de 6 luni anterior formulării acţiunii.
II. Pe fondul cererii de chemare în judecată, prima instanţă a reţinut că acţiunea reclamantelor este întemeiată, întrucât pârâtul nu a înţeles să emită nici un răspuns la cererile reclamantelor, fapt ce echivalează cu exprimarea explicită a voinţei de a nu rezolva cererea într-un termen rezonabil.
De asemenea, în aprecierea unui termen rezonabil de rezolvare a cererii, în raport cu dispoziţiile art. 10 ale Convenţiei Europene privind cetăţenia, s-a reţinut că trebuie avut în vedere şi faptul că ulterior primirii dosarului la Chişinău, acesta este transmis Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, după care este verificat, sunt solicitate avize de la o serie de autorităţi şi apoi se poate lua o decizie în privinţa cererii de redobândire a cetăţeniei romane.
A reţinut instanţa de fond că deşi pârâtul se confrunta de ani de zile, cu un număr foarte mare de cereri în raport cu dimensionarea structurii sale administrative, nu a făcut dovada unor demersuri în sensul rezolvării situaţiei în sens pozitiv, demersuri ce puteau să ajungă inclusiv la o iniţiativă legislativă în ceea ce priveşte primirea cererilor şi documentelor de redobândire a cetăţeniei romane.
In privinţa modificărilor aduse Legii nr. 21/1991 prin Legea nr. 354/2009 instanţa a reţinut că aceste modificări nu au relevanţă în cauză, atâta timp cât încă nu sunt înfiinţate şi nu funcţionează efectiv birourile teritoriale aflate în subordinea Direcţiei cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei si nici nu se poate stabili în mod cert la acest moment când vor fi funcţionale aceste birouri.
În fine Curtea a apreciat că neindicarea nici unui termen pentru depunerea cererii şi documentelor necesare soluţionării unei cereri de redobândire a cetăţeniei romane este o măsura arbitrară şi ca urmare a constatat întemeiată solicitarea reclamantelor de obligare a pârâtului să primească cererile acestora de redobândire a cetăţeniei romane în termenii solicitaţi în acţiune.
În ceea ce priveşte daunele morale s-a reţinut că reclamantele, potrivit propriilor susţineri şi documentelor de la dosarul cauzei, au solicitat depunerea cererilor pentru prima data în septembrie 2006, astfel că faţă de timpul scurs de atunci, instanţa a constatat că s-a depăşit un termen rezonabil, neprimirea cererii de redobândire a cetăţeniei române până la această dată, fiind de natură sa creeze o suferinţa reclamantei, care s-a văzut în situaţia de a aştepta mai bine de 3 ani doar ca să depună o cerere şi nicidecum ca aceasta să-i fie şi soluţionată.
Referitor la daunele cominatorii, s-a reţinut că acest capăt de cerere nu este întemeiat, neexistând nici o legătura între faptul că reclamantele nu au avut cetăţenia română şi daunele cominatorii solicitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a admis cererea, întrucât la judecata în fond, a demonstrat, prin jurisprudenţa europeană invocată, faptul că un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt şi că există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantelor nu li s-a stabilit o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetăţeniei române.
A susţinut că justificarea refuzului îndeplinirii operaţiunii solicitate de reclamante nu poate atrage condamnarea autorităţii abilitate deoarece contenciosul administrativ sancţionează culpa administrativă şi nu faptul obiectiv al neîndeplinirii unei atribuţii.
Recurentul a mai arătat că motivele invocate şi care nu au fost valorizate ca şi cauză exoneratoare de culpă administrativă, au o importanţă esenţială din moment de actul de organizare a activităţii M.A.E. în Republica Moldova nu a aparţinut integral deciziei luate la nivelul instituţiei.
În acest sens a invocat faptul că nivelul de angajare logistică şi ca resursă umană pe teritoriul altui stat se supune prevederilor art. 20 din Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare, unde se arată clar faptul că „în lipsa unui acord explicit asupra efectivului personalului postului consular, statul de reşedinţă poate cere ca acest efectiv să fie menţinut în limitele considerate de el ca fiind raţionale şi normale, având în vedere circumstanţele şi condiţiile din circumscripţia consulară şi nevoile postului consular în cauză".
În determinarea caracterului rezonabil al unei proceduri a invocat cauza Katte Klitsche de la Grange, pe rolul CEDO.
În privinţa daunelor morale a arătat că acestea nu pot fi acordate fără ca reclamantele să fi afirmat ceea ce instanţa de fond a crezut că reprezintă prejudiciul moral suferit. Astfel, respectiva „suferinţă" a reclamantelor este un element vag definit, nereclamat de părţile care au acţionat în judecată şi care nu au capacitatea necesară de a induce ideea că suma de 1.000 lei este o compensare adecvată pentru „situaţia de a aştepta mai bine de 3 ani", circumstanţă care nu constituie o daună emoţională şi nici nu afectează prestigiul social al reclamantelor.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat doar în ceea ce priveşte acordarea daunelor morale către reclamante:
Prin hotărârea atacată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a admis şi capătul de cerere privind acordarea daunelor morale pe considerentul că neprimirea cererii reclamantelor într-un termen rezonabil este de natură să creeze o suferinţă acestora.
Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de fond a acordat reclamantelor daunele morale solicitate. Astfel, respectiva „suferinţă" a reclamantelor este un element vag definit, nereclamat de părţile care au acţionat în judecată şi care nu au capacitatea necesară de a induce ideea că suma de 1.000 lei este o compensare adecvată pentru „situaţia de a aştepta mai bine de 3 ani", circumstanţă care nu constituie o daună emoţională şi nici nu afectează prestigiul social al reclamantelor.
Se reţine, totodată, că nu a fost demonstrată "dauna" produsă şi nici legătura de cauzalitate între fapta vătămătoare şi presupusa dauna produsă. însă, realitatea daunei, fie emoţională, fie o atingere adusă onoarei sau prestigiului social, trebuie demonstrată întotdeauna, ipoteză ce nu se regăseşte în speţă.
Faptul că s-a oferit câştig de cauză în această materie a contenciosului administrativ, redresându-se vătămarea drepturilor reclamantelor prin soluţia instanţei, este o măsură reparatorie suficientă care nu mai necesită şi alte despăgubiri.
În ceea ce priveşte obligarea pârâtului de a primi cererile reclamantelor de redobândire a cetăţeniei române, reţinându-se încălcarea unui termen rezonabil, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a soluţionat corect pricina sub acest aspect, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Recurentul a invocat motivul referitor la greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definesc noţiunea de refuz nejustificat de soluţionare a cererii.
Într-adevăr, Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea şi finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, fără să prevadă un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie, însă, să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
În acelaşi sens sunt, de altfel, şi prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniştri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acţionării într-un termen rezonabil", potrivit căruia „Autorităţile publice trebuie să acţioneze şi să îşi îndeplinesc atribuţiile într-un termen rezonabil".
Cu privire la noţiunea de „termen rezonabil", în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
In acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
In speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii - septembrie 2006 - şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a Secţiei Consulare a Ambasadei, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului acţionării într-un termen rezonabil", care guvernează materia aflată în discuţie, în conformitate cu art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie şi art. 7 din Recomandarea CM/ Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, mai sus menţionate.
Aşa fiind, faptul de a nu răspunde solicitării intimatelor-reclamante de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române şi a actelor necesare, reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Pentru motivele arătate, recursul va fi admis, modificându-se în parte hotărârea atacată, în sensul înlăturării obligării Ministerului Afacerilor Externe de la plata daunelor morale către reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 1722 din 14 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că înlătură obligarea recurentului-pârât de la plata daunelor morale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 248/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2647/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
